30 de ani de la Beijing
În 1996 făceam un curs care avea un modul de vorbit în public. A trebuit să facem fiecare o prezentare de 15 minute a unui subiect esențial care ne preocupa. Am ales să vorbesc despre cea de a patra conferință a Națiunilor Unite de la Beijing despre drepturile femeilor și declarația care a fost publicată. Îmi aduc aminte foarte bine că mă ascunsesem în spatele catedrei ca să nu mi se vadă cum îmi tremurau picioarele și mi-am ținut discursul cu emoții. Deși mai aveam puțin și mă prăbușeam, vocea nu mi-a tremurat, subiectul îmi dădea putere și elocvență.
Declarația și platforma de acțiune de la Beijing a fost semnată de cele 189 de țări participante la conferință iar afirmația „drepturile omului sunt drepturile femeii și drepturile femeii sunt drepturile omului” a devenit strigătul comun.
La 30 de ani de la adoptarea declarației și a platformei, încă suntem departe de lumea în care femeile au șanse și oportunități egale. Legal, în multe dintre statele lumii, suntem cam acolo, în fapt, mai avem. În 1994, doar 12 state aveau legi care prevedeau sancțiuni clare care pedepseau violența domestică împotriva femeilor. Acum, în 193 de țări există peste 1500 de măsuri legislative, dintre care 354 țintesc specific violența domestică.
În prezentarea pe care am ținut-o atunci, m-am concentrat pe educație. Am vorbit atât despre accesul la educație, cât și despre conținutul specific al acesteia. Trebuie să educăm fetele, ele vor deveni femei, multe dintre ele vor deveni mame și educația copiilor pornește de la ele.
Am scris un text pentru proiectul Horror Vacui de la Galateca, cel mai lung performance teatral. E povestea unei femei care lucrează în Spania și care poartă o conversație imaginară cu mama ei despre ceea ce a învățat-o ea și ceea ce a învățat singură. Mi s-a reproșat că e un text din care reiese dispreț față de bărbați. Fără să-mi cer scuze, e un text ficțional, în primul rând, și sunt doar câteva personaje. Nu e un text despre cum e lumea, e doar un exemplu de situație, e despre niște oameni. Poveștile pe care le citim sau cele pe care le auzim sau le spunem nu au cum să cuprindă lumea întreagă, există doar un fragment de viață într-o poveste. Și avem nevoie să cunoaștem cât mai multe povești, pentru a afla de cât mai multe lumi care există.
Cred că educația pe care o facem fetelor trebuie să cuprindă detalii despre istoria complicată a modului în care ne-am obținut drepturile, lupta acerbă de a avea aceleași drepturi ca oameni. Femeile trebuie să știe de unde am plecat, de la faptul că nu aveam dreptul nici la educație, nici la avere, nici la vot, și că sunt încă locuri pe lumea asta unde femeile sunt tratate ca o proprietate sau ca o extensie a unui bărbat care deține controlul asupra ei, fie acesta tatăl sau soțul, sau un alt bărbat din familie.
Cred că orice femeie are dreptul de a înțelege ce înseamnă să se poziționeze într-un anume fel pe lumea asta, mai degrabă tradițional sau mai degrabă progresist, dar cu siguranță nu are nimeni dreptul să ne impună nici să purtăm fustă, nici batic și nici să stăm acasă, să facem copii sau nu și să fim mai „feminine”. Eram la o conferință acum vreo cinci ani și o vorbitoare a venit pe scenă și a spus că ea vrea să fie feminină, nu feministă. O persoană care nu e feministă e paternalistă, simplu, gata, am zis-o. Iar feminismul modern presupune doar să creăm un mediu care permite tuturor femeilor aceleași drepturi ca ale tuturor oamenilor.
Grija de sine
Vorbim despre cât de mult ar trebui să avem grijă de noi, dar vorbim atât de mult încât am deturnat complet sensul și a devenit mai mult despre răsfăț sau mofturi, a devenit despre eficacitatea tratamentelor cosmetice sau despre izolare și băi cu spumă. Grija față de sine presupune alegerea conștientă a acțiunilor care fac bine pe termen lung și nu a face orice pentru a mă simți bine acum indiferent de consecințe, înseamnă să știi că binele vine din conectare, din sens și din ceea ce lăsăm în urmă.
Audre Lorde (1934–1992) a fost o scriitoare, poetă, feministă și activistă americană, cunoscută pentru lupta sa împotriva rasismului, sexismului și homofobiei. Când a scris pentru prima dată despre grija de sine în colecția sa de eseuri A Burst of Light (1988), era într-o luptă cu cancerul, dar în același timp continua să activeze pentru drepturile femeilor. Cu toții cunoaștem citatul ei celebru, cel care ne apare constant pe rețelele sociale, dar care avea un alt sens:
„A trebuit să analizez, atât în visele mele, cât și în testele pentru sistemul meu imunitar, efectele devastatoare ale epuizării. A mă suprasolicita nu înseamnă a mă provoca pe mine însămi. Și a trebuit să accept cât de greu este să fac diferența. La fel de necesar pentru mine precum reducerea consumului de zahăr. Esențial. Fizic. Psihic. Să am grijă de mine nu este un act de răsfăț, ci de supraviețuire — și asta este un act de rezistență politică.”
Lorde voia să fie bine pentru a putea face bine.
Prin scrierile și discursurile sale, a promovat drepturile persoanelor marginalizate și a redefinit conceptul de grijă de sine ca formă de rezistență politică. Lucrările ei, precum Sister Outsider și A Burst of Light, continuă să inspire mișcările feministe și de justiție socială.
Într-o lume cu deficit de atenție poate fi dubios să vorbesc despre ceva care durează mai mult decât ACUM. Dar oricare ar fi acțiunile din prezent, ele au o consecință în viitor, chiar dacă refuz să văd asta. Nu există prezent care să nu vină din trecut și care să nu producă impact în viitor. Promisiunea sau dorința de a trăi o clipă neatașată de un context este o minciună. Desigur că doar în ACUM fac alegeri și iau decizii. Contează să-mi cresc capacitatea de a mă întreba despre motivația care stă în spatele comportamentelor și să-mi asum răspunderea.
Mi s-a mai zis că pun o povară prea mare asupra femeilor când consider că efortul lor e cel mai important pentru a produce schimbare. Mie mi se pare că avem o șansă importantă și presiunea mi-e indiferentă. Nu ne va trage nimeni de mânecă individual să ne întrebe ce am făcut pentru o societate mai inclusivă, dar ceea ce reușim împreună – sau nu – va afecta societatea pe termen lung. Sunt tot felul de supoziții despre cât va mai dura inechitatea la nivel mondial, când se vor opri violențele de gen… Probabil că va mai dura și poate că doar peste foarte mult timp… Pe de altă parte, niște femei au început să lupte acum mai bine de o sută de ani și rezultatele se văd.
Educația dedicată fetelor și femeilor presupune să le zicem de foarte mici că au voie să încerce ce li se potrivește, că au dreptul să fie iubite, că au dreptul să refuze. Educația femeilor e o luptă PENTRU și nu o luptă împotriva. Mulți oameni când aud de luptă sau de feminism au impresia că e împotriva bărbaților, doar că e complet fals. Și e nevoie doar de puțină imaginație ca să cuprindem întreaga imagine. Nu e doar despre noi, tu și cu mine, e despre întreaga societate. Nu ajunge ca tu să fii bine. E nevoie ca toți cei din jurul tău, cei apropiați, apoi cei din ce în ce mai îndepărtați să fie bine pentru ca lumea pe care o construim să fie o lume mai bună. Nu trăim în turnuri de fildeș. Lumea ne poate ajunge acolo unde credem că suntem în siguranță și am pățit asta de curând, la alegerile de la sfârșitul anului trecut. Nu credeam că se mai poate întâmpla așa ceva. Nu în 2025.
Dacă te întrebi ce poți face, eu cred că e important să vorbim cu femei sau fete tinere despre lucruri care s-au întâmplat, despre greutăți pe care le-am depășit, despre victorii pe care le-am obținut, despre ce înseamnă echitate, egalitate în drepturi, incluziune pentru toți oamenii. Cred că asta înseamnă să fii femeie: să vrei să educi și să vrei să faci lumea un loc mai bun pentru toți oamenii.
Cred că educația tinerelor fete ar putea cuprinde noțiuni despre fericire, împăcare, respect, consimțământ, împlinire… În lipsa conversațiilor profunde despre viață, văd multe adolescente confuze și cu idealuri superficiale. Dacă nu știu mai nimic despre trecut, cum pot naviga prin prezent? „Modelele” sunt la un click distanță, în abisul rețelelor sociale, unde totul pare strălucitor. Cariera de vis nu mai e despre impact și împlinire, e despre popularitate și bani. Părinții învinuiesc școala, școala dă vina pe societate. Dar ne scapă esențialul: noi suntem părinții, noi suntem școala și noi suntem societatea.
