Uncategorized

De câte ori ne imaginăm parcursul pe un drum nou, avem impresia că va fi ceva liniar. Proiectăm pe tabla minții noastre o linie dreaptă care ne va duce din punctul în care ne aflăm până la destinația dorită, doar că e rareori așa. Mai degrabă va rezulta o curbă sinuoasă, cu suișuri și coborâșuri, cu întoarceri și regăsiri. La fel a fost și drumul meu de la angajat la antreprenor. Am plecat pentru prima dată din companie în 2014, convinsă că vreau să schimb lumea, fără să-mi fi făcut temele și s-o fi întrebat și pe lume dacă are chef. Tendința mea de a urmări rezultatele mi-a dat de furcă, din postura de consultant e nevoie să admiți că decizia de a implementa e a clientului… Mai trecusem prin asta la Banca Mondială, dar atunci clientul era statul, respectiv Ministerul Muncii, așa că am fost convinsă că în mediul privat e diferit. Oamenii vor să schimbe și mă cheamă pentru că vor să afle cum. Uneori era de ajuns pentru ei să introducă schimbări mici, cu efecte mari, dar să nu ducă până la capăt proiectul. E posibil ca obișnuința mea de a controla lucrurile să-și fi spus cuvântul. 

Așa că în 2015 m-am întors de unde am plecat, doar că am acceptat o poziție care îmi dădea mai multă libertate de a crea ceva special pentru oameni. Până în 2014 am răspuns și de tot ceea ce însemna administrare, din 2015 m-am ocupat doar de dezvoltare și comunicare. 

Ce mi-a fost extrem de clar la întoarcere a fost că revin pentru colegii mei, pentru ceea ce pot schimba în modul în care lucrăm împreună. Și a ieșit un proiect minunat, la sfârșitul căruia mi-am dat seama că am înțeles suficient de multe lucruri despre mine și despre lume, astfel încât am pornit pe cont propriu din nou, de data asta știind că e fără întoarcere și fără dorința de a schimba toată lumea, ci doar pe aceia care vor să facă asta de bună voie, ei înșiși sau în interiorul companiilor lor. 

Când am plecat mi s-a spus că-mi va lipsi puterea. Nimic mai fals, puterea nu m-a încântat niciodată, e ceva formal, care vine din poziția ierarhică, pe când am știut mereu că mă interesează impactul care rezultă din puterea influenței mele. Mereu a contat pentru mine să știu că pot să-i ajut pe ceilalți să facă ceva pentru a avea o viață mai bună.

Undeva tot m-am înșelat, ceva tot îmi lipsește. Cred că mi-ar plăcea să fiu mai mult în preajma oamenilor și să am un sentiment de împreună. 

Diferența dintre solitudine și singurătate

Dacă solitudine înseamnă să-ți dorești să te retragi din lume pentru a te încărca, singurătatea este sentimentul de gol pe care îl poți avea când stai singur/ă sau ești în compania celorlalți, pentru simplu fapt că nu te simți destul de văzut sau apreciat. Se poate întâmpla la muncă sau în familie.  

Suntem ființe sociale și avem nevoie de conectare autentică. În filmul Avatar, locuitorii planetei se salutau cu „i see you”: te văd, dar un te văd care include te cred, te înțeleg, sunt aici pentru tine. E ceea ce ne dorim de la orice realție pe care o avem. E ceea ce avem nevoie pentru a nu ne simți singuri. 

Fericire 

Am făcut burnoutul în 2010 și ulterior am studiat care sunt posibilitățile reale și acțiunile concrete pentru a avea o viață mai împlinită, mai bună și cu mai mult sens. În 2019 am publicat Caietul fericirii, care a ajuns deja la câteva mii de oameni a căror viață – conform unui studiu pe care l-am făcut pentru a-l prezenta la conferința de psihologie pozitivă din Islanda în 2022 – a căpătat valențe mai bune. Caietul este organizat pe 52 de săptămâni, tot atâtea câte sunt într-un an, și ideea de conectare și prieteni apare încă din cea de a treia săptămână. După cum a reieșit din feedbackul primit, după șase săptămâni de utilizare a caietului se obține o creștere considerabilă a stării de bine. Din cele șase săptămâni, primele două sunt pentru a putea să vezi că acțiunile tale sunt responsabilitatea ta și să-ți identifici acțiunile care au contribuit la reușitele tale, următoarele patru sunt despre cum poți interacționa mai bine cu cei din jur: cine sunt prietenii, ce admiri la ei și ce admiră ei la tine, cum oferi și cum primești complimente. 

Miracolul din Roseto 

Cartea lui Malcolm Gladwell, „Outliers“, povestește despre un orăşel din SUA care a devenit celebru prin anii ’50 pentru că locuitorii săi păreau mai sănătoși decât restul populației țării. Toţi indicatorii erau reduşi la o treime sau cel mult la jumătate faţă de rest. La prima vedere părea un miracol, explicabil în parte prin originea italiană a locuitorilor acestui orăşel. Toţi proveneau dintr-un sat aflat la 160 de kilometri depărtare de Roma, unde trăiau la limita sărăciei din exploatarea pământului sau din munca grea de la o carieră de marmură. Din 1882 până în 1894 satul italian s-a golit treptat şi în cele din urmă a rămas pustiu. Aproape toţi locuitorii lui au recreat încet peste Ocean un nou Roseto, în care trăiau o viaţă de enclavă, feriţi de orice influențe. La marginea așezării lor au apărut comunități similare de irlandezi sau germani, dar interferențele culturale au fost zero.

Inițial, echipele de cercetători au crezut că regimul mediteraneean e cauza stării de sănătate uluitoare a italienilor din Roseto, Pennsylvania. Nu existau sinucideri, alcoolism, dependență de droguri, iar criminalitatea era aproape inexistentă. Diferențele de statut social erau ţinute în frâu de un spirit de egalitate general consimţit, care estompa etalarea bogăţiei şi încerca să vindece suferinţa sărăciei. Surpriza a apărut când cercetătorii au aflat că în bucătăria locală se foloseşte slănină şi nu ulei de măsline, că pizza nu are blat subţire, ci crescut şi că, în plus, conţine ingrediente deloc dietetice.

Joggingul nu era o preocupare foarte populară, aşa că la toate aceste dileme stupefiante se mai adăugau şi obezitatea şi plăcerea fumatului excesiv. Cum ipoteza alimentaţiei sănătoase cădea, a urmat teza unei moşteniri genetice extrem de fericite, care îi predispunea la viaţă lungă. Aşa că au fost căutaţi alţi descendenţi ai emigranţilor din satul de lângă Roma, care trăiau în alte părţi ale SUA. Surpriză, însă, erau la fel de bolnavi ca majoritatea populaţiei. A urmat o cercetare în împrejurimi, în comunităţile învecinate, pentru că ar fi putut fi ceva în aerul locului, o calitate subtilă a acelui areal. Din nou, dezamăgire. Toţi cei care nu trăiau în Roseto aveau motive serioase de îngrijorare în privinţa speranţei de viaţă sau a sănătăţii, în general. Cum asta era ultima pistă posibilă, a mai rămas stilul de viaţă. 

Au observat că trăiau trei generaţii sub un acoperiş şi că autoritatea bunicilor era neştirbită, că la o populaţie de 2.000 de oameni existau 22 de organizaţii civice, că oamenii vorbeau mult unii cu alţii pe stradă, că se vizitau foarte des, găteau unii pentru alţii în curţile din spatele caselor şi că slujba de duminică avea o frumuseţe şi o seninătate aparte şi explica în parte armonia acestei comunităţi. 

Concluzia devine clară: oamenii mai fericiți sunt mai sănătoși. Cum anume sau ce anume fac acești oameni pentru a fi mai fericiți este ceea ce studiile spun foarte clar: toate acțiunile noastre pentru starea de bine au legătură cu relațiile pe care le avem: cum interacționăm și cum ne încărcăm din ceea ce facem împreună cu ceilalți, pentru ceilalți și pentru lume. Premiza fiind aceea că ne cunoaștem suficient de bine încât să știm a ne purta de grijă, avem compasiune față de noi și înțelegem că sensul tot din relația cu ceilalți vine. 

Cultura eu cu mine 

Condiția ca eu să pot avea relații bune cu cei din jur este să mă cunosc, pentru a putea face diferența între impuls și intenție, astfel încât să am relații bune cu cei din jur. Din păcate, în ultimul timp tendința este de a alimenta îndreptățirea. Multe dintre invitațiile sau sfaturile care circulă sunt despre ME TIME: cum să te protejezi, cum să te alinți, cum să găsești cele mai bune modalități de a te răsfăța cu băi cu spume, meditație și tot felul de alte activități care te pot face să crezi că soarele se învârte în jurul tău. 

Avem nevoie să ne retragem din când în când, evident. Este sănătos să ne protejăm de gălăgie, să ducem singuri la o plimbare. În solitudine ne încărcăm, fie că suntem mai degrabă introvertiți sau extrovertiți. Ca în absolut orice, contează măsura. 

Chirurgul general al USA, Dr. Vivek Murthy, a dat publicități un raport în 2023 despre „Epidemia de singurătate și izolare”. Domnia Sa a avut o prezentarea a raportului la Londra în martie 2024, la World Happiness Forum unde am fost coach, poți vedea aici discuția înregistrată. Nu citisem lucrarea și senzația a fost una de îngrijorare și de neputință, în același timp. Datele sunt clare: izolarea nu este doar efectul Covid, este o erodare continuă în ultimii aproximativ 50 de ani, iar efectele sunt absolut îngrijorătoare. Singurătatea produce pe termen lung daune mai mari decât fumatul. (Decât fumatul? Mă tot chinui să mă las de fumat, așa că ceea ce-mi trece prin cap acum e că dacă aș avea o viață socială cu mai multă conectare nici nu e atât de grav că fumez.) 

Secolul anti-social 

Chiar la începutul anului a apărut în The Antlantic un articol al lui Derek Thompson cu acest titlu: „The Anti-Social Century” care face vâlvă. Aseară a fost invitat la CNN pentru o interveție pe tema asta. Explicația pe care o dă autorul în articol este că de prin anii 70 s-au făcut din ce în ce mai puține investiții în spații comune sau comunitare: biblioteci, terenuri de joacă sau de sport, centre comunitare, cluburi. Oamenii s-au mutat din ce în ce mai departe de centrul orașului unde puteau ajunge doar cu mașina și, odată ajunși acasă, s-au așezat la televizor. Sigur că studiul e făcut pe USA, dar nici noi nu suntem departe… 

Singurătatea e solitudine involuntară

Teoretic, dacă te simți singur cauți apropierea celorlați. Ar trebui să fie destul de simplu, doar că absența ocaziilor de socializare te condamnă să „socializezi” virtual. Sigur că există beneficii și aici, uite, tu mă citești pe telefon sau pe computer și putem accepta că există o conexiune între noi, putem să găsim „bule” în care să ne simțim confortabil și cu ajutorul ecranelor. Dar suntem departe, atâta timp cât nu ne „vedem”. Chiar dacă facem un schimb de informații, tu-mi spui ce impresie ai avut după ce ai citit, eu îți mulțumesc, pentru că nu se întâmplă în realitate și în timp real, efectele benefice sunt mult mai mici decât dacă am purta o discuție față în față. 

Ce mi s-a părut cel mai interesant în discuția pe care am urmărit-o aseară la CNN (ai link la înregistrare) e că Thompson spune că ne lipsește o componentă importantă de interacțiune. Suntem (poate) bine în familiile noastre și în interiorul unui trib cu care împărtășim aceleași opinii și valori. Doar că acest trib e la distanță, e undeva virtual, în grupurile de pe rețelele sociale, dar „satul” a cam dispărut. Satul înseamnă comunitatea apropiată de vecini, colegi, oameni pe care îi întâlnim în apropiere și pe care nu îi selectăm, iar satul ne învață toleranța. Ne radicalizăm din ce în ce mai mult și petrecem din ce în ce mai puțin timp împreună. 

#selfcare 

Dacă am căuta originea expresiei, am ajunge la grijă față de sine, după cum știi, spun de multe ori că este singura datorie pe care o avem față de noi și care nu poate fi preluată de nimeni odată ce devenim adulți, doar că… trebuie să știm ce ne face bine pentru a avea bine grijă față de noi. 

Se vorbește mut despre #selfcare și se insistă pe faptul că „nu e egoism” și că e „doar despre tine”. În social media, #selfcare vine cu o imagine, în general, a unei femei singure, cu o cană cu ceai în mână, la yoga sau făcând meditație, care face exerciții fizice pe o saltea în dormitor, eventual însoțită de o pisică sau un cățel, care doarme sau citește liniștită pe perne sau care își îngrijește plantele… (sigur că dacă vei căuta și pe siteuri care chiar promovează sănătatea mentală vei găsi referiri și la comunitate). 

Grija față de sine înseamnă să fii conștientă de ceea ce ai nevoie și să faci alegeri responsabile cu efecte pozitive pe termen lung. Dacă te retragi la tine în dormitor, îți pui muzică de relaxare și te dai pe internet în loc să ai conversații autentice cu cei din jurul tău, nu e grijă, e evadare. 

Promovarea fără măsură a individualismului prin #metime servește mai mult creșterii vânzărilor de căni de ceai, lumânări parfumate și saltele de yoga, dar nu-ți poate îndeplini nevoia importantă de conectare, de a fi văzută, de a fi apreciată. 

Soluții ? 

Aș vrea să pot face o listă clară sau să scriu o metodă în 10 pași, dar nu am crezut niciodată în soluții universale sau scheme de „tratament” valabile pentru toată lumea. Cred că efectul pozitiv al Caietului fericirii se datorează faptului că tu îți răspunzi la provocările din caiet, pentru că tu știi ceea ce e mai important pentru tine. Ce cred că ar putea ajuta: 

• reducerea timpului petrecut pe telefon sau în fața ecranelor 

Cifrele sunt din ce în ce mai îngrijorătoare. Fie că vorbim de adulți, fie de copii, numărul de ore în fața ecranelor crește constant. Cred că doar dacă suntem dispuși să renunțăm la a mai petrece atâta timp pe telefon sau la televizor putem face o schimbare. 

Articol despre Digital Detox. 

• conectare. conectare. conectare 

Presupune efort și necesită intenție clară. Vorbesc deseori despre cât de important este să te cunoști pe tine, pentru că e nevoie să știi care sunt interesele tale, ce ți-ar plăcea să faci împreună cu alți oameni. Nu știu dacă vrei să dansezi sau preferi un sport de echipă, habar nu am dacă vrei să mergi la o șezătoare și să înveți să tricotezi sau să croșetezi sau preferi să te duci la un atelier de scriere creativă sau un club de lectură. Am scris tot ce mi-a trecut prin cap să fac eu. Aș adăuga un curs de gătit. 

• impact și sens

Vezi cu ce ai putea contribui… Poate te duci la o școală să ajuți niște elevi să învețe mai bine, poate vrei să ajuți persoane în vârstă. Dincolo de senzația că faci lumea puțin mai bună, te vei putea conecta cu alte persoane, vei vedea impactul acțiunilor tale. Da, poate că e mic, dar dacă fiecare dintre noi contribuim cu câte foarte puțin, ceea ce facem împreună e mai mult decât nimic. 

Concluzia mea e că din martie voi reporni atelierele, de data aceasta la București. 

Dacă întrebi pe cineva de suficient de multe ori ce anume își dorește de la viață, rostind dată, încă o dată și încă o dată, de câte ori e nevoie, întrebarea DE CE?, invariabil vei ajunge la aceeași concluzie: fericire.

Este fericirea o emoție sau o stare? Depinde la ce ne referim. E nevoie de o reglare a definiției. Fericirea e starea în care suntem în echilibru cu noi înșine, avem relații bune cu cei din jur și putem observa contribuția pe care o avem. Pe scurt, fericire înseamnă viață bună, viață plăcută și viață cu sens. Zic asta cercetătorii, nu eu. Anul trecut s-au făcut zece ani de când este publicat Raportul Mondial al Fericirii (World Happiness Report). Pentru că termenul de stare de bine subiectivă sau fericire subiectivă era destul de complicat, s-a decis că putem avea curajul să ne referim la această senzație că suntem mulțumiți cu viața noastră folosind termenul de fericire, chiar dacă mulți oameni asociază cuvântul fericire cu emoția de bucurie sau de euforie. De ce s-a întâmplat asta? De ce Organizația Națiunilor Unite a introdus acest raport? Pentru că e necesar să vedem cum trăim și cum putem îmbunătăți asta la nivelul politicilor de muncă, de mediu sau sociale. 

Dacă ne referim la cei care „construiesc” mediul social sau cel de muncă, e adevărat că fie și numai existența unei unități de măsură și a acestui raport ar trebui să le dea de gândit. În ce măsură un angajator se întreabă cum influențează viața celor cu care colaborează? Greu de generalizat. Unii fac asta și au politici clare care țin de mediul de muncă, de colaborare, de încredere, alții nu au. Cei din urmă vor avea din ce în ce mai multe dificultăți de a-și găsi colaboratorii, într-o lume în continuă schimbare și în care oamenii specializați sunt din ce în ce mai greu de găsit. 

Sunt patru ani de când am publicat Caietul Fericirii, 20 martie 2019. Feedbackul primit e foarte clar: caietul funcționează și produce o creștere a nivelului stării de bine încă din primele șase până la opt săptămâni. Efectele resimțite de către cei care au răspuns chestionarului de feedback despre caiet: mai multă încredere în sine (57%), mai multă liniște (33%), mai multă atenție (31%), mai multă speranță (16%). După doi ani a apărut „Fericirea noastră cea de toate zilele” unde sunt articolele despre de ce și cum anume funcționează fiecare subiect din caiet. Pentru că e extrem de important ca tu să scrii de mână în caiet, acesta va fi disponibil doar în format tipărit, dar textele pot fi disponibile și online în secțiunea resurse.

Iar acum mă voi referi la ceea ce ține de noi înșine pentru a ne construi o viață fericită. 

Într-o mare măsură, suntem artizanii propriilor noastre vieți. Chiar dacă o mulțime de evenimente sunt în afara influenței noastre (vremea sau vremurile) de noi depinde cum răspundem la ele. În momentul în care acceptăm că doar o parte dintre lucruri sunt în controlul nostru, ne putem orienta pentru a alege mai bine acțiunile pe care le facem. De cele mai multe ori, conflictul cu noi înșine începe de la incapacitatea de a observa până unde se întinde influența mea. Eu pot alege doar comportamentele mele, ceea ce voi face și ceea ce voi spune, și nu reacțiile celorlalți. Dacă accept asta, e posibil să mă descurc din ce în ce mai bine pe viitor, alegând din ce în ce mai bine ceea ce urmează să fac. 

Pentru asta, e nevoie să mă pot descifra din ce în ce mai bine, ajungând să văd, la un moment dat, care sunt acțiunile mele automate și care sunt cele conștiente. Viktor Frankl spune că există un spațiu între stimul și răspuns, un spațiu de alegere, în care sunt adunate tot felul experiențe din trecut, de idei preconcepute, de „voci”. Cu cât pot distinge mai bine poluarea din spațiul respectiv, cu atât îmi va fi mai ușor să fac alegerea corectă. 

Vorbim prea puțin despre prevenție în ceea ce privește fericirea. Sau ne-fericirea, dacă vrei. Suntem niște animale sociale adaptative, mereu ne „adaptăm” la realitate și mereu cerem mai mult de la ea. Vrem o casă, o mașină, un alt job, un partener sau alt partener, tot amânăm fericirea pentru un moment viitor sau o condiționăm de posesia anumitor lucruri. Care nu sunt în controlul nostru. 

Am fost întrebată ce ar conține, dacă ar fi să existe un supliment pentru fericire. Cred că ingredientele acestuia ar fi: 

– observația – modul în care reușesc să văd, să simt și să înțeleg ce se petrece cu adevărat cu mine. E nevoie de antrenament să-mi pot identifica și numi corect și specific emoțiile pentru a înțelege mai bine ce se întâmplă și ce am nevoie, de fapt. 

Constatarea că sunt un adult și că răspund de ceea ce fac s-ar putea să nu mă bucure. S-ar putea să fiu tentată să dau vina pe cei din exteriorul meu: părinți, sistem. Dar acele lucruri sunt în afara mea și din nou va trebui să revin la întrebarea „ce pot face EU în condițiile date?” 

– alegerea – comportamentul meu e alegerea mea, conștientă sau nu 

Avem libertatea de a alege. Sigur că nu pare așa, de multe ori ne formulăm deciziile cu „nu am încotro” sau cu „trebuie”, tocmai pentru că ni se pare că ne lipsește alegerea. Dar ea e mereu acolo. Mereu avem încotro. Alegem să spunem că „nu avem încotro”. 

– decizia – răspunderea – abilitatea de a răspunde – responsabilitatea 

Ca adult, sunt responsabilă de alegerile mele. Uneori putem fi în incapacitatea de a lua o decizie. E posibil. Poate că într-o astfel de situație, cea mai bună decizie este aceea de a decide că, deocamdată, nu pot lua nicio decizie, poate că îmi lipsesc informații, poate că starea pe care o am nu e cea potrivită. Decizia de a amâna e și ea o decizie. Mă ajută asta pentru că voi simți că am ceva mai mult control, pot admite că amân. 

– grija – pentru a putea avea grijă de cei din jur, e important să am grijă de mine 

De multe ori grija e confundată cu răsfățul, pentru că, de cele mai multe ori, confundăm nevoile cu mofturile. Nevoia e setea, apa este răspunsul, limonada sau vinul sunt mofturi. Sigur că mă pot răsfăța din când în când, cu condiția să ști că fac asta. 

În formă nesănătoasă, grija poate deveni sentimentul de îndreptățire. 

– blândețea – capacitatea de a avea grijă de mine fără judecată

Toate aceste noțiuni sunt abstracte. Cuvintele sunt doar niște coduri și e nevoie de o înțelegere comună a termenului pentru a ne asigura că vorbim despre același lucru. De cele mai multe ori, blândețea ajunge la noi ca fiind un fel de a ne complace. Și mie mi-a luat mult să înțeleg că înseamnă acceptarea unei situații, poate chiar și a unei greșeli, ceea ce nu mă scutește de a regreta ce am făcut sau nu am făcut, dar ar fi, mai degrabă, o lecție despre ceea ce aș putea face pe viitor. 

Contează foarte mult modul în care mă percep și mă evaluez. Sigur că voi fi mereu subiectivă, dar măcar aș putea să mă asigur că mă refer la acțiuni și că nu-mi pun etichete. De dialogul meu interior, care se desfășoară în acel spațiu între stimul și răspuns, depinde comportamentul meu. Cu cât voi reuși să fiu mai obiectivă despre ceea ce pot și vreau să fac, cu atât mai bună va fi decizia pe care o voi lua. 

– curiozitatea – mai multe întrebări în loc de certitudini 

Pe măsură ce înaintăm în viață aflăm o mulțime de lucruri despre noi. În mod eronat, la un moment dat putem avea impresia că știm tot. La modul ideal, noi suntem într-n proces constant de dezvoltare și contează foarte mult să ne dorim să aflăm despre noi și despre lume. Inclusiv în raport cu propriile mele emoții e important să pot fi curioasă. Să mă întreb ce vrea să-mi spună emoția respectivă, care e nevoia pe care o am și ce pot face în situația respectivă. 

Curiozitatea îmi permite să-mi observ gândurile și să nu le mai ia ca pe niște certitudini. Mintea noastră este construită pentru a debita într-una șuvoaie de gânduri, doar că ele sunt niște ipoteze, niște propuneri, niște posibilități. Contează să-mi dau voie să le văd ca atare, ca pe niște povești și să aleg ceea ce e mai probabil. 

– relațiile – calitatea relațiilor cu cei din jur 

Suntem animale sociale. Avem nevoie să fim văzuți, acceptați și… iubiți. Mă refer la sentimentul de conectare autentică și nu la relațiile romantice. Cu cât sunt mai bine cu mine  – de aceea e esențial să mă cunosc și să am grijă de mine – cu atât mai bine voi putea alege modul în care mă comport în relații, astfel încât să ne fie bine: voi putea alege ce pot oferi și cui. 

– generozitatea și recunoștința 

Sunt nenumărate studii despre recunoștință și modul în care ne afectează pozitiv căutarea motivelor pentru care suntem recunoscători. Suntem tentați frecvent să considerăm că e de la sine înțeles ca totul să meargă bine. 

Departe de mine gândul de a susține teroarea pozitivității, acel comportament de la polul opus care te condiționează să crezi că „totul va fi bine, ajunge doar să-ți dorești asta”. Cred mult mai mult în ceea ce am repetat deja: „ce pot face în condițiile date”. 

Speranța înseamnă să pot vedea care este spațiul în care pot acționa, să iau deciziile necesare și să am energia de a face ceea ce este de făcut. Ține de o perspectivă mai largă asupra lucrurilor pe care e util să o am. 

Generozitatea pe care o manifest eu poate genera recunoștință în celălalt, care poate alege să fie generos, la rândul lui. Astfel există șansa de a crea un cerc virtuos. 

– sensul și contribuția 

Avem nevoie să știm care este contribuția noastră în lume. Cu condiția să acceptăm că lumea noastră poate fi oricât de mică, formată doar din cei apropiați nouă, cei cu care trăim sau alături de care muncim. Sensul vine din ceea ce oferim și nu din ceea ce primim.

Modul în care dăm valoare acțiunilor pe care le întreprindem și ceea ce înseamnă pentru cei din jurul nostru devine sensul.

– emoțiile pozitive și negative – suntem tentați să facem diferența între ele și să le numim așa, doar că ele nu sunt bune și rele, ele doar sunt

Emoțiile sunt modul în care descifrăm evenimentele din exterior, reale sau imaginare. Ele au rolul de a mă avertiza că ceva rău sau bun s-a întâmplat sau urmează să se întâmple. Doar că – și aici e clenciul – uneori e suficient să mă gândesc la ceva și să am o emoție cu privire la evenimentul respectiv, din trecut sau din viitor.  Evenimentul în sine nu (mai) poate fi controlat, eu pot controla doar acțiunile mele. De aceea e important să aud povestea pe care mi-o spun în cap, pentru a decide mai bine ceea ce am de făcut și pot face în prezent: să observ ce am nevoie și să fac ce pot eu mai bine în condițiile date.

Dacă am reuși să identificăm mai bine emoțiile pozitive pe care le avem pe parcursul unei zile, poate că starea noastră la sfârșitul zilei ar fi alta. Dacă vom reuși să observăm și lucrurile bune: o zi senină, un zâmbet pe stradă, o întâlnire, un obiect de artă, o plimbare în natură. 

– umorul  

Ne luăm prea în serios de cele mai multe ori. Luăm ca ofensă personală până și ploaia care cade într-o zi în care noi am decis că vom merge într-o excursie. Sunt atât de mari pretențiile pe care le avem de la viață și de la cum ne dorim noi să meargă lucrurile, încât uităm că ele sunt doar niște dorințe și să ne bucurăm atunci când ele se îndeplinesc și să fim recunoscători. Uneori e nevoie de foarte mult umor pentru a „gusta” realitatea, uneori îl putem avea, alteori nu. De aceea, cu cât ne exersăm compasiunea față de noi, cu atât mai bine. 

Nu există rețete pentru fericire, am punctat mai sus câteva dintre lucrurile esențiale. Cred că dacă ar fi să subliniez ce contează mai mult, ar fi să te invit să te uiți către libertățile pe care le ai și către posibilitățile tale de a acționa. Fericirea este despre capacitatea de a alege și nu o listă de obligații. 

Suntem la cea de a opta întâlnire din serie. De fiecare dată ne-am strâns să povestim despre teme care au legătură cu modul în care ne descurcăm cu propriile noastre alegeri. De fiecare dată conversația a fost intensă și amuzantă. Îți mulțumesc că ai grijă de tine și că ai venit să ne vedem.

Mulțumiri Magnolia Center pentru oportunitatea de a ne strânge împreună. Aceste conversații fac parte din campania de responsabilitate socială a centrului comercial și toate costurile sunt suportate de organizator.

Pentru că Magnolia Center a decis să continue acest proiect, te rog să completezi formularul de feedback pentru conversații pentru o viață mai bună. Ai posibilitatea să ne spui cum a fost pentru tine și ce anume îți dorești pe viitor de la aceste întâlniri.

CONCLUZII – ANALIZA REZULTATELOR

Orice aș scrie eu aici despre cum a fost e prea puțin ca să poți înțelege cât de savuroasă a fost întâlnirea noastră. Am avut cei mai mulți participanți. Dacă de obicei numărul acestora e cam de 40, de data aceasta au fost peste 60. Nici nu vrei să știi cât de bine a prins șampania de la sfârșit, vreau doar să menționez că cei prezenți au completat chestionarul despre conversații înainte să ciocnească paharele și într-o proporție de 94,6 % au spus că într-o mare măsură (18,9%) și foarte mare măsură (75,7%) își doresc să mai participe la conversații. 

Cele mai importante beneficii pe care consideră că le-au dobândit în urma participării sunt: mai multă încredere în sine, mai multă speranță, mai multă liniște și mai multă atenție. 

Am îndrăznit să întrebăm și despre subiectele pe care ar vrea să le abordăm în întâlnirile viitoare și, evident, că nu am fost surprinși de faptul că totul se învârte în zona relațiilor pe care le avem cu ceilalți: părinți, copii, prieteni, colegi de muncă. Calitatea relațiilor ține de modul în care ne conectăm, iar de aici mai avem de discutat despre multe lucruri, menționate și de participanți: comunicare, asertivitate, limite.  

Din analiza tuturor mesajelor primite reiese că va fi util să promovăm și mai multă deschidere. Dacă în prima serie a conversațiilor (mai 2022 – martie 2023) am avut subiecte foarte clare pentru fiecare întâlnire, propunerea noastră de data asta este să acceptăm că scopul primordial al întâlnirilor este acela de a crea obiceiuri și comportamente mai bune în relația cu sine și cu ceilalți și să pornim de aici. Vom atinge subiecte precum grija față de sine, blândețea, dar și teme mai grele care țin de pierdere, suferință sau iertare. Întâlnirea viitoare va fi pe 31 martie și tema generală va fi comunicarea. Când merge ceva bine, care e lucrul care funcționează? Comunicarea. Când merge ceva prost, ce nu funcționează? Tot comunicarea. Hai pe 31 ianuarie să vedem ce înseamnă o comunicare bună, cum ascultăm, cum vorbim despre noi, care este impactul cuvintelor și cum gestionăm emoțiile.