Conversații despre fericire
Am auzit multe modalități de ”utilizare” a Caietului Fericirii. De la varianta în care este folosit ca instrument de studiu individual pentru creșterea stării de bine, sunt multe posibilități de a fi folosit ca unealtă de deschidere a conversației.
Poate fi cheia care deschide comunicarea în familie, o discuție săptămânală pe subiectul din caiet este cea mai bună variantă în care ne arătăm susținere.
Știu că este liantul în conversații pentru ”întâlnirile” de grup în mai multe companii. Acele adunări pe care le-au implementat mai multe firme în care oamenii lucrează de acasă, care sunt diferite de ședințele de plan sau alocare de sarcini. Sunt multe locuri unde nevoia de socializare la cafea a fost transpusă în meetinguri pe zoom. Oamenii vorbesc despre ei înșiși. Organizația face asta pentru că îi pasă de oameni și le acordă timp din programul de lucru pentru a-și arăta considerație unii față de ceilalți.
Știu despre folosirea caietului în terapie sau coaching. Temele sunt clare și clientul își povestește parcursul.
Dar nimic, NIMIC, nu m-a bucurat mai mult decât mesajul pe care l-am primit de la doamna profesoară Marga Marin.
“Sunt profesor de limba și literatura română și diriginta clasei a V-a la Școala Gimnazială Nr. 3 din Moreni, Dâmbovița. Într-o vreme a incertitudinii, când trecerea la școala online s-a făcut brusc, soluția găsită de mine a fost “Caietul fericirii”. Deși a fost conceput pentru adulții din mediul de business, l-am putut adapta cu ușurință la orele de dirigenție, la nivelul de înțelegere al unor copii de 11-12 ani, obligați sa se maturizeze prea devreme, să renunțe la bucuria comunicării offline, a jocului sau a îmbrățișării.
Întotdeauna am crezut ca nu poți să construiești ceva fără o bază solidă, fără acel zid afectiv de care ai nevoie în viata, lucru care nu se poate face decât învățând să crești, învățând ce înseamnă empatia, cunoașterea de sine, altruismul. Toate acestea își trag seva din izvorul curat al copilăriei, așa cum dovedesc răspunsurile elevilor mei. Am adaptat întrebările din caiet, pentru a afla ce realizări au avut copiii anul acesta, printre cele mai emoționante răspunsuri fiind: “mă bucur ca m-am vindecat de COVID”, “am ajutat un porumbel rănit”, “bunicii mei sunt sănătoși”, “am descoperit cărți fantastice care m-au ajutat sa nu fiu singur”.
“Caietul fericirii” a fost instrumentul care ne-a ajutat sa redescoperim bucuria comunicării chiar și dincolo de ecrane. Cu siguranță îl voi recomanda și colegilor mei pentru orele de dirigenție, fiindcă poate fi adaptat cu ușurință particularităților intelectual-afective ale oricărei clase.” (Marga Marin, Profesor limba și literatura romana, Școala Gimnaziala Nr. 3, Moreni, Dâmbovița).
Spun despre caiet că este un instrument de lucru, un caiet de exerciții pe care le poți face tu cu tine. Este important să fii consecvent/ă în această acțiune de creștere a ta, știu și înțeleg că poate fi complicat să faci asta organizat timp de un an. Pe de altă parte, ce altceva ai de făcut, când toată viața nu înseamnă altceva decât propria dezvoltare?
A fost greșeala mea să insist că e ceva destinat doar adulților. În cazul în care discuțiile sunt moderate, așa cum a făcut-o doamna profesoară Marin, subiectele țin de viața noastră cea de fiecare zi și pot fi discutate cu oameni de orice vârstă. Da, am scris intenționat oameni de orice vârstă când m-am referit la copii, ei sunt niște oameni mai mici și înțeleg foarte bine subiectele din caiet.
Mi s-a propus de mai multe ori să mă înregistrez și să fac niște ”traininguri” de fericire. Doar că eu cred mult mai mult în dialog, în participarea împreună cu alți oameni la o discuție în care ne vedem unii pe alții, ne ascultăm și ne simțim aproape unii de alții. Caietul este un instrument individual și cred în exercițiul solitar de reflecție asupra vieții. Pe de altă parte, atelierele pe care le organizam antrenau abilitățile de interacțiune și aduceau multe beneficii în relațiile de orice fel. Noi suntem parte a lumii și tot ceea ce facem se desfășoară în interacțiune: avem relații romantice, relații de prietenie, relații profesionale. Totul este o relație. Până și cu noi înșine avem tot un fel de relație, de vreme ce purtăm tot felul de ”conversații” în cap, ne transmitem tot felul de mesaje, ne certăm sau ne susținem.
Conversația despre fericire intenționează să le ofere participanților un sentiment de apartenență, de universalitate, prin punerea pe masă a temelor care sunt universal valabile și cu care se confruntă și ceilalți.
Concentrarea pe problemă și pe trecut menține starea neplăcută, pe când o abordare pe soluțiile posibile ACUM aduce o creștere a satisfacției cu privire la viață în prezent.
Discuțiile se concentrează pe ceea ce ”funcționează” și pe întărirea comportamentelor. Se obține o atenuare a comportamentelor care nu ”funcționează” pentru starea de bine. Se discută despre modalitatea cea mai bună de acceptare și gestionare a emoțiilor.
Toată teoria de mai sus este mai puțin relevantă. Ajunge intenția de a crea cadrul în care se poate vorbi despre subiecte importante și de capacitatea de a susține conversația.
Un alt moment important și dătător de speranță a fost participarea la o oră deschisă la clasa a treia de la o școală din București. Copiii au creat un sistem/ stat, și-au stabilit niște valori importante, au făcut până și un steag. Eroina acestui demers este Maria Zancu, învățătoarea care a facilitat accesul unor influenceri #defaptebune la clasă. Eu am primit cu bucurie diploma de cetățean de onoare al Megalopolis, stat ale cărui cele trei imagini reprezentative vorbesc de la sine: ”iubesc planeta, sunt cu capul în nori, îmi plac jocurile, suntem independenți”.
Cele două exemple mă încarcă și mă ajută să continui în demersul meu de a contribui la sănătatea mentală și emoțională. Mulți spun că și-ar dori liniște, calm și echilibru, probabil că le e greu să rostească ”fericire” sau poate că au altă definiție. Eu știu că doar cu ajutorul conversațiilor, al sprijinului pe care ni-l putem acorda unii altora avem șanse.
Mi s-a părut interesant să observ că mulți părinți vorbesc despre eforturile lor în a asigura educație și îndrumare copiilor lor, justificându-l că, de fapt, ei își doresc copii fericiți. Doar că traduc totul prin bani, job sau poziție socială și uită că ar fi de preferat să se împace ei înșiși cu propria viață, să fie mulțumiți de ea, în loc să pună presiune pe copii de a deveni ceva ce ei înșiși nu au reușit.
Exagerăm de multe ori considerând fericirea ca ceva care ține de perfecțiune sau credem că e o euforie perpetuă. Departe de mine gândul de a mă lupta în definiții cu cei care consideră că demersul este unul imposibil sau că ”fericirea nu există”, ”fericirea este pentru proști”. Întrebarea este una singură: ”cum pot fi fericit în această lume?” , depinde doar de cum punem accentul pe CUM sau pe ACEASTĂ LUME.
Pentru 2021 am câteva idei de inițiere în online a unor conversații despre fericire. Rămâne să-mi dau seama care este cea mai bună modalitate.