Despre Seria Julieta
Am emoții înaintea lansării de peste o săptămână. Ca de obicei, prima lansare are loc la Brașov. Mă pregătesc de întâlnirea de la HOF Cafe din 30 octombrie, ora 18. Urmează Gaudeamus în 24 noiembrie și apoi prin țară. Nu am încă un calendar. Nu dați cu pietre!
”În fiecare femeie puternică și independentă este o fetiță rănită, care a decis cândva că e pe cont propriu”. Acesta ar trebui să fie motto-ul romanului, pentru că insist pe șansa pe care o avem de a alege să acționăm în ciuda a ceea ce ni s-a întâmplat și nu să dăm vina pentru faptele noastre pe ceva care este în trecutul nostru.
Ana Stancu este, în mod cert, un evitant, conform teoriei atașamentului. Decizia de a nu se baza pe nimeni a fost luată extrem de devreme în copilăria mică și, ca adult, ea se concentrează în special pe realizarea pe care o poate obține profesional. Din păcate, constatarea cu privire la mecanismele după care acționează, tocmai pentru a se proteja, vine foarte târziu, când lupta cu șocul traumatic este prea grea.
Sunt deseori întrebată care dintre personajele mele mă reprezintă. În ce măsură sunt eu Ana Stancu? Dar David? Dar Ilinca? Dar Speranța? Sunt din toate câte puțin, ca fiecare cititor.
Poveștile pe care le scriu au multe personaje și eu sunt în fiecare dintre ele. N-am niciun atașament particular față de vreunul dintre ele. Mi s-a spus că sunt lipsită de sentimente și înțeleg de ce.
Seria Julieta emoționează puternic și eu sunt în toate personajele mele, nu mă dezic de niciunul, pentru că mai întâi le-am înțeles și doar așa le-am putut construi. Tot ceea ce se întâmplă e una dintre posibilități și se manifestă prin alegerea conștientă sau nu a personajului de a acționa într-un anumit fel.
Am fost mereu extra-supra-mega sensibilă. Foarte anxioasă din fire, am contracarat asta cu dezvoltarea unei capacități analitice ieșite din comun. Am avut mereu nevoie de logică. N-am crezut niciodată în ”așa a trebuit să se întâmple”, ”așa a fost scris”, cred că suntem produsul deciziilor noastre, așa cum sunt ele, bune sau rele, există o motivație în spate. Șansa cea mai mare vine din creșterea capacității noastre de a ne observa și din a acționa conștient. Suntem ceea ce decidem să facem cu ceea ce ni se întâmplă, asta numai după ce reușim să avem curajul de a ne observa suficient și de a ne asuma răspunderea. Sigur că experiențele traumatizante ne pot anula această capacitate. Ceea ce se întâmplă în jurul nostru nu putem controla, viața nu are logică de cele mai multe ori și asta ne derutează. Nu putem alege decât modul în care răspundem.
Există un spațiu în care ne hotărâm și acela este foarte mic. În acel spațiu suntem noi cu toate spaimele, poveștile despre noi sau despre lume, cu speranțele și cu ideile noastre preconcepute. Putem alege să acționăm ”pe pilot automat” sau putem alege conștient. Seria Julieta este despre aceste alegeri sau lipsa lor.
Poveștile au rolul de a ne deschide față de noi înșine și de a ne analiza. Nimic din ceea ce se întâmplă nu mi-e străin și asta nu pentru că mi s-ar fi întâmplat mie, ci pentru că înțeleg. Aș vrea ca romanul să fie și pentru cititori, dincolo de poveste, o șansă la introspecție: ce se întâmplă când ne îndrăgostim și proiectăm, ce se întâmplă când mințim, cum se simte adevărul și cum putem vorbi mai mult despre noi. Întâlnirile cu cititorii în care invit un terapeut sunt tocmai pentru a sensibiliza publicul asupra unor subiecte care ne sunt familiare și poate că e bine să vorbim deschis despre ele.
Aș fi vrut să pot spune despre ce e romanul. E un thriller, e răspunsul cel mai simplu. E despre alegeri. E despre mine și despre tine, despre Julieta din fiecare femeie și nevoia permanentă de iubire. E despre proiecții și despre a fi captiv în mecanisme întărite de timpuriu. E despre iubire și adevăr.
Seria Julieta
Julieta avea un pistol, Editura Tritonic, 2014