Ei bine, NU

”Am asistat cândva în bancă într-o pauză când luam, absolut din întâmplare, masa cu colegii mei, la o discuţie despre homosexualitate în care nu am vrut să mă bag. Adevărul e că ştiam şi eu o mulţime de bancuri proaste pe care le spuneam deseori, poate din teama de a nu fi deconspirat, sau poate doar din dorinţa de a fi acceptat de ceilalţi, poate că îmi doream să îi provoc. Îmi părea foarte rău după aceea şi mi-era frică să nu fiu pedepsit pentru făţărnicia mea. Dacă Dumnezeu găsea de cuviinţă să mă accepte aşa cum eram, cred că nu era un gest frumos să fac prea multe bancuri. Fusese la televizor o dezbatere despre un trans-sexual, bătut rău de tot într-un bar în care avusese un concert. Simpla sa apariţie, contrară normelor acceptate ale societăţii, stârnise nişte brute să îi dea o lecţie. Printre colegii mei, erau câţiva la discuţie care susţineau că numai o cafteală bună i-ar face pe toţi degeneraţii să se cuminţească. Nişte indivizi brilianţi, posesori de diplome din cele mai valoroase, absolvenţi de facultăţi şi, unii dintre ei, doctoranzi în finanţe, ar fi azvârlit cu pietre în tot ce înseamnă altfel decât admit ei că ar trebui să fie natura umană. De diversitate nici nu poate fi vorba. Temeri de genul: „ăştia vor împânzi lumea, pentru că nu fac altceva decât să racoleze membri, o să se ducă rasa umană de râpă, nici nu o să mai aibă femeile cu cine să se înmulţească, vom fi cu toţii violaţi” le dădeau dreptul de a îi aduna pe toţi homosexualii într-un colţ de lume şi de a prăvăli peste ei munţi de pietre, cu condiţia să pună ei înşişi dinamita. Nu ar fi fost vorba de o ucidere ritualică, în folosul credinţei, ar fi fost numai astâmpărarea setei lor de a ucide. Nu era ca şi când s-ar fi supus poruncilor din Levitic, era mai mult, ei înşişi erau judecătorii. Am fost surprins atunci, ca şi de multe alte ori, că femeile erau cele care erau mult mai temperate. Bărbaţilor le este ruşine că, în ceea ce consideră ei că ar fi superioritatea rasei lor – ignoră genul, au pretenţia că masculii sunt o specie aparte – ar putea exista elemente impure. Despre lesbiene, numai de bine, nişte jucării sexuale, nimic mai mult, nu reprezintă niciun pericol, sunt doar o desfătare, un multiplu de plăceri. Tot pentru ei. Nu contează ce-şi doresc ele. Că nu sunt interesate de ei. Bărbatul, ca obiect care penetrează, are un dispreţ absolut pentru tot ceea ce devine penetrat. A intervenit o colegă, înainte ca discuţia să devină pe viitor o prea mare ruşine pentru toţi cei care au participat, care ne-a pus la punct. A spus că pedepsirea unui individ pentru că este diferit şi acceptarea acestui lucru ca pe ceva admisibil, ne pune pe toţi cei care reprezentăm o minoritate, din orice punct de vedere, într-un mare pericol. I-a spus colegului meu cel vehement că riscă mult să fie bătut, pentru că poartă ochelari, iar celui care ar fi aruncat primul cu pietre i-a zis că pentru diformitatea pe care o are el la picior, oricât de mult ar încerca să şi-o ascundă, va fi primul târât în faţa plutonului de execuţie. S-a întors şi-a plecat. Am încercat să râdem cu toţii, dar nu prea ne-a reuşit. Tipa lucra direct sub coordonarea mea şi la prima evaluare i-am dat punctaj maxim. Era foarte bună profesional, dar avea frecvent discuţii cu colegii, pentru că nu-şi ţinea gura. Ştiu că nu merita, dar a fost singurul mod în care am putut să o recompensez. Câteva zile mi-a părut rău, era ceva greşit, eu nu făceam favoritisme. Apoi mi-a trecut. M-am simţit atât de bine. 

Societatea nu permite existenţa a ceea ce nu acceptă, nu înţelege sau reprezintă o diferenţă. Societatea este guvernată de legea majorităţii şi sunt foarte mulţi proşti pe lumea asta.”

DOI, editura Tritonic, București, 2012 

Când am scris ”Doi” mi-a luat aproape un an documentarea. Toată durerea lui Dan, toată lupta de a accepta faptul că este, pur și simplu, altfel decât normele unei societăți retrograde, toată rușinea că nu se poate accepta pe sine și tot conflictul, toate acestea îl fac să plece fără să se uite în urmă. Un critic literar mi-a zis după ce l-a citit că romanul e foarte bun, doar că ar trebui să schimb faptul că Dan e homosexual. Am râs, tocmai despre asta era vorba, despre ceva ce nu poate fi schimbat. 

Am asistat la toată dezbaterea privind referendumul. Faptul că se dorește să stabilim constituțional că doar un bărbat și o femeie se pot căsători este aberant. Era foarte clar în celelalte legi. Referendumul este despre valorile societății noastre cre(ș)tine, este o manifestare de forță  a celor care susțin ordinea normală a lucrurilor. Normali sunt ei și toți trebuie să fim la fel. 

Am asistat la o variantă a discuției pe care o relatează Dan. Niște colegi pe care îi credeam inteligenți și cultivați și-au expus opiniile. Le-am zis și eu ce credeam despre ei. Nu s-a schimbat nimic, am auzit că acum se gândesc să ajute cum pot ei și să își pună la dispoziție mașinile ca să transporte oameni de la biserică la referendum.

Căsătoria este o instituție perimată. Se va găsi o altă formulă care să o înlocuiască. Căsătoria este doar un contract legal și, fiind astfel, doi adulți ar trebui să poată încheia acest contract. Pentru că ar trebui să avem drepturi egale. 

Am niște prieteni în Germania, care s-au căsătorit după 20 de ani de conviețuire. Singurul motiv a fost acela că aveau nevoie de un act care să-l definească pe celălalt ca factor de decizie, dacă va fi cazul. Singurul lucru la care s-au gândit a fost acela că, dacă vor fi în spital și va nevoie ca cineva să hotărască despre o operație, o intervenție, persoana care va alege să fie partenerul de-o viață. Nefiind căsătoriți, acest lucru nu era posibil. Toată viața s-au descurcat și cu creditele, și cu actele, totul s-a făcut la buna înțelegere și n-au au avut nevoie niciodată de o hârtie.  

Numărul de căsătorii scade, dar vârsta la care se încheie prima căsătorie a crescut, ceea ce a dus la scăderea numărului de divorțuri. Asta nu înseamnă că tinerii au așteptat mai mult, ci că se gândesc mai bine. În secolul trecut, în principiu, un bărbat trebuia să se însoare ca să aibă parte de sex pe gratis. Romantismul în afacerea matrimonială are doar 100 de ani la activ. 

Toată această separare în noi și ei face rău societății. Dar e momentul lor, al celor care vor să arate că Ei sunt mai mulți, drept pentru care au dreptate. Suntem un stat religios. Conform unui recensământ al INS (Institutul Național de Statistică) din 2011, 16.307.004 de cetățeni (86,45%) sunt creștini ortodocși. Da, se numără și copiii. Aveam o discuție cu niște prieteni la un moment dat, ei spuneau că te naști creștin ortodox, tot așa cum te naști român. Apartența la religie se obține prin ritual, pe când cetățenia este un drept înnăscut. Nu am reușit să ne punem de acord. 

E momentul lor. Trei milioane de oameni au semnat pentru a introduce această modificare a legii. Trei milioane de oameni uniți prin ură. Dacă ar fi putut scoate în afara legii homosexualitatea, probabil că ar fi făcut-o. Noroc că era imposibil. Intenția lor este de a demonstra că ei dețin adevărul, că ei au dreptate, că ei știu mai bine. Sunt mai mulți și o vor face. Unii cred în Dumnezeu și alții cred în OM.