Există rețeta fericirii?!

Dacă întrebi pe cineva de suficient de multe ori ce anume își dorește de la viață, rostind dată, încă o dată și încă o dată, de câte ori e nevoie, întrebarea DE CE?, invariabil vei ajunge la aceeași concluzie: fericire.

Este fericirea o emoție sau o stare? Depinde la ce ne referim. E nevoie de o reglare a definiției. Fericirea e starea în care suntem în echilibru cu noi înșine, avem relații bune cu cei din jur și putem observa contribuția pe care o avem. Pe scurt, fericire înseamnă viață bună, viață plăcută și viață cu sens. Zic asta cercetătorii, nu eu. Anul trecut s-au făcut zece ani de când este publicat Raportul Mondial al Fericirii (World Happiness Report). Pentru că termenul de stare de bine subiectivă sau fericire subiectivă era destul de complicat, s-a decis că putem avea curajul să ne referim la această senzație că suntem mulțumiți cu viața noastră folosind termenul de fericire, chiar dacă mulți oameni asociază cuvântul fericire cu emoția de bucurie sau de euforie. De ce s-a întâmplat asta? De ce Organizația Națiunilor Unite a introdus acest raport? Pentru că e necesar să vedem cum trăim și cum putem îmbunătăți asta la nivelul politicilor de muncă, de mediu sau sociale. 

Dacă ne referim la cei care „construiesc” mediul social sau cel de muncă, e adevărat că fie și numai existența unei unități de măsură și a acestui raport ar trebui să le dea de gândit. În ce măsură un angajator se întreabă cum influențează viața celor cu care colaborează? Greu de generalizat. Unii fac asta și au politici clare care țin de mediul de muncă, de colaborare, de încredere, alții nu au. Cei din urmă vor avea din ce în ce mai multe dificultăți de a-și găsi colaboratorii, într-o lume în continuă schimbare și în care oamenii specializați sunt din ce în ce mai greu de găsit. 

Sunt patru ani de când am publicat Caietul Fericirii, 20 martie 2019. Feedbackul primit e foarte clar: caietul funcționează și produce o creștere a nivelului stării de bine încă din primele șase până la opt săptămâni. Efectele resimțite de către cei care au răspuns chestionarului de feedback despre caiet: mai multă încredere în sine (57%), mai multă liniște (33%), mai multă atenție (31%), mai multă speranță (16%). După doi ani a apărut „Fericirea noastră cea de toate zilele” unde sunt articolele despre de ce și cum anume funcționează fiecare subiect din caiet. Pentru că e extrem de important ca tu să scrii de mână în caiet, acesta va fi disponibil doar în format tipărit, dar textele pot fi disponibile și online în secțiunea resurse.

Iar acum mă voi referi la ceea ce ține de noi înșine pentru a ne construi o viață fericită. 

Într-o mare măsură, suntem artizanii propriilor noastre vieți. Chiar dacă o mulțime de evenimente sunt în afara influenței noastre (vremea sau vremurile) de noi depinde cum răspundem la ele. În momentul în care acceptăm că doar o parte dintre lucruri sunt în controlul nostru, ne putem orienta pentru a alege mai bine acțiunile pe care le facem. De cele mai multe ori, conflictul cu noi înșine începe de la incapacitatea de a observa până unde se întinde influența mea. Eu pot alege doar comportamentele mele, ceea ce voi face și ceea ce voi spune, și nu reacțiile celorlalți. Dacă accept asta, e posibil să mă descurc din ce în ce mai bine pe viitor, alegând din ce în ce mai bine ceea ce urmează să fac. 

Pentru asta, e nevoie să mă pot descifra din ce în ce mai bine, ajungând să văd, la un moment dat, care sunt acțiunile mele automate și care sunt cele conștiente. Viktor Frankl spune că există un spațiu între stimul și răspuns, un spațiu de alegere, în care sunt adunate tot felul experiențe din trecut, de idei preconcepute, de „voci”. Cu cât pot distinge mai bine poluarea din spațiul respectiv, cu atât îmi va fi mai ușor să fac alegerea corectă. 

Vorbim prea puțin despre prevenție în ceea ce privește fericirea. Sau ne-fericirea, dacă vrei. Suntem niște animale sociale adaptative, mereu ne „adaptăm” la realitate și mereu cerem mai mult de la ea. Vrem o casă, o mașină, un alt job, un partener sau alt partener, tot amânăm fericirea pentru un moment viitor sau o condiționăm de posesia anumitor lucruri. Care nu sunt în controlul nostru. 

Am fost întrebată ce ar conține, dacă ar fi să existe un supliment pentru fericire. Cred că ingredientele acestuia ar fi: 

– observația – modul în care reușesc să văd, să simt și să înțeleg ce se petrece cu adevărat cu mine. E nevoie de antrenament să-mi pot identifica și numi corect și specific emoțiile pentru a înțelege mai bine ce se întâmplă și ce am nevoie, de fapt. 

Constatarea că sunt un adult și că răspund de ceea ce fac s-ar putea să nu mă bucure. S-ar putea să fiu tentată să dau vina pe cei din exteriorul meu: părinți, sistem. Dar acele lucruri sunt în afara mea și din nou va trebui să revin la întrebarea „ce pot face EU în condițiile date?” 

– alegerea – comportamentul meu e alegerea mea, conștientă sau nu 

Avem libertatea de a alege. Sigur că nu pare așa, de multe ori ne formulăm deciziile cu „nu am încotro” sau cu „trebuie”, tocmai pentru că ni se pare că ne lipsește alegerea. Dar ea e mereu acolo. Mereu avem încotro. Alegem să spunem că „nu avem încotro”. 

– decizia – răspunderea – abilitatea de a răspunde – responsabilitatea 

Ca adult, sunt responsabilă de alegerile mele. Uneori putem fi în incapacitatea de a lua o decizie. E posibil. Poate că într-o astfel de situație, cea mai bună decizie este aceea de a decide că, deocamdată, nu pot lua nicio decizie, poate că îmi lipsesc informații, poate că starea pe care o am nu e cea potrivită. Decizia de a amâna e și ea o decizie. Mă ajută asta pentru că voi simți că am ceva mai mult control, pot admite că amân. 

– grija – pentru a putea avea grijă de cei din jur, e important să am grijă de mine 

De multe ori grija e confundată cu răsfățul, pentru că, de cele mai multe ori, confundăm nevoile cu mofturile. Nevoia e setea, apa este răspunsul, limonada sau vinul sunt mofturi. Sigur că mă pot răsfăța din când în când, cu condiția să ști că fac asta. 

În formă nesănătoasă, grija poate deveni sentimentul de îndreptățire. 

– blândețea – capacitatea de a avea grijă de mine fără judecată

Toate aceste noțiuni sunt abstracte. Cuvintele sunt doar niște coduri și e nevoie de o înțelegere comună a termenului pentru a ne asigura că vorbim despre același lucru. De cele mai multe ori, blândețea ajunge la noi ca fiind un fel de a ne complace. Și mie mi-a luat mult să înțeleg că înseamnă acceptarea unei situații, poate chiar și a unei greșeli, ceea ce nu mă scutește de a regreta ce am făcut sau nu am făcut, dar ar fi, mai degrabă, o lecție despre ceea ce aș putea face pe viitor. 

Contează foarte mult modul în care mă percep și mă evaluez. Sigur că voi fi mereu subiectivă, dar măcar aș putea să mă asigur că mă refer la acțiuni și că nu-mi pun etichete. De dialogul meu interior, care se desfășoară în acel spațiu între stimul și răspuns, depinde comportamentul meu. Cu cât voi reuși să fiu mai obiectivă despre ceea ce pot și vreau să fac, cu atât mai bună va fi decizia pe care o voi lua. 

– curiozitatea – mai multe întrebări în loc de certitudini 

Pe măsură ce înaintăm în viață aflăm o mulțime de lucruri despre noi. În mod eronat, la un moment dat putem avea impresia că știm tot. La modul ideal, noi suntem într-n proces constant de dezvoltare și contează foarte mult să ne dorim să aflăm despre noi și despre lume. Inclusiv în raport cu propriile mele emoții e important să pot fi curioasă. Să mă întreb ce vrea să-mi spună emoția respectivă, care e nevoia pe care o am și ce pot face în situația respectivă. 

Curiozitatea îmi permite să-mi observ gândurile și să nu le mai ia ca pe niște certitudini. Mintea noastră este construită pentru a debita într-una șuvoaie de gânduri, doar că ele sunt niște ipoteze, niște propuneri, niște posibilități. Contează să-mi dau voie să le văd ca atare, ca pe niște povești și să aleg ceea ce e mai probabil. 

– relațiile – calitatea relațiilor cu cei din jur 

Suntem animale sociale. Avem nevoie să fim văzuți, acceptați și… iubiți. Mă refer la sentimentul de conectare autentică și nu la relațiile romantice. Cu cât sunt mai bine cu mine  – de aceea e esențial să mă cunosc și să am grijă de mine – cu atât mai bine voi putea alege modul în care mă comport în relații, astfel încât să ne fie bine: voi putea alege ce pot oferi și cui. 

– generozitatea și recunoștința 

Sunt nenumărate studii despre recunoștință și modul în care ne afectează pozitiv căutarea motivelor pentru care suntem recunoscători. Suntem tentați frecvent să considerăm că e de la sine înțeles ca totul să meargă bine. 

Departe de mine gândul de a susține teroarea pozitivității, acel comportament de la polul opus care te condiționează să crezi că „totul va fi bine, ajunge doar să-ți dorești asta”. Cred mult mai mult în ceea ce am repetat deja: „ce pot face în condițiile date”. 

Speranța înseamnă să pot vedea care este spațiul în care pot acționa, să iau deciziile necesare și să am energia de a face ceea ce este de făcut. Ține de o perspectivă mai largă asupra lucrurilor pe care e util să o am. 

Generozitatea pe care o manifest eu poate genera recunoștință în celălalt, care poate alege să fie generos, la rândul lui. Astfel există șansa de a crea un cerc virtuos. 

– sensul și contribuția 

Avem nevoie să știm care este contribuția noastră în lume. Cu condiția să acceptăm că lumea noastră poate fi oricât de mică, formată doar din cei apropiați nouă, cei cu care trăim sau alături de care muncim. Sensul vine din ceea ce oferim și nu din ceea ce primim.

Modul în care dăm valoare acțiunilor pe care le întreprindem și ceea ce înseamnă pentru cei din jurul nostru devine sensul.

– emoțiile pozitive și negative – suntem tentați să facem diferența între ele și să le numim așa, doar că ele nu sunt bune și rele, ele doar sunt

Emoțiile sunt modul în care descifrăm evenimentele din exterior, reale sau imaginare. Ele au rolul de a mă avertiza că ceva rău sau bun s-a întâmplat sau urmează să se întâmple. Doar că – și aici e clenciul – uneori e suficient să mă gândesc la ceva și să am o emoție cu privire la evenimentul respectiv, din trecut sau din viitor.  Evenimentul în sine nu (mai) poate fi controlat, eu pot controla doar acțiunile mele. De aceea e important să aud povestea pe care mi-o spun în cap, pentru a decide mai bine ceea ce am de făcut și pot face în prezent: să observ ce am nevoie și să fac ce pot eu mai bine în condițiile date.

Dacă am reuși să identificăm mai bine emoțiile pozitive pe care le avem pe parcursul unei zile, poate că starea noastră la sfârșitul zilei ar fi alta. Dacă vom reuși să observăm și lucrurile bune: o zi senină, un zâmbet pe stradă, o întâlnire, un obiect de artă, o plimbare în natură. 

– umorul  

Ne luăm prea în serios de cele mai multe ori. Luăm ca ofensă personală până și ploaia care cade într-o zi în care noi am decis că vom merge într-o excursie. Sunt atât de mari pretențiile pe care le avem de la viață și de la cum ne dorim noi să meargă lucrurile, încât uităm că ele sunt doar niște dorințe și să ne bucurăm atunci când ele se îndeplinesc și să fim recunoscători. Uneori e nevoie de foarte mult umor pentru a „gusta” realitatea, uneori îl putem avea, alteori nu. De aceea, cu cât ne exersăm compasiunea față de noi, cu atât mai bine. 

Nu există rețete pentru fericire, am punctat mai sus câteva dintre lucrurile esențiale. Cred că dacă ar fi să subliniez ce contează mai mult, ar fi să te invit să te uiți către libertățile pe care le ai și către posibilitățile tale de a acționa. Fericirea este despre capacitatea de a alege și nu o listă de obligații.