Fericirea prin exersarea atenției și observației
La o ședință de terapie am avut un exercițiu în care mi se lansează o invitație de genul: ”acum adu-ți aminte de toate momentele în care te-ai simțit pe deplin mulțumită de tine”. Pauză. Pauza continuă. Cu ochii închiși, într-o poziție confortabilă în fotoliu, alerg disperată în capul meu, de când îmi aduc eu aminte și până acum. Și pauză. Baleiez între întâmplări care mi-au adus multă bucurie și cele care mi-au produs satisfacție. Și pauză. Ca și când aveam în față un ecran virtual pe care apăreau imagini ca niște pagini pe care le făceam să dispară doar dintr-o mișcare a încheieturii, fără să ating nimic, doar dădeam ca disperata din mână. Pauză. Nada. Niente. Cuvintele sunt foarte importante pentru mine și folosirea lor contează. Deplin mulțumită?! Deplin ?! Pe deplin mulțumită de mine n-am fost niciodată. Scuze, știu cum sună. Așa m-am simțit și eu. Lucrez cu mine, de asta sunt un coach excelent, am avut pe cine exersa.
Am muncit cu mine de mi-au sărit capacele de când mă știu. Nu mi-aș fi spus un ”Bravo!” niciodată, mereu aveam doar un zâmbet de sus pentru mine, semn că aș fi putut și mai bine, perfect poate, cândva. Am fost cel mai aspru critic al meu, mereu neîndurătoare. Când fac asta, cei din jurul meu se simt neputincioși, au impresia că glumesc sau că mă alint. Este contrar a ceea ce aș avea eu nevoie, mi-ar plăcea să primesc atenție și înțelegere. E ca atunci când mă plâng că-s grasă sau că m-am îngrășat, de se simt ofensate toate femeile din jur, mai puțin cele care nu au voie să doneze sânge de slabe ce sunt.
Realitatea este una singură, impresia despre realitate e doar în capul nostru. Noi avem acces doar la percepția noastră despre lume. Asta am făcut și în caiet: exerciții clare prin care să observăm modul în care atribuim etichete și valori de adevăr exteriorului. Odată cu creșterea capacității de observație, crește și prezența în realitate. Optimiștii văd partea plină a paharului, pesimiștii partea goală; eu cred că e important să realizăm că are apă.
Toți cei care mă știu îmi recunosc talentul de a-i susține de a deveni cea mai bună variantă a lor, dacă au curajul de a se confrunta cu sine și de a-și asuma responsabilitatea. Cu cei din jurul meu a fost mereu mai ușor decât cu mine însămi. De la mine am vrut mereu ceva mai mult. Întotdeauna aș fi putut mai bine. Acum, când Caietul Fericirii a venit de la tipar, am emoții mari. Am primit feedback clar și știu doar că funcționează. Ezitarea vine din alegerea titlului. Din punctul nostru de vedere, al lui George și al meu, fericirea este o consecință a utilizării caietului și de asta am dat cu ea de pe prima pagină.
Sunt deja cunoscute studiile care atestă că fericirea este determinată în proporție de 50% de factori genetici, 10 % de circumstanțe și 40% de acțiunile concrete pe care le întreprindem pentru a ne crește nivelul stării de bine. Cu alte cuvinte, avem un nivel de echilibru, cam tot așa cum e cu greutatea, indiferent de curele pe care le ținem, ne tot întoarcem la greutatea aceea pe care organismul o cunoaște foarte bine și o recunoaște.
Unii oameni se nasc, pur și simplu, cu o capacitate mai mare de a se bucura de viață decât alții, în ceea ce mă privește, eu m-am născut cu șanse minime. Ultra-sensibilă, pesimistă, cinică, sarcastică, am devenit între timp și perfecționistă, orientată către performanță, dependentă de rezultate și, evident, workaholică. Momentul de cotitură a fost când, pe fondul defect, toate situațiile dificile din copilărie și de mai târziu au creat terenul perfect pentru un burnout, manifestat inclusiv cu stări depresive. Mi-am zis că e cazul să preiau controlul și să-i dau cumva de capăt. Am citit sistematic filozofie și psihologie, m-am dat cu capul de biblioteci întregi, am făcut o formare în art-terapie în metoda Phronetik®, una de coach în Solution Focused Coaching, am făcut psihoterapie și ore multe de analiză. Am structurat conceptele despre care am învățat, am încercat și am validat metode. Am ajuns la o selecție și o înșiruire de exerciții și provocări simple, într-o ordine atent stabilită, care alcătuiesc Caietul Fericirii. Ilustrațiile făcute de George Roșu aduc un zâmbet pe fața oricărui cititor.
Știu că fericire este un cuvânt mare și știu că sunt mulți care se tem de el. Cândva eram și eu așa. Fericirea mi se părea ceva atât de îndepărtat, atât de greu de atins, încât mai degrabă mergeam pe conceptul că fericirea e pentru proști. Da, la momentul acela credeam și eu în virtutea suferinței. Era doar multă durere adânc în mine și nu știam să-i fac față.
Între timp mi-a devenit mai ușor de trăit prezentul și cea mai importantă lecție pe care o avem de învățat este de a ne concentra atenția pe ceea ce se întâmplă în acest moment. Sunt lecții multe și simple de parcurs în caiet, lucruri pe care le știm la modul general, dar pe care le ignorăm, dând vina pe timp sau pe răbdare.
Am rămas extrem de obiectivă și nu mai sunt cinică (poate foarte rar), așa că nu există nimic de genul gândirii pozitive nefondate pe adevăr și realitate. Nu am mantre care să garanteze că totul va fi bine, n-am rețete miraculoase. Personal, cred că speranța absurdă este calea cea mai sigură către dezamăgirea profundă. În loc de ”totul va fi bine”, îmi place să enumer lucrurile care sunt bine în momentul de față.
Dacă ți-ar spune cineva că tot ce ai de făcut este să investești 5-10 minute în fiecare zi și să faci niște exerciții? Să notezi câteva rânduri? Dacă ai ști că la sfârșit te vei simți mai bine cu tine și cu viața ta ai face-o? Dacă în fiecare dimineață te-ai trezi cu 5 minute mai devreme și ai scrie ceva? Cum ar fi dacă la sfârșitul celor 52 de săptămâni ai simți mai multă liniște și împăcare?
Te rog, te rog, acceptă că progresul va fi pe atât de mare pe cât îi vei da voie să fie. Fericirea despre care e vorba în caiet diferă de euforia continuă, mai bine renunți de pe acum dacă ai speranța că vei râde întruna în hohote după ce termini caietul. Achizițiile cele mai importante vor fi cele care țin de alegerile conștiente pe care le vei putea face. Temele sunt simple și clare. Sunt doar lucruri concrete care țin de observație, atenție conștientă și concentrare.
Sunt departe de cei care spun că este suficient să gândești pozitiv și că tot ceea ce e mai bun urmează să se întâmple. Eu cred că e bine să gândești critic.
Gândire critică = procesul mental de analiză sau evaluare a informației, mai ales afirmații sau propoziții pretinse de unii oameni a fi adevărate. Ea duce la un proces de reflecție asupra înțelesului acestor afirmații, examinând dovezile și raționamentul oferit și judecând faptele (Wikipedia).
Mă sperie cei care spun că e de ajuns să-ți dorești ceva și se va îndeplini, am scris despre teroarea pozitivității, cred în asumarea responsabilității și în importanța de a-i trata pe cei din jur așa cum vrei și tu să fii tratat. Cred că e important să zâmbesc prima și am încredere în oameni până la proba contrarie, fără a fi naivă.
Caietul Fericirii este un fel de agendă sau jurnal, care – folosit conform instrucțiunilor – te poate face să te simți mai bine cu tine și cu viața ta. I-am fi spus și noi tot jurnal, dar titlul a mai fost folosit. Caietul se poate comanda chiar de pe site sau îl vei putea găsi în curând în librării. Pentru comenzi speciale, peste 10 exemplare, ne poți scrie la adresa caietul.fericirii@gmail.com.