Gândirea rațională în vremea pandemiei

E primul articol pe care îl scriu după o perioadă lungă de timp. Mi-a fost imposibil să fac asta de câteva săptămâni. Ieri am avut o zi ceva mai bună, am scris în reprize. Am făcut-o în speranța că poate ajută pe câțiva. Dacă e să mă fi speriat ceva în ultima săptămână, a fost senzația că cei din jurul meu își pierd cumpătul, că disciplina e ceva nefamiliar și credințele iraționale fie în teoria conspirației, fie în supranatural ne acaparează. Recomand consumul cu măsură de informații sigure, doar din surse verificate. Cea mai bună este WHO World Health Organization (Organizația Mondială a Sănătății). E nevoie să acceptăm că e o situație fără precedent, care merită toată atenția. Pentru că putem să o luăm razna altfel. 

Mare parte din panică vine și din modul defectuos în care ne gestionăm temerile iraționale. Avem o mare problemă cu incertitudinea. Oamenii în general, românii în particular. Tindem să vedem doar pericole atunci când nu știm ce urmează. Poate că doar putem accepta că nu știm. Să știm că nu știm. Recomand articolul cu sfaturi psihologice al domnului profesor doctor Daniel David. 

Gândim uneori automat, din instict, din emoții. Uneori gândim rațional după ce analizăm o situație. Creierul ne joacă feste și nu prea facem distincție între cele două. Mai bine ne antrenăm să gândim despre ceea ce gândim. Moran Cerf (cercetător în neuroștiințe) spunea că e bine ”să nu crezi tot ce gândești” și să te mai pui și la îndoială. O carte importantă și care merită citită oricând, nu doar acum, este ”Gândire rapidă, gândire lentă” a lui Daniel Kahneman, ajută să înțelegem mai bine cum gândim și în ce fel gândim. 

Și mai recomand și cititul în vreme de pandemie. Pe facebook e prea mult ”zgomot” și fiecare varsă acolo ce nu e în stare să proceseze singur. La televizor se țipă. Va fi dificil să citești dacă ai stat prea mult pe social media, mintea e agitată. Recomand cărțile polițiste sau thriller,  îți vor da o preocupare bună și o staisfacție în plus dacă descoperi misterul. Luna asta cărțile de la Tritonic sunt în campanie pe Libris, ale mele mai au încă și reducerea de 20%. La comenzi peste 50 de lei, primești și ”Filiera grecească” a lui Bogdan Hrib.

Speră pentru ce e mai bun, pregătește-te pentru ce e mai rău (Hope for the best, but prepare for the worst) 

Care este cel mai rău lucru care se poate întâmpla? Care sunt modalitățile de a împiedica asta? Ce soluții aș putea avea? 

Cam la asta se reduce optimismul meu. E foarte importanță speranța, dar fără o strategie și o energie adecvată de a pune în aplicare un plan nu are niciun fundament. E ca și când, în perioada asta, ai ieși în oraș și te-ai întoarce acasă, apoi te-ai apuca să mănânci fără să te speli pe mâini. Că speri tu să nu se întâmple nimic. 

Luna ianuarie a mai fost cum a mai fost. Durerea mă cam incapacita, cu toate astea îmi făceam vânt de acasă și mergeam la birou. Februarie s-a lăsat cu dureri și mai mari, am ieșit doar când aveam ceva neapărat de făcut. Termenul e destul de relativ, acest ”neapărat” a fost forțat de multe ori. Am primit de la mai mulți medici recomandarea de a opera hernia și chiar îmi programasem să o fac pe 24 februarie. Am plâns, mi-am luat rămas bun, am ascultat politicos toate sfaturile și încurajările. Am decis să-mi termin cursul de Mental Health Facilitator Trainer, pe 15 februarie a fost ultimul modul, și am dat curs promisiunii pe care o făcusem de a fi alături de fetele de la The Marketing Girl la un eveniment pe 18 februarie. Între zilele în care ieșeam la întâlnirile programate era timp cu mine și nu de cea mai bună calitate. Durerea te transformă într-un mod mai puțin plăcut. Am încercat să scriu, mi-am luat și o măsuță specială pentru lucrul din pat, dar n-a mers. Și pentru că am nevoie de o minte mai liniștită când scriu, și pentru că poziția este destul de incomodă și pentru un spate sănătos, d-apăi al meu. 

Un medic m-a întrebat câte zile consecutive de reducere a activității am avut în toată această perioadă – vorbim de peste o jumătate de an de dureri mai mult sau mai puțin intense, de nopți dormite prost, mă blochez cam după patru ore și mă trezesc în durere, umblu noaptea prin casă. Am dat un răspuns sincer: câte două. M-a bufnit râsul și pe mine când m-am auzit, îmi furam căciula eu mie. 

Am primit numeroase vorbe de alint: handicapata, îndurerata, incapacitata. Dincolo de asta, mi-au sărit mulți prieteni în ajutor în toată perioada. Unii s-au dus la cumpărături, alții m-au dus dintr-o parte în alta. M-am străduit și eu, s-au străduit și ei. De multe ori mă simțeam atât de blocată, încât nu eram în stare nici să cer ajutorul. Teama mea nu a fost niciodată operația în sine, ci perioada de recuperare de după și viitorul sumbru de a purta cu mine o coloană pe care s-a intervenit și care va ceda mai redepe la bătrânețe. Am făcut recent o infiltrație în coloană și aștept să fie mult mai bine, după ce va fi mai întâi mai bine. 

Lunga introducere este doar ca să-ți dai seama că am ceva experiență concretă în ultima perioadă despre ce înseamnă statul acasă și reducerea activității. În condițiile actuale, este ceva care poate ți se va întâmpla și ție, dacă nu cumva ești deja acolo. Avem nevoie să fim sănătoși la cap și în condițiile în care viața se desfășoară în modul obișnuit, darămite acum. Ce cred eu că e cel mai important e să verificăm cum ne raportăm la situația de acum și dacă vedem că am luat-o pe arătură, să ne întoarcem la realitate. 

Judecata dreaptă și o gândire analizată erau precare la noi și în epoca de dinainte de pandemie. Normal că oamenii care nu erau în stare să fie realiști atunci sunt acum pierduți într-un hățiș de scenarii apocaliptice. Important e să te aduci înapoi de acolo de unde fuge mintea ta și nu să-ți impui să nu se ducă. Observă că ești pe câmpii și ia-te de mână și hai înapoi. Hai să vedem ce putem face. 

De unde vine frica? 

Sunt trei lucruri care ne dau de furcă. Țin de supraviețuire: hrană, siguranță, conectare, teama de moarte, de fapt. Toate sunt cumva iraționale: O să mor de foame? O să mor de boală? O să mor de sărăcie? O să mor de singurătate? 

Dacă ar fi să te întrebi foarte onest care e motivul pentru care ți-e frică, ai putea să-ți răspunzi? Ce anume te sperie cel mai tare? Bun, primul pas l-ai făcut, poate că ți-e teamă de moarte. Ar trebui să fie firesc, ține de specie. Acum pune-ți întrebarea astfel: cât de mare și de reală este amenințarea, de fapt? Ce anume poți face? 

O să mor de foame? 

Puțin probabil. Chiar dacă ai pierdut momentul și nu ai reușit să-ți blindezi frigiderul și cămara cu alimente, magazinele vor rămâne deschise și în perioada următoare. Vei găsi tu ceva. Omenirea a trecut prin perioade de foamete cumplită și unii au rezistat chiar și atunci. 

Care sunt soluțiile? 

Ce pot face? Chiar și la nivel de Brașov sunt cel puțin trei variante online de cumpărături: 

Una dintre ele este Glovo – are și momente în care e inactivă pentru magazinul Kaufland de unde se fac achizițiile – dar poți comanda de la restaurante. Mai mult decât atât, poți comanda chiar și de la farmacie, în cazul în care nu ai știut. 

Bringo este o aplicație care îți aduce în 150 de minute toate cumpărăturile acasă. Dacă la Glovo era o limită de 20 de KG, la Bringo limita de greutate este acum de 100 de kg. Poate că se va modifica zilele astea. Prețul pentru o livrare este de 19,99 de lei. Cam cât ai da tu pe taxi dacă ar fi. În cazul în care alegi produse din campanie, ai transport gratuit. Eu mă gândesc la un Jameson (whiskey produs în Irlanda) că se apropie și Saint Patrick’s Day. 

Am descoperit supermercato.ro un magazin cu produse din Italia.  – Conversația noastră se încheie în momentul în care te temi de importurile de acolo – Am stat aseară vreo juma de oră să-mi pregătesc o listă de cumpărături. 

Pe primele două le-am experimentat în perioada în care am zăcut. Inclusiv Glovo de la farmacie. Sigur că-ți poate aduce doar medicamente care se eliberează fără rețetă, dar e și ăsta un pas. Poate că se va schimba curând și sistemul actual și rețetele vor fi undeva bază de dată comună, pe care o va putea accesa orice farmacie și nu va mai fi nevoie să te duci cu rețeta în mână. 

Poate că ai prieteni. E de preferat să le spui că ai nevoie de ajutor. Și vor veni. Măcar unii. Bună și selecția asta. Doar vorbește. Am observat și la mine că uneori îmi era greu să zic ce am nevoie. Oamenii sunt prinși cu ale lor și nu te sună doar să te verifice dacă nu cumva ai nevoie de ceva. Trebuie să o faci tu. În cazul în care ești chiar singur/ă pe lume, chiar și atunci când doar tu te consideri așa, sunt câteva grupuri de inițiativă care se pot duce la magazin pentru tine. O fac mai mult pentru vârstnici, dar e posibil să te ajute și pe tine. 

De prima grijă am scăpat, e clar că te vei descurca cu mâncarea. Sunt și liste de provizii pe care zic unii că ar trebui să ți le faci.  Tot ceea ce e de bun simț ar trebui să se fi întâmplat deja. Să ai un minimum de provizii în casă tot timpul și asta doar pentru că e mai ușor să te organizez astfel, nu pentru că te-ai teme de sfârșitul lumii. Prin anii în care americanii se simțeau amenințați de bomba nucleară de către ruși, unii și-au construit buncăre. Mă rog, mai sunt chiar și acum unii care fac asta, dar sunt puțini. Iraționalitatea e  marea suferință. Și cum faci distincție între ceea ce e real și ce nu. 

Cu ce pot să ajut? 

E greu de stat în casă. E greu de trăit cu presiunea. E greu, pentru alții e și mai greu. Mă refer aici la cei din industria restaurantelor și hotelurilor. Ei au cam pus-o în perioada asta. Stând mai mult în casă așa cum ți-am zis, am avut zituații în care am comandat de la restaurant. Cred că acum ar fi fain dacă am face asta intenționat, mai mult pentru susținerea lor, decât pentru tine. De câte ori luai masa în oraș? Merită să-ți păstrezi obiceiul, chiar dacă vei mânca acasă. Gândește-te la locurile tale preferate și comandă de la ei. 

O să mor de sărăcie? O să râmân fără bani? 

Aici poate fi o întreagă discuție. Depinde foarte mult de cum te-a prins situația. Sunt antreprenori mici care își vor reveni greu după toate astea, în domeniul serviciilor mai ales. Și mai ales cei care fac lucruri la care se poate renunța ușor. 

Sunt cam zece ani de la criza trecută. Poate că îți aduci aminte. Am fost acolo și am traversat împreună cu colegii mei situații nasoale rău. Ne-am străduit să evităm concedierile, ne-am luat concediu fără plată. Oricât de puțin pare din exterior să fi ținut criza, ne-am mai luat concedii fără plată și în 2013, câte 7 zile pe an, fiecare angajat. TOȚI angajații. 

Șomajul tehnic presupune acordarea de salarii de 75% din valoarea lor tot de către angajator. Și s-ar putea să fie imposibil pentru unii. Statul român ar putea acorda sprijin, cei de la smartbill au inițiat o petiție, e un doar la un clic distanță pe declic.ro. 

Habar nu am ce urmează să se întâmple acum. Și nu știe nimeni. De unde săptămânile trecute nu avea cine să muncească, o să ne întrebăm unde. Pentru că nu vor fi doar aceste două săptămâni. Funcționăm pe termen scurt în capul nostru, dacă s-a zis 31 martie, înseamnă că de la 1 aprilie o să fie totul bine. Ei bine, nu se știe. Acum nu se știe. Dacă oamenii respectă toate măsurile de igienă, poate că va fi bine. Dacă nu, va fi mai puțin bine. 

Am auzit voci care spun că sunt prea mulți bătrâni. E adevărat. Doar că lor le-aș zice că mi-e greu să o omor pe mama. I-am auzit pe alții zicând că e fals, că boala e prea ușoară și că se face prea mult caz. Că nu mor chiar așa mulți. Pot doar să-i rog să se gândească la cei apropiați lor. 

E o situație în care avem de respectat câteva reguli destul de simple pentru o perioadă care ar putea ține cam două luni. Poate rezistăm. 

Ideea e să cumpărăm puțin și doar ce e necesar. Ceea ce ar fi trebuit să fie comportamentul nostru tot timpul, nu doar acum. Cu siguranță nu aveam nevoie de toți pantofii. În cazul meu chiar nu știu când voi mai putea să-i port, nu de alta, dar pot să mă încalț doar cu niște cizme care-mi țin piciorul mai bine, în orice altceva nu pot călca.

O să mor de singurătate? 

Nu se moare așa de ușor. Asta trebuie să știm cu toții. Articolul e despre aproape izolarea în care ar trebui să trăim o perioadă și nu de cazul în care timp de două săptămâni ar trebui să ne ferim de oricine. Știu că poate fi dificil chiar și așa, acum contează mult să-i placi pe cei alături de care trăiești.

Din fericire, până la vacanță mai e destul, în perioada de criză nemții spuneau că se duc în concediu în Balkonien (pe balcon :)). E greu de transformat săptămânile acestea în vacanță. E greu să te gândești că e minunat că ai timp de… făcut ordine în calculator, fotografii, acte, dulapuri. Dar dacă ai te-ai uita mai puțin la știrile de la TV și ai consuma mai puțină media online, poate că ar fi un pic mai bine. Limitarea contactului social la ceea ce e neapărat necesar este la latitudinea fiecăruia, dar e important să menții contactul cu cei apropiați și cu cei dragi. Vrei să fii cu ei, vrei să știi că sunteți împreună. 

Culmea e că e o încercare a mai multor persoane care pot fi împreună acum. Prietenii, colegii, oameni pe care îi cunoști, antreprenori pe care vrei să îi susții. Alege pentru tine și pentru ei. Alege ce e mai bine pentru noi. Suntem cu toții aici.