Grija față de mine

Scriu la articolul ăsta de mai bine de o lună. L-am început când mi-am adus aminte de termenul pe care grecii antici îl foloseau pentru iubire de sine, philautia. Și mi-am zis că merită să dezvolt puțin subiectul, pentru că vorbim prea puțin despre asta. Sau vorbim prea mult? 

Apoi m-am întrebat în ce măsură ar  fi relevant, teoretic oricine știe ce înseamnă. Practic, de fiecare dată când ajung într-un atelier să vorbesc despre auto-compasiune, parcă se  face liniște. 

Suntem mai degrabă orientați către cultivarea unei imagini bune în exterior, decât către o grijă sănătoasă. Vrem să dăm bine, vorbim public despre realizări, postăm mai mult din stări extreme: bucurie sau furie. Culmea, ceea ce ne dorim e liniște, calm și echilibru. 

Grija față de mine înseamnă capacitatea de a face acele lucruri care contează pe termen lung. Acțiunile din prezent au consecințe pe viitor, atenție la ceea ce alegi să faci. Avem impresia că acel „trăiește  clipa”  înseamnă că poți  face orice acum, în prezent, dar justificarea acțiunilor dăunătoare  pentru  tine cu  replica asta, le include în categoria mofturi și nu nevoi. 

Distincție între dorințe, așteptări, pretenții și nevoi 

Îmi doream să merg în Islanda. Și iată că am fost invitată la Conferința Europeană de Psihologie Pozitivă să fac o prezentare despre Caietul Fericirii. Trebuie să intru puțin în detalii, pentru că e foarte special ce s-a întâmplat. Știam de conferință de mai mult timp, de vreo doi ani a fost anulată. Văzusem apelul pentru prezentări, dar n-am îndrăznit să trimit nimic. Îmi puneam eu o grămadă de bariere, că e o conferință academică, de ce m-ar băga cineva în seamă pe mine, cine mă cred?, și tot așa. Pe urmă am primit un mail că mai e doar o săptămână până când mai pot trimite  aplicația. Și, ce m-am gândit? Ce se întâmplă dacă le scriu? 

Să cad pe jos când am deschis mailul și am văzut că m-au acceptat. I-am scris rapid lui George Roșu, el a făcut ilustrațiile din caiet. Trebuia să știe, urmează să mă ajute din nou să-mi fac cea mai tare prezentare posibilă. 

Dorința fără acțiune nu duce nicăieri, fă primul pas

Ce fel de așteptări am față de conferință? Încerc să mă concentrez pe ceea ce am de făcut și nu pe ceea ce vreau să se întâmple. Teoretic, dacă mă pregătesc bine, va fi totul ok, e munca mea de ani de zile. 

Eh, cu pretențiile cum stai? 

În momentul în care ne imaginăm că lucrurile vor fi într-un anume fel, când ne străduim să le vedem cumva cu ochii minții și ele se întâmplă să fie diferite în realitate, e posibil să nu ne pice bine. Dacă desfacem cuvântul dezamăgire, ar însemna că ne-am amăgit cu proiecțiile pe care  ni le-am făcut, bine că ne-am revenit. De asta e de preferat să ne gândim și la ce ar putea să se întâmple diferit decât ceea  ce ne dorim. Vorba cercetătorilor britanici: „plan for the worst, hope for the better”. 

Să am grijă de mine înseamnă să fiu capabilă să urmăresc dialogul care se întâmplă în capul meu și să intervin pe el, să-l reglez, să reformulez ceea ce e dăunător, fie exagerările pozitive, fie cele negative, să cultiv gândurile raționale. 

E prima formă de ajutor pe care mi-l pot acorda. 

Tot aici intră o apreciere justă și o celebrare a reușitelor. Sigur că văd mai întâi ce n-am făcut, ce am făcut greșit, dar dacă mă uit atent, pot vedea și ce am făcut bine. Și mă pot bucura. 

De multe ori când vorbesc despre mândrie în contextul emoțiilor pozitive, unii se sperie. „Trufia e păcat” mi-a zis cândva o participantă la atelier. I-am dat dreptate, vezi? totul ține de cum definim lucrurile. În timp ce trufia ar fi o laudă de sine deșănțată, mândria smerită de sine e foarte productivă. Ea te ajută să observi ce e bine, cum ai făcut să se întâmple asta și-ți crește șansele de a repeta. 

Am ajuns și la auto-compasiune. A fost nevoie de această introducere  pentru a nu crede că ai nevoie de orice vrei. 

Cred că ți-ar prinde bine să observi că ești alături de tine, că îți acorzi timp, eventual programezi în calendar momente doar pentru tine și pentru sufletul tău, niște ritualuri de relaxare. Eu la capitolul ăsta încă mai am provocări. Cred că ți-ar face bine și te gândești ce ai vrea să înveți nou. 

Observarea emoțiilor 

Cuvintele magice pe care să ți le spui sunt: „Te înțeleg. Te cred că ți-e greu. Sunt alături de tine”. Ai mai putea și să te întrebi ce ai nevoie cu adevărat. Poate că sunt niște lucruri pe care le-ai putea face, dintre cele enumerate mai sus. 

Sau poate că e cazul să observi că un NU la timp face foarte bine. Sau clarificarea limitelor cu anumite persoane. 

Ne deranjează  emoțiile negative. Deși se cheamă așa, ele nu sunt rele. E un principiu dificil de acceptat, dar cu siguranță poți înțelege asta. Sunt necesare și, în general, ne transmit niște avertismente despre niște pericole. Dacă sunt reale sau nu, asta e o altă discuție. Cultivarea capacității de a face distincție între gândurile raționale și cele iraționale face diferența între stabilitate și calm versus neliniște și agitație. 

Dacă ar fi să fac o listă pentru momentele dificile: 

1. respiră – e pe primul loc. Respiră și observă cum respiri. Bine, poți observa și că respiri. Uneori, în vârtejul din cap, poți avea impresia că ești totuna cu  gândurile tale.  E doar o impresie. Dă-te jos din cap, trage aer în piept. Așa, încă o dată. 

2. spune-ți: „te înțeleg, cred că ți-e greu, sunt aici”. E ca și când te-aș ruga să-ți imaginezi că i-ai spune asta celei mai bune prietene, una la care ții și pe care vrei să o alini. 

3. acceptă-ți imperfecțiunile. Acceptă că poți greși. Uneori, deși te străduiești, lucrurile nu  ies așa cum te-ai așteptat. Poți planifica în  detaliu cât de mult vrei, tot va fi ceva diferit. Ia-o de la capăt, dacă se poate. Observă ce a funcționat și ce poți îmbunătăți. Am un articol întreg despre perfecționism. E chiar un decalog. 

4. ce fel de feedback îți dai? Îți acorzi câteva clipe în care să privești care au fost acțiunile tale concrete care au dus la reușită. Cu cât ești mai specific/ă, cu atât vei întări acele comportamente. 

5. cere ajutor dacă ai nevoie. Știu și știi că sunt momente în care nu ne descurcăm prea bine singuri. Poate că e nevoie să fie  cineva lângă tine care te  vede și te aude, poate doar  să vorbești cu cineva și tot ți-ar prinde bine. Cu cine ai alege să vorbești sau să fii? Pentru că nu oricine poate duce o conversație dificilă. Poate că e tot răspunderea ta să alegi o persoană care „duce”. Degeaba vorbești cu cineva care începe mai tare să se plângă și pe care ajungi să o/îl consolezi tot tu. 

6. spune NU din când în când. Și atunci când e vorba de muncă, dar și de distracție, încearcă să fie în echilibru. Întreabă-te dacă e potrivit pentru tine să te duci la film/ în oraș/ la masă … Ziceam mai devreme de planificare. Fă loc în agenda ta și lucrurilor importante. 

7. „toate trec” – poate că nu e ce vrei să auzi. Poate că ai vrea să-ți spun că totul va fi bine. Într-un fel sau altul, totul se rezolvă, nu știm cum. Tot ce putem face e să acționăm din spațiul de manevră pe care-l avem la dispoziție. 

8. încurajează-te să acționezi. Dar fă-o cu blândețe. Asta înseamnă că în loc să-ți spui „ridică-te acum” sau exprimarea brutală pe care o folosești de obicei în dialogul cu tine, să te întrebi cum te poți ajuta să te ridici. Cu ce te-ai putea susține? Cum ai putea face asta? 

9. privește provocările cu umor. Sigur că nu orice dezastru e o glumă  bună, doar că merită  să faci haz de necaz uneori. Sunt celebră pentru „se poate și mai  rău”, uneori sunt momente în care ar merita  să avem recunoștință pentru că răul cel mai mare nu s-a întâmplat. 

Toate îndemnurile la iubire de sine se duc pe apa sâmbetei dacă nu există compasiune. E important să știm ce se petrece cu noi, să ne înțelegem emoțiile, să ne recunoaștem mecanismele, să descoperim modalități noi și mai bune de  a avea grijă față de noi.