decembrie 27, 2017

Homo Sapiens, quo vadis?

Odată cu apariția limbajului articulat am căpătat abilitatea de a vorbi despre lucruri care nu există. Am început să vorbim despre trecut și despre viitor. Așa a apărut povestea. Tot așa a apărut și minciuna.

Suntem capabili de a crea lucruri mărețe pentru că suntem capabili să cooperăm și ceea ce ne unește este credința într-o ficțiune comună, fie ea ideologie, religie, națiune sau banul.

”Sapiens. Scurtă istorie a omenirii” prezintă în cele aproximativ 400 de pagini cam cum s-a întâmplat să deținem supremația. Yuval Noah Harari spune în cartea sa că se referă la numai 6% din istorie, pentru că din cei 150.000 de ani de la apariția speciei noastre, el analizează numai ultimii 9.000 de ani. Am citit-o și răscitit-o, am plimbat-o în călătorii, au atacat-o mâțele.

Departe de mine intenția de a recenza ”Sapiens”, cartea are deja susținătorii și detractorii ei. Eu mă număr în prima categorie. Recomand lectura ei și pot spune doar că ne dă o imagine de ansamblu a omenirii și a parcursului acesteia.

Harari nu trage concluzii clare și nu explică ce ar fi de făcut. Cartea este departe de a fi un manifest, deși ar fi putut fi. Este foarte clar scos în evidență faptul că doar capacitatea noastră de a colabora ne-a adus supremația. Este discutabil mobilul pe care l-am avut de-a lungul istoriei. De cele mai multe ori a fost o poveste care ni s-a spus și ne-a făcut să credem într-un ideal ficțional ”vândut” de alții. Doar că lumea este pe cale să se schimbe și mă apuc în curând de ”Homo Deus” pentru a afla scenariile pe care le întrevede Harari.

Revoluția agricolă a fost marea schimbare și a stat la baza transformării noastre, ducând la evoluția societății. Din punct de vedere al structurii emoțiilor și nevoilor noastre avem același ADN cu cel al vânătorului-culegător apărut acum 150.000 de ani, față de cei 11.000 de ani de la momentul în care ne-am ”așezat”. Este dificil să ne adaptăm lumii în care trăim în prezent cu sistemul pe care îl aveam în savană. Ficțiunea colectivă în care am crezut la un moment dat a fost cea care ne-a dat sensul. O bună parte a istoriei omenirii, cea mai importantă ficțiune a fost cea a religiei, care promitea ceva după viața terestră. Ficțiunile moderne, la fel de volatile, pentru că nu sunt altceva decât niște construcții imaginare, se bazează pe bani, corporații sau națiuni, diferența între indivizi fiind cea care creează în mod fals idea de grup.

Harari spune că trăim într-o realitate duală: realitatea obiectivă a ceea ce ne înconjoară și realitatea ficțională (zei, bani, corporații, națiuni). Către ce ne îndreptăm? Nu putem ști sigur, pentru că de la momentul în care inteligența artificială va ajunge să ne depășească noi nu mai putem emite predicții, întrucât mintea noastră nu este capabilă să-și imagineze scenarii într-o lume în care există ”minți” mai puternice decât ale noastre.

Cred că intenția lui Harari a fost mai degrabă aceea de a ne pune întrebări decât de a ne da răspunsuri. La urma urmei, ”Sapiens” este tot doar o poveste, cea pe care ne-o spune Harari.

Oricum ar fi, nevoia noastră cea mai importantă este aceea de a fi iubiți, de a fi văzuți, de a fi acceptați. Poate că nevoia de supraviețuire a determinat colaborarea, dar există această nevoie de conectare, de apropiere și de căldură, pe care suntem condiționați să o împlinim. Evoluția a avut la bază lăcomia și frica de pierdere, dar cele două nu ne-au făcut mai fericiți. Au creat doar povești din ce în ce mai bune pentru amăgirea noastră.

Este destul de greu într-o lume care a înlocuit principiile morale cu iluzia legalității. Așa cum spune Nassim Taleb: ”modernitatea a înlocuit etica cu legalitatea, iar legea poate fi eludată cu un avocat bun”. Moralitatea și adevărul sunt la temelia colaborării și a încrederii și avem nevoie de ultimele două pentru a ne simți în siguranță. Avem o busolă internă care ne semnalizează abaterile și avem nevoie de relații care să ne ofere siguranță.

Nu există corporații, nu există națiuni, nu există ideologii, toate sunt doar ficțiuni, există doar oameni care formează grupuri mai mici sau mai mari, funcție de povestea care îi unește. Dincolo de poveste, toți oamenii sunt la fel, nevoile de bază sunt aceleași. Cooperarea autentică este principala șansă de a ne păstra umanitatea și sănătatea speciei. Adevărul, încrederea și asumarea responsabilității sunt soluțiile pentru un viitor în care să avem loc cu toții.

Yuval Noah Harari la conferința TEDGlobal Londra