Intenție, că e mai bine decât pretenție
Întrebările care schimbă povestea și arta planificării cu sens
De-a lungul timpului, am învățat că răspunsurile depind foarte mult de calitatea întrebărilor pe care ni le punem. E asemănător ca în conversațiile pe care le purtăm cu alți oameni: cu cât formulăm întrebări mai bune și mai deschise, cu atât mai clare sunt răspunsurile pe care le primim.
Dorințe, așteptări, pretenții
Când a fost ultima dată ziua ta și ai suflat în lumânările de pe tort, ți-ai pus vreo dorință? Sau când ai mâncat vara trecute cireșe pentru prima dată? Știu că e o superstiție, dar mi se pare foarte amuzantă și fac asta de fiecare dată. Apropo de asta, am fost la Lidl zilele trecute și erau citeșe la raft. Păreau proaspete, erau lucioase și roșii, îmi imaginam că mănânc una și parcă simțeam gustul acrișor în gură… Costau 99 de lei kilogramul și am renunțat, o să vină și vara. Oricum sunt razna toate, pretenția asta de a avea de toate tot timpul e complet exagerată. Pentru asta, tot cumpăr legume de seră sau afine din Peru.
Îmi doresc să mănânc cireșe, mă aștept să apară în mai, pretenția de a le avea la dispoziție tot timpul e toxică.
Când ai văzut artificiile pe cer (sau pe geam) la miezul nopții, ți-ai pus o dorință? Te-ai gândit la ceva ce ți-ai dori?
Am scris anul trecut un articol despre planificare, e cu detalii despre trecut, despre cea am învățat și despre ce ne dorim să facem pe mai departe, e un articol practic, poți să petreci vreo jumătate de oră concentrându-te până îți faci un plan, dar articolul ăsta e mai degrabă despre cum te gândești să fii sau ce anume te preocupă cu privire la ceea ce vei fi anul acesta.
Când ne gândim la ce plănuim, deseori devine totul despre cum obținem diferite lucruri sau cum le punem în practică. Suntem în stare să identificăm obiective foarte clare, să le scriem SMART, dar pierdem din vedere că viața e plină de surprize.
Țin minte că eram într-o perioadă în care totul părea să se deruleze pe repede înainte, iar eu alergam de la un obiectiv la altul fără să înțeleg cu adevărat unde vreau să ajung. Într-o zi, am deschis o agendă nouă, hotărâtă să scriu planul perfect. Am așezat toate obiectivele, cu termene limită, pași clari, tot ce îmi imaginam că îmi trebuie pentru un an „productiv.”
Rezultatul? După o lună, agenda era abandonată, iar eu mă simțeam mai pierdută decât înainte. Mi-am cumpărat un abonament la piscină cu 100 de intrări și chiar dacă am oferit și prietenelor să vină cu mine, tot nu l-am consumat. Adevărul e că atunci a început și pandemia.
Planificarea nu înseamnă să pui lucruri pe hârtie, ci să începi cu întrebările care contează
Întrebările sunt ca o busolă. Ele îți arată direcția, dar și motivele pentru care pornești la drum. Fără ele, chiar și cel mai bine gândit plan poate deveni o listă de lucruri pe care să le faci și despre care să descoperi apoi că nu au sens pentru tine.
Planificarea nu trebuie să fie rigidă. De fapt, cele mai bune planuri sunt cele care se schimbă, care se ajustează în funcție de ce descoperi pe drum. Imaginează-ți că ai o hartă, dar drumul tău e foarte diferit în realitate, depinde de peisajele pe care le întâlnești. Uneori, poate că te vei opri să admiri un răsărit de soare neașteptat. Alteori, vei alege să o iei pe o scurtătură pentru că te simți pregătit să încerci ceva nou.
Întrebări despre anul care a trecut
Ce m-a surprins? Ce am învățat?
Când mă gândesc la lecții, primul lucru care-mi trece prin cap e unde am greșit. Episodul de pomină de anul trecut e cel de astă vară. M-am dus la un yoga retreat în Castell de Ferro, în sudul Spaniei, aproape de Malaga. Eu nu fac yoga, dar era destinat începătorilor, am zis că m-oi descurca, doar nu mă obligă nimeni. Voiam să stau trei săptămâni și m-am gândit că un retreat e cea mai bună variantă, oamenii asigurau cazarea și masă, voi putea să mă relaxez în voie. Și o să mai fac și gimnastică. Șoc și groază când am ajuns, pentru că ceea ce în reclamă era trecut ca și o vilă, era o casă într-un șir, fără curte și fără balcon. Am ajuns noaptea și totul părea de-a dreptul sinistru. Dimineața a îndulcit lucrurile, mai ales că marea era la 20 de metri distanță, așa că nu mai conta nici terasa și nici curtea.
Ce am învățat?
Că ar fi bine să cer mai multe detalii dacă fotografiile sunt prea puține sau neclare.
Că mă adaptez foarte repede și mă repoziționez foarte bine. Am căutat să văd mai bine care sunt avantajele, eram aproape de malul mării, oamenii erau foarte drăguți și mâncarea bună. Am cunoscut câteva femei minunate cu care am rămas în legătură.
A mai fost un moment. Făceam yoga pe plajă în fiecare dimineață. După ce o australiancă a stat în cap și eu m-am uitat cu admirație, instructoarea mi-a propus să încerc și eu. Eram la sfârșitul celei de a doua săptămâni. Cum mă asigura ea că e simplu și ușor, eu am și crezut. Mi-a zis și că o să-mi facă o fotografie. Zis și făcut: a fost simplu să-mi ridic picioarele și imposibil să le cobor, așa că am căzut pe spate. Nu țin minte să fi țipat vreodată în viața mea când m-am lovit. Atunci am urlat. Am crezut că mi-am rupt spatele. Nu, am făcut doar o întindere musculară, următoarele două zile am zăcut în pat, iar restul de vacanță abia m-am târât până pe malul mării. Am venit acasă și încă vreo lună nu am putut merge nici măcar până în centru, mi-am petrecut vara pe scaunul din grădină.
Am învățat că merită să mă gândesc de două ori când risc. Și, pentru a nu știu câta oară, m-am considerat o norocoasă. Da, aș fi putut să mă abțin de la a pretinde că-s vreo yoghină, dar putea fi mult mai rău. M-am lăsat și de yoga.
Ce m-a deranjat? Ce aș vrea să schimb?
Lucrurile nu sunt niciodată 100% bune sau rele. Am primit invitația de a scrie un scenariu de film și pe când am trecut de jumătate, proiectul a căzut. Am fost extrem de dezamăgită, vreo lună m-am gândit să transform totul într-un roman, apoi am renunțat. Abia prin septembrie m-am hotărât că poate ar merge să transform textul într-o piesă de teatru, așa că am stat zile întregi și a ieșit o piesă cu care am participat la un concurs. „Șapte zile de divorț” a fost premiată la Concursul Național de Dramaturgie.
Cred că sunt două lucruri esențiale aici: unul ar fi să nu mai accept orice invitație de a vorbi, de a participa, de a scrie sau de a face ceva – nu e cazul piesei de teatru, că aia chiar a ieșit bine, dar au fost multe lucruri complet inutile și pierdere de vreme – și al doilea e că te poți replia și schimba un proiect la care ai muncit în ceva folositor.
Cu cele patru verbe care contează
Cele patru verbe sunt (și o să dau câteva exemple de acțiuni):
– A avea. Poate îți dorești mai mult timp, mai multă liniște, sau chiar o casă mai organizată…
– A ști. Poate vrei să înveți ceva nou, să citești mai mult sau să te documentezi despre un subiect care te pasionează…
– A face. Poate că visezi să călătorești, să începi un proiect nou sau să scrii o carte…
– A fi. Cum vrei să fii? Mai calm, mai empatic, mai conectat cu cei din jurul tău?
Povestea ta începe cu intențiile tale
Dacă ne întreabă cineva cine suntem, începem și spunem cum ne cheamă, cu ce ne ocupăm, ce vârstă avem, de unde suntem. Ne definim prin tot felul de activități pe care le facem sau relații în care suntem. Pentru a afla mai multe despre noi, e nevoie să săpăm puțin mai adânc. Ca să aflăm ce anume ne dorim, putem să ne definim intențiile cu ajutorul a patru verbe: a avea, a ști, a face, a fi. Cu fiecare dintre ele ajungem la o profunzime mai mare.
Pe mine mă impresionează de fiecare dată când lucrez în grupuri și fac un exercițiu special care poate fi și destul de enervant, pentru că pun întrebarea Ce ÎȚI DOREȘTI și apoi DE CE? de cinci ori. În business, 5 WHYS se folosește atunci când vrei să afli cauza care stă la baza unei probleme identificate: de ce a apărut problema?, cauza 1, de ce a apărut cauza 1? … șamd. Când fac exercițiul cu DE CE? de cinci ori, oamenii ajung de la mașina pe care vor să și-o cumpere, casa, relația pe care vor să o aibă, invariabil, la PENTRU A FI FERICIT/Ă.
(Dacă mă citești de mai mult timp știi că eu (ca și cercetătorii în psihologie pozitivă, britanici, dacă vrei) înțeleg prin FERICIRE starea de liniște și echilibru în care am o senzație de satisfacție cu privire la propria viață și la sensul acesteia. Este o senzație de mulțumire cu privire la trecut, satisfacție față de prezent și speranță față de viitor. Toate detaliile despre concept și detalii despre cum poți avea o viață mai împlinită în Masterclassul de fericire disponibil pe site).
Pentru a fi fericit/ă, presupune să fii într-o relație mai bună cu tine, cu ceilalți și cu lumea, adică să știi mai multe despre tine pentru a putea avea mai bine grijă de tine, să ai relații în care să te simți susținut/ă, apreciat/ă și iubit/ă și să poți oferi asta și să ai senzația că și tu contribui la a face lumea puțin, chiar și foarte puțin, mai bună.
Și iată că aproape am definit cumva și intențiile.
Invitația mea e să te gândești la rolurile pe care le ai în viața ta și care sunt pe mai multe planuri; în legătură cu munca ta, cu familia, cu prietenii sau apropiații, dar și cu implicarea ta în comunitate:
- ești un/o profesionist/ă, dar chiar și la job acționezi din mai multe instanțe, ai mai multe activități;
- ești, în aceleși timp, o soție sau un soț, o iubită sau un iubit, dar și o fiică sau un fiu, o mamă sau un tată și lista poate continua;
- ești prieten/ă cu mai multe persoane din cercuri diferite, ceea ce te face și tine să fii diferit/ă funcție de oamenii respectivi;
- ești parte a comunității de pe strada ta, din orașul tău, din țara ta. Și a lumii.
Chiar dacă sunt roluri diferite, tu ești o singură persoană, aceeași persoană care e în diferite circumstanțe, că doar nu ai personalități diferite care să te reprezinte în contexte diferite. Ești o singură persoană cu un singur set de valori, aceleași pentru toate mediile sau relațiile tale. Doar congruența de valori cu mediul sau oamenii cu care te întâlnești, colaborezi sau doar îți petreci timpul te face să te simți confortabil.
Cum ai vrea să fii în relație cu ei?
Ce ai vrea să se schimbe?
Care sunt dorințele tale?
Ce ești dispus/ă să faci?
Intențiile sunt ceva mai mult decât dorințe, pentru că te implică și pe tine. Se presupune că deja contribui și tu cu ceva.
De exemplu, dacă îți propui să fii mai prezent în relațiile tale, poate că intenția ta va fi să petreci timp fără telefon atunci când ești cu cei dragi. Sau, dacă îți dorești să ai mai multă liniște, intenția ar putea fi să îți începi dimineața cu 10 minute de reflecție.
Intențiile sunt pașii mici care dau sens drumului.
Reflecția și ajustarea planurilor
Oricât de bine ai planifica, viața are un talent unic de a ne surprinde. Spun uneori că viața are talentul de a ne trage din când în când câte un pumn în gură. Dacă dorința nu se transformă în realitate, mă pot supăra, pentru că m-am așteptat să mi se îndeplinească. Dacă mă enervez rău și mă trântesc metaforic pe jos ca un copil în tantrum, înseamnă că am avut pretenția ca totul să fie așa cum am vrut eu, iar viața îmi râde în față. Dacă mă concentrez pe intenție, mă pot replia, pot ajusta și schimba traiectoria astfel încât să îmi fie mai bine.
De multe ori e mai ușor să spunem ce nu mai vrem. Și am auzit în ultimul timp: nu mai vreau să consum atât de mult internet, nu mai vreau să mănânc dezechilibrat, nu mai vreau să-mi petrec cu seriale până nu mai știu de mine, nu mai vreau să stau de vorbă cu oameni care mă consumă, nu mai vreau să pierd timpul… Ce-ar fi dacă te-ai întreba ce ai vrea în loc? Ce-ar fi dacă te-ai concentra mai mult pe ceea ce ai vrea să faci și nu pe ce nu mai vrei? E posibil să-ți dea mai multă energie și motivație.
De multe ori spunem cum nu mai vrem să fim. Nu mai vreau să-mi fie frică, nu mai vreau să fiu pe grabă tot timpul, nu mai vreau să mă agit atât, nu mai vreau… Ce-ar fi să te întrebi cum ai acționa dacă ai avea mai mult curaj? Sau ce ar fi dacă ai avea mai multă răbdare? Ce ar fi dacă e o întrebare care îți permite să explorezi posibilitățile pe care le ai, să-ți dai voie să vezi că poți alege și să acționezi fără atât de multă presiune.
Să ai grijă de tine înseamnă să faci alegerile cele mai bune pentru moment, care să producă rezultate pozitive pe viitor. Așa că, de fiecare dată când descoperi că ești pe cale să te uiți la al treilea episod al unui serial, alege să pui stop și să-l lași pentru ziua următoare, mai e și mâine o zi.
