Logica finalului
Am dat azi peste un film pe care l-am mai văzut, tot întâmplător, acum vreun an. În ”Brooklyn”, o tânără din Irlanda ajunge la New York, cunoaște un băiat italian, frumos și sărac și se căsătoresc în secret în momentul în care ea trebuie să se întoarcă pentru o perioadă în orașul natal. Mama ei, rămasă singură, încearcă să o convingă că băiatul irlandez, frumos și bogat merită ca ea să uite de America.
Prima dată m-am uitat la film pentru imaginile din Irlanda: mare, verde, stâncă, tot ce poate fi mai frumos pe lume, pentru mine. Și pe Ana Stancu (personaj din Seria Julieta) tot în Irlanda am trimis-o în perioada ei de recuperare după șoc.
A doua oară m-am uitat la film pentru că nu mai știam exact cum se termină. N-am apucat pentru că mi-a sunat telefonul. Nu că ar fi contat, e un film simplu, romantic, și povestea se poate încheia frumos în mai multe feluri, dar mi-am adus aminte de două situații în care logica din capul nostru modifică finalul unei povești.
În ”Va, Vis et Deviens” – un film superb al regizorului Radu Mihăileanu – eroul principal este un evreu etiopian care pleacă la studii la Paris și se desparte de iubită. În perioada în care am văzut filmul, iubeam un tip cu care știam undeva în adânc că nu voi putea fi niciodată, genul acela de relație despre care spunem ”it’s complicated”. Cei din film rămân împreună, am realizat abia a doua oară când am văzut filmul.
”Falling in Love” este un film mai vechi, cu Meryl Streep și Robert de Niro. Eu țineam minte că cei doi se revăd la un an după despărțire și rămân împreună. El ținea minte că fiecare rămâne captiv în relația din care nu putea evada. Eu aveam dreptate, pe când el nu făcea altceva decât să translateze în povestea din film un adevăr despre sine, pe care nu și-l putea asuma nici față de el însuși.
Știm de la bun început care este logica ”poveștii” în care am intrat. Încercăm să negăm realitatea și fiecare gest frumos al celuilalt hrănește monstrul care trage sforile și ne duce de nas. Monstrul se numește Speranță. Când cel care nu este complet disponibil pentru noi plânge, cere iertare, imploră răbdare, Monstrul Speranță ne mângâie ușor și ne șoptește la ureche: ”o să fie bine cândva”. Presiunea ajunge să fie la noi; trebuie doar să mai îndurăm puțin. Dacă vom comenta mai puțin, dacă vom cere mai puțin, dacă ne vom mulțumi cu mai puțin, atunci își va da seama de valoarea noastră și atunci o să …
Adevărul este întotdeauna în prezent și în fapte. În azi, în aici, în acum, în noi. Scriu mult despre minciună, neasumare, răbunare, atât în romane, dar și în povestirile scurte.
Am des discuții cu femei care îmi spun că merită să aștepte, că el se va schimba, că va fi bine cândva. Când el se va putea hotărî. Atunci când el se va putea elibera de Cealaltă. Nu contează de care parte a certificatului de căsătorie e Celaltă, am auzit aceleași explicații și de la soții, și de la amante.
Fenomenul este ceva mai răspândit la femei, ele sunt ceva mai dispuse să merite mai puțin, dar știu și de situații în care bărbații le așteptau pe ele să decidă dacă vor rămâne cu ei sau cu Celălalt. Tot așa cum era și în filmul de azi.
Rămâneți în lumină și în adevăr, prezentul este unul singur și înglobează toate rolurile noastre din fiece moment. ”Trăiește clipa” este o scuză bună pentru bucuria unor momente furate, dar este doar un adevăr parțial, pentru că există un Celălalt sau o Cealaltă undeva. Și suferă la fel de mult.
Contați pe realități despre care puteți vorbi cu oricine, oricând. Ceva ce nu poate fi spus, e o suferință care nu merită asumată. Speranța unui viitor mai bun îndulcește în mod fals prezentul.
Fotografia am făcut-o la Mizen Head, County Cork, când am ajuns eu prima oară acolo și m-am îndrăgostit iremediabil de Irlanda