(ne)fericirea noastră cea de toate zilele

Simpla rostire a cuvântului fericire îi face pe cei care se simt superiori să strâmbe din nas și să pufnească a dispreț, pentru că numai proștii pot fi fericiți, zic asta cei care se cred deștepți și care fac din nefericire o virtute.

Când mi-am făcut cățile de vizită pentru Sonas și am scris ”antrenor de fericire”, mi s-a spus că sunt curajoasă și că ar fi mai bine să vorbesc despre stare de bine sau well-being, că fericirea e un concept mare și sperie. Ține de dicționarul nostru al fiecăruia să traducem  fericirea așa cum vrem. În viziunea multora dintre noi fericire înseamnă o stare de beatitudine și de euforie continuă.  Este foarte interesant că a devenit un subiect din ce în ce mai important în ultimul timp. În 2012 Organizația Națiunilor Unite a stabilit ziua de 20 martie ca zi internațională, și indexul fericirii se calculează de câțiva ani de către diferite instituții internaționale sau companii specializate în studii. Tot de atunci ONU publică un raport anual, care se cheamă absolut obraznic World Happines Report și pe cel din 2017 îl puteți accesa în link. Ca noutate, Danemarca a ajuns pe locul doi după ce a deținut ani la rând supremația, fiind detronată de Norvegia. Da, tot o țară nordică.

Și Declarația de Independență a SUA, în 1776, menționa că fiecare are dreptul la ”life, freedom and pursuit of happiness”. Ideea aceasta de căutare a fericirii, un drept și o responsabilitate a fiecăruia dintre noi, este extrem de subiectivă, firesc. În opinia mea, fericirea este mai mult o constatare decât o căutare. În cazul în care ne punem prea des întrebarea ”oare sunt fericit?” în loc să savurăm starea pe care o avem, se poate naște confuzia și îndepărtarea de fericire. Căutarea fericirii condamnă la eșec, pe când experimentarea ei ar duce la o stare de bine.

Ne atașăm de propria noastră nefericire pentru că este mult mai simplu să explicăm motivele pentru care suntem nefericiți decât să ne asumăm responsabilitatea propriei noastre vieți și a traiului cu noi înșine. Ce ne-am face dacă ni s-ar lua nefericirea? Ar însemna că suntem singurii în măsură să ne îmbunătățim viața. Și cât de groaznic poate fi să ne dăm seama că suntem chiar noi înșine împotriva noastră?

Epicur este un filozof grec care a spus că sunt trei condițiile esențiale pentru fericire: libertate, viață analizată și un cerc de prieteni, adică relații de conectare autentică, oameni cu care să stabilim o relație de încredere reciprocă, față de care să ne dezvăuim, care să ne înțeleagă și pe care să-i înțelegem. În capitolul doi al raportului de fericire globală este studiată și demonstrată componenta socială.

Malcolm Gladwell are o introducere la ”Excepționalii” în care abordează subiectul. Prin anii 1970 în America, se descoperă la o conferință la care participă medici din mai multe state și zone, că datele statistice despre locuitorii dintr-o așezare numită Roseto sunt foarte diferite de ale celorlalți: locuitorii din Roseto se îmbolnăveau mult mai târziu decât oriunde altundeva de boli cardiovasculare și incidența era de trei ori mai mică. Bineînțeles că mai întâi au verificat dacă datele nu sunt eronate și apoi au căutat motivele. Roseto era o așezare destul de mică, în care majoritatea erau proveniți dintr-o regiune cu același nume din Italia. Medicii au verificat ce anume făceau sau nu făceau rosetanii: dacă mâncau mai sănătos decât alți americani, dacă făceau mai multe exerciții fizice, dacă nu cumva mediul din Roseto era diferit, solul, apa sau aerul, sau dacă nu cumva locuitorii de acolo aveau niște gene mai speciale. Răspunsul a fost în altă parte: locuitorii din Roseto petreceau foarte mult timp împreună la masă, la muncă, se ajutau, vorbeau unii cu alții și se bazau unii pe alții. Singura explicație a fost că modul în care se conectau autentic era ceea ce îi făcea mai sănătoși. Îndrăznesc să dau o altă explicație: relațiile lor sociale, modul autentic de conectare îi făcea mai fericiți… și de aceea mai sănătoși.

Susan Pinker ajunge la aceeași concluzie într-o prezentare despre longevitate.   https://www.ted.com/talks/susan_pinker_the_secret_to_living_longer_may_be_your_social_life

Dacă vorbim despre libertate, putem fi extrem de fericiți că avem toată libertatea de care avem nevoie, epoca sclavagismului s-a terminat demult. Modul în care ne simțim captivi în existența noastră nu are nici cea mai mică legătură cu viața unui sclav din antichitate. Suntem sclavii alegerilor noastre. De aceea este foarte ușor să ne simțim nefericiți, pentru că e mult mai simplu să plasăm răspunderea în afară. Societatea și sistemul sunt cele care ne-au înrobit și nu dorințele noastre. Lăcomia noastră, mai bine zis. În urmă cu ceva timp, de câte ori auzeam expresia ”nu am încotro”, mă apucau nervii. Acum am ceva mai multă compasiune față de o persoană care se exprimă astfel. Îmi dau seama că e greu să-și asume și o las în pace. Cândva mă durea cumplit eșecul meu de a schimba lumea, acum accept că lumea are dreptul să nu se schimbe.

Cei care vin în sesiuni individuale de coaching la mine pretind că își doresc altceva, că vor ajutor pentru a modifica ceva în viața lor. Unii dintre aceștia, în momentul în care se confruntă cu propria responsabilitate întâmpină un blocaj. E greu să-ți asumi și pot înțelege asta. E greu să ne împăcăm cu noi înșine și cu ceea ce am ales să facem. Dacă plasăm vina în exterior, e altcineva autorul nefericirii noastre. Cineva din trecutul apropiat sau din cel îndepărtat, oricine, părinții, persoana alături de care trăim, dar nu noi. Noi, nu. Noi suntem doar nefericiți, pentru că altfel nu ne-am putea suporta. Trebuie să renunțăm ”la speranța unui trecut mai bun”, după cum admirabil spune Irvin Yalom, ca să ne putem asuma propria viață. Depinde doar de noi să facem în prezent ceea ce putem mai bine din trecutul nostru pe care nu-l mai putem schimba.

Fericirea este o alegere. Și nefericirea poate fi la fel. Distanţa este infinit de mică. Nu de la o stare la alta, ci ca percepţie. Aşa cum, în fiecare moment, există o mulţime de motive care ne-ar putea face nefericiți, sunt cel puţin tot atât de multe care ne aduc fericirea.

Viața analizată reprezintă exercițiul permanent de validare a alegerilor pe care le facem. Înseamnă și să recunoaștem că am greșit și să vedem ce am făcut bine. Să repetăm acțiuni benefice și să renunțăm de a face aceeași greșeală de mai multe ori. Viața analizată înseamnă să știm că murim și să trăim în consecință. Cei care se tem cel mai mult de moarte sunt cei care au cele mai multe regrete. Fără conștiința morții, nu există fericire.

Ne lipsește exercițiul filozofic asupra vieții, din simplul motiv că suntem prea centrați pe dorințe de satisfacție imediată, ca niște copii îndărătnici care dau din picioare să li se facă mofturile. Ne doare faptul că nu avem unele lucruri pe care ni le dorim și amânăm fericirea până la obținerea lor: un alt job, o altă relație, o altă mașină și așa mai departe. După ce le obținem, trecem la următoarea dorință de a cărei îndeplinire depinde starea noastră de bine. Alergăm după himere o viață întreagă fără să învățăm să savurăm ceea ce avem la un moment dat.

În 2015 am organizat câteva ”ateliere de fericire” în care discutam în cadrul unui grup despre metodele cele mai potrivite pentru fiecare pentru a-și crește nivelul stării de bine subiective. Mi-ar plăcea să țin din nou ateliere și poate că o voi face. Până atunci, m-am tot gândit ce aș putea face pentru a fi de ajutor. Și așa am început să lucrez la un fel de agendă sau jurnal, mai bine zis un caiet în care sunt aduse în discuție subiecte speciale, într-o ordine atent aleasă și care propune utilizatorului exerciții speciale timp de 52 de săptămâni, adică un an.

Caietul 52 a fost ilustrat de George Roșu și se află la editură pentru ultimele corecturi. Noi am fi vrut să fie gata de 20 martie, Ziua Internațională a Fericirii, dar nu am reușit. Caietul poate fi început în orice zi, în orice săptămână, efectele benefice vor apărea indiferent de momentul de start.

Ne-am distrat copios lucrând la el. George citind și eu văzând desenele. Oricum va ajunge la public, pentru noi a fost o mare bucurie.

Deocamdată vă dezvăluim doar introducerea:

Scopul caietului pe care îl citești acum este să te oprească din a te complace în postura de victimă a împrejurărilor, să te ajute să te iei mai puțin în serios și să ajungi să fii mai fericit/ă. 

Viața este doar o poveste pe care ne-o spunem despre ceea ce se întâmplă în jurul nostru și cu noi. Este doar o percepție. Dar dacă modificăm ceva la lentilele prin care privim lumea? Dacă schimbăm filtrele? Suntem obișnuiți să privim încrâncenați și să fim nemulțumiți. 

Știi povestea cu paharul pe jumătate plin sau pe jumătate gol? Concluzia este una singură: are apă! Aceasta este realitatea. 

Sonas ort! Fiți fericiți!