Plecarea la facultate și sentimentul de cuib gol

Cred că Ada era în clasa a zecea când mi-am dat seama că va pleca de acasă. Am avut timp să mă obișnuiesc, au mai trecut doi ani până când a început facultatea. Pleca la un festival de teatru în vara aceea, o să țin minte mereu momentul, o condusesem la ușă, ea a coborât scările și, când a tras poarta după ea, am intrat și eu în casă, m-am proptit cu spatele de ușă, m-am scurs pe jos și nu m-am mai oprit din plâns. Era un sentiment prematur de lipsă a ei, deși nu era prima dată când pleca, a fost ca un exercițiu al desprinderii. 

Adevărul e că de când am născut-o am știut că sunt responsabilă pentru sănătatea ei mentală, emoțională și fizică pentru o perioadă de timp și că depinde și de mine să devină un adult independent, responsabil pentru deciziile sale și fericit cu viața sa. Eu am privit relația cu copilul meu ca pe o șansă de a-i oferi ceea ce pot eu, pentru timpul care ne este dat împreună, o perioadă în aceeași casă, apoi separat, pentru ca ea să fie independentă și să zboare cât mai liber. 

Așa că nu am avut sentimentul de cuib gol, eram pe deplin pregătită la momentul la care s-a întâmplat, am avut norocul să am timp să procesez plecarea ei cât încă era alături de mine. Când Alexia, sora Adei a decis să stea la mine o perioadă înainte de a pleca și ea la București, am exersat din nou. Pentru că mi s-a părut relevant pentru mai mulți părinți care trec printr-o senzație de pustiu și inutilitate la plecarea copiilor și pentru că și unii copii au provocări la adaptarea departe de casă, am scris un articol. 

Câteva din lucrurile la care te poți gândi, fie că pleci, fiind student/ă, fie că rămâi, fiind părinte

În rândurile următoare voi numi la tânăra sau tânărul care pleacă la facultate COPIL și adultul care rămâne acasă PĂRINTE

1. sens și contribuție

Undeva pe la 10-12 ani copiii încep să-și pună întrebarea ce vor face, ce se va alege de ei, dacă vor fi sau nu cineva în viață. În momentul acela devine foarte importantă părerea celor din grup. Pe măsură ce mai trece timpul, copiii aleg cam ce drum vor urma, pentru unii e mai clar, pentru alții mai puțin. Tind să creadă că e esențial să știe precis ce vor face în viață, doar că ar fi de preferat să mai lase și loc de surprize. Chiar ar face foarte bine, pentru că le vor avea. 

Căutarea asta a drumului cel bun sau a celui mai bun drum durează destul de mult, e mai important să te gândești la ceea ce acumulezi: informații, cunoștințe, abilități, ele îți vor fi de folos, decât să te concentrezi pe un singur lucru și să te restrângi la ceea ce crezi tu că vei face. Meseriile se transformă, piața muncii se schimbă, poate unele dintre lucrurile care sunt importante sau relevante la începutul facultății nu vor mai fi la fel când termini. Abilitățile esențiale pentru acum și viitor vin din zona celor sociale și creative. 

sensul vieții mele este cel pe care îl dau eu

Orice am face, sensul e ceva ce se exprimă în relație cu ceilalți: ceea ce facem pentru un om sau mai mulți, ceea ce dăruim unor oameni sau tuturor. Tindem să credem că putem fi „cineva” doar dacă vom face ceva măreț, doar că suma tuturor faptelor bune pe care le facem cu toții e și ea foarte importantă. Iar impactul pe care îl producem poate fi observat la orice vârstă.  

Ca părinte, din iubire, o bună perioadă de timp, sensul e copilul. Se poate ca lucrurile să fie zgâlțâite din temelii când se  creează distanța. Ca părinte, s-ar putea să te întrebi ce faci cu viața ta. Cred că e oportun să observi că ai spațiu pentru a avea grijă de tine și de a oferi și celor din jur, ceea ce făceai și înainte, doar că acum chiar e important să vezi. 

Ce să faci? 

• observă impactul pe care îl ai asupra celor din jur, zâmbește, oferă și primește sprijin. Fă cuiva ziua mai bună
• la facultate – ajută-i pe cei care se integrează mai greu 
• acasă – găsește cum poți face bine și fă asta,

2. conectare 

De multe ori putem avea un sentiment de singurătate. L-am avut în ultimii ani des, pandemia ne-a provocat în foarte multe feluri. Tristețea care ne poate da târcoale e un sentiment firesc, e de văzut ce vrem să facem cu ea, cum o putem lăsa să fie și cum putem descoperi ce avem nevoie. Cu siguranță există niște oameni cu care ne face plăcere să vorbim, care ne pot susține și care ne pot oferi sprijin. 

De ori de câte ori ți-e greu singur/ă, soluția vine doar dacă te deschizi. Poate părea complicat să simți asta. S-ar putea să fie inconfortabil, chiar. Doar că ignorarea sentimentului sau blocarea acestuia nu-l va face să dispară. 

Merită să te întrebi care sunt persoanele cu care poți vorbi, cu care te poți simți confortabil să bei o cafea sau să vorbești. 

Dacă ești proaspăt intrat/ă la facultate, vezi cu cine te potrivești, încearcă să te apropii, fii tu deschis/ă. Nu suntem tocmai o societate în care să fie ușor să faci asta, dar cine a zis că totul trebuie să fie simplu? Poate că și ceilalți ar vrea și poate că le e chiar mai greu decât ție să facă asta. 

3. explorare 

Schimbarea este foarte mare, atât pentru copii, cât și pentru părinți. 

Ca student/ă ajungi într-un mediu nou și totul poate fi o provocare, în aceeași măsură e și o oportunitate. E un loc nou, descoperă-l. Sunt activități noi, vezi care ți se potrivește mai bine: încearcă grupurile sau asociațiile de studenți, vezi care te atrage mai mult. Fă voluntariat. 

Cred că e o perioadă bună să spui DA la ceea ce ți se oferă. E timpul să descoperi ce te pasionează, pe lângă activitatea școlară. 

Ca părinte, sunt sigură că sunt multe lucruri pe care le-ai amânat până acum din lipsă de timp. Poate ai vrut să citești mai mult, așa că e posibil să existe un club de lectură care ți e potrivește, sau poate că ai vrut să dansezi, eu știu? Țin minte că după plecarea Adei m-am înscris la un curs de pictură și am mers de două ori pe săptămână la el. Și sigur am avut mai mult timp pentru activitățile de voluntariat. 

Sunt atât de multe lucruri pe care le poți descoperi despre tine! Dă-ți voie să fii curioasă sau curios. Cred că e de preferat să te orientezi către activității de grup, pentru că mediul în care găsești oameni cu aceleași preocupări s-ar putea să fie și o sursă de conectare. 

Curiozitatea e o calitate pe care merită să o exersezi pe tot parcursul vieții. Dacă-ți dai voie să descoperi care ar putea fi pasiunea ta, s-ar putea să-ți fie mai ușor să-ți fie mai clar drumul pe care vrei să-l urmezi. Când dai la facultate, impresia despre ce vei face în viitor e neclară și e firesc, e imposibil să știi precis ce dorești să faci, e doar o opinie vagă despre cum ți-ai dori să arate viitorul tău, așa că lasă-te surprins/ă și observă ce te atrage și ce-ți place mai mult. 

4. savurare 

În viteza de până acum, ți-a fost greu să contempli cu bucurie multe dintre lucrurile bune care s-au întâmplat. Erai în viteză, era multă presiune. Acum totul e ceva mai clar, asta nu înseamnă că nu vor mai fi provocări, pentru studenții vor fi sesiunile. Pentru părinți totul e ceva mai așezat. Și pentru unii, și pentru ceilalți, dacă îți dai voie să te bucuri pe deplin de unele momente, de o cafea, de un răsărit, de un apus, și observi activ cum te face să te simți, vei fi mult mai bine. 

Exercițiul de a observa cum te face să te simți o activitate plăcută îți permite ca și ulterior să poți rememora asta. 

5. compasiune și blândețe

Vorbesc deseori despre blândețe pentru că mi-ai fost străină mult timp. Asociam blândețea față de mine cu slăbiciune, cu toleranța față de greșeli. Învățăm din orice fel de eșec, cu condiția să-l percepem ca pe o oportunitate de creștere. În opinia mea, lucrurile nu se întâmplă cu un motiv, dar eu pot învăța din orice mi se întâmplă. 

Am pornit blogul acum mai bine de zece ani tocmai din dorința de a oferi subiecte de reflecție. Scopul meu era să pot face pentru Ada și prietenele ei ceva, astfel încât ele să fie ceva mai bine și ceva mai repede decât am fost eu sau femeile din generația mea. Mi-am dorit ca ele să se împace cu ele însele mai repede, să reducă presiunea mai repede, să se vadă frumoase mai repede. 

Avem atât de multe pretenții de la noi! În loc să vedem cum ne putem, susține, să vedem ce avem nevoie, de fapt, ne concentrăm despre cum am vrea să fim. Termenul de iubire de sine e mare de tot. Poate că am putea reduce din presiune dacă ne acceptăm așa cum suntem. Responsabilitatea pe care o avem este cu privire la acțiunile noastre: ce spunem sau ce facem. Cu cât ne cunoaștem mai bine, cu atât ne va fi mai ușor să acționăm conștient, să avem respect atât față de noi înșine, dar și față de cei din jur. 

E o etapă diferită în viață: să pleci de acasă sau să-ți plece copiii de lângă tine. Firească. Ce poți face mai bun din asta, cum poți să-ți faci viața mai bună și mai plăcută, ține doar de tine și de disponibilitatea pe care o ai de a fi curios, de observa, de a savura, de a explora.