Povestea mierii
Există oameni a căror bucurie în a se dedica pasiunii lor este atât de mare, încât îi însuflețesc și pe cei din jurul lor. Iau miere de la un bun amic de niște ani. Cochetez cu proiectul ”Fericire la muncă” de câțiva ani, dar am apucat să mă văd doar cu Marius. Anul ăsta am deja pe agendă câteva incursiuni în medii de muncă diferite. De fapt, chiar săptămâna asta mă voi duce într-un loc și vă voi invita să mă vedeți. Ușurel, azi e abia luni, o să trec să fac o poză mai întâi.
În 2014 traversasem o perioadă foarte dificilă. Mă confruntasem cu o situație de sănătate foarte provocatoare și mă exprim așa pentru că a trecut mult timp și s-a rezolvat tot.
Știu foarte clar că mulți oameni sunt implicați în ceea ce fac, indiferent de forma în care lucrează: angajat, antreprenor, colaborator, pentru că este important pentru respectul nostru față de noi înșine să fim responsabili și mândri de ceea ce facem. Da, unii zic că doar cei care ocupă posturi în vârful ierarhiei au acest sentiment. Eu nu cred și realitatea mi-a dovedit de multe ori că oamenii își fac munca atent și responsabil, indiferent dacă spală pe jos, sunt la volanul unei mașini sau conduc o întreprindere. Gradul de implicare depinde de climatul general, dar acesta este deja un alt subiect.
Cu Marius am lucrat ca ucenic apicultor de dimineața de la opt și până după-amiaza fără să îmi trebuiască nimic în afară de apă, hrănindu-mă doar cu bucuria de a fi acolo și de a înțelege. Pe Marius îl poți asculta ore în șir vorbind despre albine, despre rolul lor, dincolo de mierea pe care o mâncăm. Extra-sezon, când albinele se odihnesc, Marius mai are un job de suport tehnic la Optiplaza. L-am întrebat dacă ar putea considera munca de apicultor un hobby, dar consideră că ar fi prea puțin. Și atunci, e hobby activitatea lui în IT? NU! Aceea este un alt job care îi place foarte mult. Marius spune că ”nu ar putea trăi fără aibă grijă măcar de câteva familii de albine”. Mărturisește: ”apicultura este poate cel mai frumos mod în care poți să muncești. Muncești pentru tine și pentru albine, faci treabă bună, ai rezultate, nu faci, ai de unde sa înveți, albinele sunt foarte sincere când vine vorba de feedback.”
Albinele
Descrie cu mare emoție ce înseamnă albinele pentru el: ”Albinele au ajuns pentru mine să fie centrul în jurul căruia gravitez. Îmi fac programul în funcție de lucrările din stupină. Sunt liber – fug la albine. Sunt ocupat, termin treaba și mă întreb : „Mai am timp să ajung la albine?”
Albinele sunt un mod de viață, dacă iarna stai cu sufletul la gură și te rogi pentru o perioadă mai caldă, să poată ieși la zbor, primăvara faci recensământul și te apuci de dezvoltarea stupilor, din aprilie până în august ești plecat după diverse flori, iar din august până în octombrie lucrezi la pregatirea pentru iarnă.
Când crezi că le-ai înțeles, te lovești de o situație care îți arată cât de departe ești de a înțelegerea deplină a modului de viață al acestor ființe. Noi, oamenii, poate intuim 20% din activitatea lor, și asta, zic eu, este un lucru bun. Așa că stăm și citim cărți, articole și cel mai important, încercăm să citim și stupii.”
Mierea
Cea mai bună miere pe care am mâncat-o vreodată am luat-o de la Marius. Vorbește cu albinele, are grijă de ele și ele îl răsplătesc.
”Cea mai mare mulțumire primită din partea clienților mei este atunci când sună și mă întreabă dacă mai am miere „din aia bună”. Poate îmi asum pe nedrept acest merit, de fapt eu nu fac decât să am grija de albine. Rezultatul se vede în mierea din borcane…”
Succesul
În 2014 a reușit să crească primele regine. De la stadiul de ou de câteva ore până la stadiul de indivizi maturi care au o colonie de albine cu care se pregătesc să înfrunte iarna. ”Nu pare mare reușita, dar este poate una dintre cele mai delicate operațiuni și mă pot declara foarte mulțumit. Anul acesta au fost doar 15. La anul sper sa fie mai multe.”
Munca
”Nu e ușor să crești albine și să te întreții din munca asta. Dar povestea e plină de satisfactii. Sunt satisfacții personale când vezi că albinele sunt sănătoase și prosperă de la un an la altul. Sunt oamenii pe care îi întâlnești când te plimbi cu albinele, vorbesc de fermieri care te primesc cu brațele deschise și îți spun că fără albine culturile nu au aceleași producții, indiferent de îngrășăminte, tratamente și tehnologii. Vorbesc de oamenii care ne primesc la ei în curte cu albinele, că au merii și prunii în floare și le crește fructificarea când albinele sunt în zonă.
Sunt oamenii care se bucură de mierea pusă în borcane în rafturile din cămară.
Sunt prietenii care te ascultă când povestești despre albine.
Și nu în ultimul rând e satisfacția că faci ceva pentru natura din jurul tău. ”
Marius începe să diversifice produsele pe care le oferă: de la miere simplă, a început să ofere miere cu cătină sau miere cu polen și cu propolis, dar și tinctură de propolis sau ceară de albine. Dacă îi apreciați pagina Povestea mierii, veți afla pe unde mai umblă. Produsele albinelor sale pot fi găsite pe platforma mall țarănesc.
Îmi mai fac o cafea și o îndulcesc cu miere.