Simplitatea este cheia
Ordinea continuă și la acte. Mă apucă zelul și mă hotărăsc să transmit contabilului un fișier cu toate actele, nu de alta, dar sunt încă răcită groaznic și nu ies din casă. Pornesc imprimanta. Ecranul se luminează corespunzător, zâmbesc, îi dau bună dimineața, ea susură vesel. Apăs pe scan. Apare un mesaj complicat, pe care îl traduc că trebuie să fie ceva defecțiune în relația imprimantă – computer. Deschid hp utility, nu o găsește. Adică o vede, dar zice că e offline. Offline înseamnă că e ofticată?
Înainte de orice chestii complicate, repornesc calculatorul. Și imprimanta. Aceeași eroare. Verific și ambii par ok (rețea, etc).
Tipăresc toate setările imprimantei. Trei pagini. O iau de la capăt cu help și pe computer și pe siteul hp. Verific driverele, sistemul, update-urile. Cică să resetez sistemul, șterg imprimanta, urmând să o adaug ulterior. Doar că computerul nu o mai vede deloc. Evident, dacă n-o vedea nici înainte. Îmi bate inima mai tare, le-am distrus relația. Verific din nou rețeaua. Și pe cea internă a imprimantei. După vreo 10 minute îi găsesc și parola. Tot nu se conectează.
Mai caut pe vreo 10 siteuri și aflu de nenumărate situații similare. Am învățat multe lucruri pe care le-am uitat a doua zi.
Dacă l-am ascultat pe ăla care a zis să șterg imprimanta, nu am de gând să merg mai departe și să șterg mai mult. Nici nu am înțeles exact ce trebuia să fac, așa de complicat era.
În fine, după o oră și jumătate – știu, îngrozitor – am reușit să rezolv. Am găsit un sfat de bun simț. Chiar dacă totul pare a fi în parametri, dar nu funcționează, resetează inclusiv routerul. Așa am făcut. Și conexiunea lor a funcționat ca-n prima zi.
Aș vrea să spun că oricât de complicată poate fi o situație, soluția poate fi foarte simplă. Repornirea legăturilor de la momentul în care totul era funcțional, ar putea fi o variantă. Ajungem să ne deconectăm de cei cu care suntem în relații (personale sau profesionale) și uităm că a existat ceva la început la care rezonam împreună. Poate că erau valorile, poate că erau intențiile. Resetarea e un exercițiu de sinceritate. Poate că e necesar.