relații

Împreună cu Domnica Petrovai, scriitoare, psiholog clinician pr. și psihoterapeut, fondatoarea Mind Education și Școala pentru cuplu, am avut o conversație despre miturile cele mai dăunătoare în iubire. De un an mi-am tot propus să scriu și un articol, conversația noastră s-a întâmplat în februarie anul trecut, ai aici link la youtube: Libris Talks Love. Poți sări peste primele șase minute în care sunt doar eu zgâindu-mă la ecran, au fost niște defecțiuni tehnice.

Undeva prin secolul al XVII-lea a început să se schimbe ideea de iubire și să se transforme. Epoca aceasta romantică a adus cu sine o groază de mituri și a pus o presiune uriașă pe modul în care vedem relațiile sau căsătoria. 

De unde până atunci uniunea între doi parteneri era mai degrabă rezultatul unui calcul economic sau social și al unei înțelegeri contractuale, vine romantismul și spune că doar iubirea e salvarea și că e datoria fiecăruia să-și caute alesul sau aleasa. 

Mai jos sunt câteva dintre miturile de care ne lovim cel mai des. Le-am demolat pe fiecare dintre cele despre care am ales să vorbim, pentru că noi credem că e nevoie de mai mult realism și de mai multă disponibilitate de a acționa pentru ca lucrurile să meargă în interiorul unei relații.  

– undeva există jumătatea ta perfectă 

Îți poți imagina câtă presiune vine o astfel de afirmație? De parcă ai fi defect/ă dacă nu ai găsit persoana care să te „completeze”. 

Mitul lui Aristofan e la origine: el spunea că oamenii erau sfere, că uniunea aceasta le conferea foarte multă putere, așa că zeii s-au enervat și s-au hotărât să-i despartă, astfel încât suntem condamnați să ne petrecem viața căutându-ne sufletul pereche, jumătatea. 

Mie îmi place la nebunie un film scurt de animație despre piesa lipsă. Ideea transmisă e că e nevoie să creștem singuri până când devenim niște sfere; ne rostogolim până când ne șlefuim singuri suficient, astfel încât să găsim pe cineva care să se rostogolească alături de noi și nu să ne completeze. De parcă am fi stricați și am avea nevoie de cineva care să ne repare. 

Domnica Petrovai spune că „iubirea este întregul pe care îl construim împreună atunci când fiecare dintre noi este complet de unul singur”. 

– din prima clipă când îl/o voi vedea, voi ști că el/ea este – mitul dragostei la prima vedere

Ar trebui mai degrabă să ne îngrijorăm decât să ne bucurăm atunci când se întâmplă asta, pentru că a ști despre un necunoscut că este alesul/aleasa, înseamnă doar că el/ea corespunde cu proiecțiile mele, pentru a observa realitatea e nevoie să vedem faptele. 

Îmi place mult cum spune Ortega i Gasset: „îndrăgostirea este imbecilitate tranzitorie”. E perioada aceea în care mințile sunt complet tulburate și totul este minunat, defectele sunt insesizabile. Doar că perioada aceea nu ține mult. Mă rog, sunt o mulțime de mituri și despre cât durează îndrăgostirea. În celebrul roman intitulat „Dragostea durează trei ani”, Beigbeder se pare că a găsit răspunsul. Din păcate, mulți au luat de bună această afirmație fără să citească romanul până la sfârșit: ideea centrală e că abia după cei trei ani de îndrăgostire, eroul decide să construiască alături de iubita sa. 

– contrariile se atrag 

Eu sunt aprigă, el e calm, eu vreau la mare, el la munte. Ar putea părea interesant și din nou putem cădea în capcana mitului cu completarea. 

Relația presupune și învățare, sigur că e nevoie să existe și diferențe și ele pot ajuta în procesul de creștere, dar dacă ele sunt foarte mari, procesul de reglare poate fi foarte obositor. 

O atracție către ceva foarte diferit de tine poate prevesti dezastrul. Ar fi mai util să te întrebi de unde acest interes față de ceva care ți-e străin, de unde dorința de a fi cu cineva care e atât de diferit, poate că-ți spune ceva despre tine, despre cum ai vrea tu să fii, de fapt. Poate că ar trebui să te întrebi ce îți lipsește ție și cauți în celălalt sau de ce ți se pare atât de interesantă viața celuilalt. 

O relație bună se bazează pe valori comune. E foarte greu să te-nțelegi cu cineva care are alte valori sau alte principii decât ale tale. 

– cine se iubește nu se ceartă 

Fie că am trăit în medii familiale unde conflictul era la ordinea zilei, fie ne dorim să avem parte de multă armonie, fuga de o discuție onestă despre ceea ce se întâmplă ne poate face foarte rău. Asimilăm cearta cu țipete și urlete. Dar putem avea o discuție în contradictoriu și fără să strigăm la celălalt. 

Avem această frică de tensiune și tentația de a evita și de a băga sub preș. Nu facem altceva decât să amânăm sau să anulăm șansa de a găsi soluții bune pentru amândoi. 

– nu te duce supărat la culcare 

De parcă situațiile dificile se pot rezolva cât ai bate din palme! Uneori e nevoie de timp și de răbdare pentru a avea conversații dificile. Se poate să apară variante diferite ale aceluiași subiect de mai multe ori pe durata de viață a unui cuplu. Din păcate, renunțăm să ne dăm suficient spațiu pentru a purta o conversație dificilă. 

E o așteptare foarte nerealistă să credem că orice discuție se poate rezolva rapid. Dacă ne ignorăm sentimentele și ne purtăm imediat ca și când nu s-ar fi întâmplat nimic, ne facem mai mult rău decât bine. 

În videoul cu Domnica, insistăm foarte mult pe o exprimare cât mai clară și pe o deschidere în a recunoaște sentimentele reale, e grav și contraproductiv să pedepsim. 

– sexul rezolvă orice dispută 

Sigur că mai ales la începutul relației putem avea impresia că ne apropiem din nou dacă facem sex după ce ne-am certat, dar e doar aparența intimității. N-am făcut altceva decât să ignorăm subiectul principal care va apărea ulterior. Așa cum am zis și mai sus, poate că împăcarea va presupune o serie de conversații dificile. 

Sexul de împăcare e mesajul că totul s-a rezolvat, dar poate însemna doar distragerea atenției de la problema reală. 

Domnica spune că „sexul care dă energie și ne hrănește e cel care vine dintr-un sentiment de siguranță și de încredere, de apropiere și intimitate emoțională. Sexul de împăcare fără senzația de siguranță duce la însingurare, tristețe și îndepărtare.”

– partenerul este tot și orice: prieten, iubit, confident, sprijin, salvare. Dacă am un partener, nu mai am nevoie de nimeni

Ne manifestăm autenticitatea într-o mulțime de relații: prietenie, familie, muncă, ar fi trist să punem pe umerii unei singure persoane toate rolurile astea. Avem nevoie și de relații în exteriorul relației de cuplu tocmai pentru a avea resurse pentru a fi cu partenerul într-un mod sănătos. 

Toate basmele se termină cu „au trăit fericiți până la adânci bătrâneți” și nu mai povestește nimeni cât de multă muncă este necesară pentru a cultiva o bună relație de cuplu, se termină fix de unde începe greul. Noi nu vrem să știm ce fac la ei acasă prințesa și prințul, pentru că ne este mai ușor să credem că au ajuns în paradis. Dar viața împreună este și despre organizare, cum îmi place mie să spun: „cine cumpără pâinea și cine duce gunoiul”.  

Faza de îndrăgostire e percepută ca un fel de ideal, am vrea să țină toată viața, doar că e imposibil, e o fantezie. Domnica Petrovai spune că de multe ori ajung la ea persoane care și-ar dori „să fie ca la început”, pentru că vor ca totul să vină fără efort. 

 Ni se pare că o relație e bună atunci când e de durată, dar numai cei din interiorul ei știu cum e ea cu adevărat. Poate că uneori ne desparte viața și nu moartea; și poate că a ști când să te retragi dacă îți sunt încălcate limitele sau discuțiile nu sunt productive e o variantă mai bună decât să stai până la sfârșit în frustrare continuă. 

– o relație bună e o relație ușoară 

În cazul în care „ușoară” înseamnă că totul se întâmplă ce vreau eu, când vreau eu, cum vreau eu, calitatea acesteia este mai degrabă „superficială”. Nu ajungem să descoperim lucruri importante nici despre noi și nici despre celălalt dacă nu ne dăm voie să fim vulnerabili și autentici. Ceea ce ne-ar împiedica să ne dezvoltăm. 

Dacă ne referim prin „ușoară” la faptul că putem vorbi ușor chiar și despre subiecte incomode, că ne oferim spațiu de a crește în ciuda diferențelor și disensiunilor dintre noi, vorbim despre altceva.

– dacă e gelos/ geloasă, înseamnă că mă iubește 

Cât de intens e sentimentul de gelozie? Se manifestă în limitele naturale, pentru că ține de nevoia de siguranță și de încredere, e ca o mică împunsătură, pe care o putem înțelege și accepta? Sau e ca o lovitură în plex care te sufocă? Sigur că cea de a doua variantă e complet nesănătoasă și dacă te sentimentul de gelozie te dărâmă, vorbim mai degrabă de dependență și nu de iubire.  

Subiectul e ceva mai complicat, ține de acordul de încredere și de limitele stabilite în cadrul relației de către parteneri. Dacă unul încalcă sistematic „codul” agreat de ambii parteneri, discuția devine despre disponibilitatea de a vorbi cu celălalt despre durere sau alte sentimente. 

– iubirea e totul și nu i te poți opune 

Iubirea necondiționată este pretenția celor care vor mai mult să primească decât să dea, dar le este teamă să se exprime clar. 

O relație este condiționată de o mulțime de factori: respect, încredere, adevăr. În lipsa lor, e doar dependență: pot sau vreau să trăiesc cu celălalt orice ar face și cu orice m-ar răni, pentru că nu pot trăi fără el sau ea. Iar asta nu e altceva decât dependență, ceea ce mă face neputincios în absența persoanei respective. 

Scopul e să pot crește suficient încât să devin autonom emoțional: „iubirea înseamnă libertatea de a alege să fim împreună”, spune Domnica. 

Înțeleg că nu pot opri sentimentul, nu vreau să mă duc iar în proiecțiile pe care ni le facem atunci când ne îndrăgostim, dar ne putem alege comportamentul. Mulți își justifică acțiunile prin „așa am simțit” sau „m-am îndrăgostit, nu am ce face”, doar că dincolo de sentiment, mai e nevoie de ceva: decizia de a acționa într-un anume fel. Și poți decide să nu mai stai cu cineva care te tratează nepotrivit, chiar dacă îl iubești. Aici aș completa: după ce ai exprimat (poate de mai multe ori) ce și-ai dori, ce ai avea nevoie și care îți sunt limitele. 

– iubirea înseamnă suferință și sacrificiu 

Înainte de epoca romantică, toate căsătoriile, adică toate relațiile, presupuneau niște interese: că era vorba de avere, de pământ, de alianțe, astfel încât iubirea era în afara căsătoriei și, evident, era cu drame: ea era o tânără domniță deja căsătorită sau promisă altcuiva, iar el era un cavaler indezirabil, poate chiar sărac. Baladele vechi vorbeau mult despre dor și suferință. 

Noi avem capacitatea de a plăsmui fantasme, creăm scenarii cu mintea noastră, țesem povești în loc să ne concentrăm pe realitate. 

Concluzie – caută autonomia emoțională pentru a fi mai bine cu altcineva

E important să închei articolul într-o notă mai pozitivă și să spun că doar dacă ne dăm voie să ne observăm, doar dacă suntem atenți la noi, să vedem care sunt condiționările pe care le avem, care sunt lipsurile, care ne e istoria personală despre încredere, siguranță și iubire, ne putem înțelege, susține și ajuta să creștem pentru a fi parteneri mai buni, în relații mai frumoase. 

Grecii exprimau prin cuvinte diferite (avea șase) diferitele forme de iubire. Iubirea față de sine: Philautia, care înseamnă grijă, blândețe, compasiune, poate și curiozitatea de a afla ce se întâmplă cu mine cu adevărat, astfel încât să știu cum să mă pot ajuta. 

Închei prin a spune că „A iubi” este un verb și poate fi declinat prin acțiuni concrete pe care le putem face. Contează foarte mult intenția de a-l înțelege pe celălalt, de a mă înțelege pe mine, e important să mă exprim, întotdeauna onest, despre ce simt, ce gândesc, ce vreau și ce fac. Și să fiu în măsură să fac diferența între iluzie și adevăr și între proiecții și realitate. 

 Fotografie gratisography (https://gratisography.com/photo/fish-in-love/)