Atitudinea și șobolanii

Șoc și groază

Aflată la primul loc de muncă, Sabina dă piept direct cu marea corporație. Brașoveancă și absolventă a facultății de drept de la Sibiu, se angajează specialist resurse umane la Selgros în primăvara anului 2001. Clădirea abia prindea viață, magazinul urma să se deschidă în curând. Provocările cele mai mari îi vin din adaptarea sistemului de pontaj. Își vede conștiincios de treabă. Pentru c ă nu erau toate birourile gata, era mare înghesuială, foloseau câte două persoane același computer. Când încearcă să se apropie de unul din computere care era mereu liber, cineva sare și îi spune: ”Acolo nu, e al lui Tony!”. Se dă la o parte și începe să se gândească cine o fi Tony aia de care toată lumea vorbește în șoaptă. Știa doar că e în Germania, coordonează departamentul de training and development și răspunde de toată recrutarea.  Într-o zi vede niște pantofi sub biroul de neatins. Negri, cu botul rotund, plați, închiși cu șireturi din funde tot negre. Înăuntrul lor, nici mai mult nici mai puțin decât niște branțuri… ROZ. Oripilată, de la înălțimea tocurilor ei de femeie tânără și frumoasă, decide că pantofii aceia sunt niște șobolani. Și începe să-și facă scenarii despre cum o fi Tony aia care-i poartă. Poate că e o ființă mică de statură, altfel nu se explică dimensiunea șobolanilor, cât pentru un copil de vreo 10 ani, cu siguranță o acritură, poate o fată bătrână cum a văzut ea cândva o profă de mate, eventual și puțin cocoșată, și, neapărat puțin bâlbâită. Pe zi ce trece, văzând șobolanii sub birou își construia cât mai detaliat imaginea. 

După vreo două luni, m-am întors din Germania și ne-am împrietenit imediat. La început nu am înțeles de ce a bufnit-o râsul când m-a văzut. Aveam 31 de ani, un zâmbet cât toată fața și mă bucuram din suflet că sunt înapoi acasă. 

Atitudinea e totul 

Acesta e genul de articol pe care ar fi trebuit să-l scriu de ziua Sabinei. Cum mai e mult timp până atunci, eu cred că e bine și acum. Eventual, până atunci uităm de el și-l mai citim încă o dată, ca și când ar fi prima dată. Există și avantaje în a nu ține minte chiar totul. 

Am lucrat extraordinar de bine cu Sabina mereu. Directă la lucrurile clare care țin de concret, funcții, ecuații și formule clare, are tendința de a acumula mai multe frustrări în relațiile personale până când le verbalizează. Am apreciat mereu capacitatea ei de a căuta soluții, de a nu aștepta să i se spună că poate încerca și o altă variantă. Curioasă, a descoperit mereu modalitatea cea mai bună de a duce la bun sfârșit o provocare. Stilul era deseori categorisit din afară ca fiind obraznic. Poate că și asta ne-a legat. 

Cei care pretind că sunt altceva decât sunt de fapt și pe care eu îi văd, spun și despre mine același lucru. În 2006 am preluat și partea de contracte și de legal a departamentului de resurse umane. Sabina era deja în centrală și de atunci am lucrat direct împreună. A fost o perioadă în care eram doar noi două pe partea de actualizare date și de sistem și pentru magazine mai erau doar două colege, celelalte abia născuseră și erau acasă. Am muncit de ne-au sărit capacele și țin minte foarte clar că atunci când mi s-a oferit un colaborator cu care aveam experiență că nu mă pot baza, am preferat să ne mai chinuim o perioadă doar noi două. 

Radicalii sunt periculoși 

Când eram mică, am fost într-o vară la mare cu părinții mei. Am stat într-un hotel la Venus, cred că se chema Vulturul. Poate Cocorul?! În fine, mi-a rămas vulturul în cap, nu de alta, dar mi se părea mai tare o pasăre răpitoare. M-am împrietenit cu niște fetițe pe acolo. Eu aveam în jur de 10 ani, ele erau cu vreun an-doi mai mari ca mine. La un moment dat, m-au făcut fițoasă, alintată și arțăgoasă, știu sigur că au vrut să zică arogantă, dar nu știau cuvântul, pentru simplul motiv că le-am corectat de vreo două ori când au spus ceva greșit. Și mi-au zis că-s o tocilară, nimeni nu citește în vacanțe. 

Cred că ni s-a întâmplat tuturor să fim respinși când suntem prea diferiți, când îndrăznim să ne spunem părerea care e alta decât cea a grupului sau când reprezentăm o provocare. Ce mi-a lipsit atunci și am dobândit cu timpul, a fost mai multă compasiune și înțelegere tocmai față de cei care încercau să mă excludă. De unde inițial sufeream și îmi doream să fiu acceptată, mi-am dat seama că e mult mai plăcut să dăruiesc ceea ce am de dat celor care se bucură să primească. În trecut mă deranja că unii respingeau ideile mele, deși știau, așa cum știam și eu, că am dreptate. 

Un prieten drag mi-a zis cândva că sunt radicală. Cred că voia să spună directă. Oricum, amândouă calificativele se doreau a fi defecte. E posibil ca în trecut să nu fi găsit mereu cel mai potrivit ton, am crescut și cu siguranță am depășit asta. Spun ce am de zis și sunt extrem de atentă să mă refer doar la fapte și să nu pun etichete. Cu toate astea, deși cer o părere, unii nu-și doresc să audă altceva decât ceea ce sunt pregătiți să audă. 

Armonia scade creativitatea și încetinește progresul

Cel mai mare pericol în cadrul unui grup este ca toată lumea să fie mereu de aceeași părere. Unitatea de viziune generează rareori inovația. 

Am avut marele noroc de a lucra pe când eram foarte tânără cu un om extraordinar. Chiar înainte de Selgros, eram într-un proiect de modernizare a serviciilor de ocupare din România, proiect sub umbrela Băncii Mondiale. Șeful meu avea o experiență internațională vastă pe mai multe continente și trei ani cât am lucrat cu el am învățat enorm. M-a sprijinit și m-a împins înainte, chiar și atunci când eu mă temeam, el era sigur că voi reuși. Am încercat să folosesc aceeași metodă și cu cei cu care am lucrat. Cu cât colaboratorii mei știau mai multe și se dezvoltau, cu atât munca noastră devenea mai ușoară. 

Atitudinea e totul 

Aș putea pretinde că am stabilit o tendință în modă, acum se poartă ”șobolani” la toate ținutele, pantofii sport se asortează și cu rochiile de mătase, nu doar cu jeanși. Departe de mine intenția de a veni cu idei vestimentare, m-am folosit de picioare doar ca să vorbesc despre cap. 

Tot articolul este o introducere pentru câteva lucruri foarte simple:

• aparențele pot fi înșelătoare, judecați oamenii abia după ce interacționați cu ei 
• cei cu gură mare sunt o sursă bună pentru dezvoltare
• progresul apare în urma unor provocări și nu din armonie.