Cum vorbim și despre ceea ce e bine

Conversația 4

Avem tendința de a vedea mai degrabă ce nu merge, ce e disfuncțional, ce e greșit. E ceea ce ne-a ajutat să evoluăm ca specie. Pentru că nu mai suntem în pericol și nu mai e nevoie să fim mereu în gardă, devine esențial să reușim să apreciem și ceea ce am făcut bine.

Ploua hotărât când am plecat de la lansarea de pe 22 septembrie de la Cărturești Carusel. Se întunecase, era aproape ora nouă seara, ne lovise o oboseală plăcută. A fost foarte intens și personal, apropiat și cald în librărie. Cumva am reușit să fim împreună acolo cu toată vânzoleala. Am avut un moment în care parcă venea un gând că ar fi putut fi cumva mai bine, dar am ales să nici măcar să nu mă gândesc la asta. Și am ales să mă concentrez pe ce-a fost bine. Mulțumim tuturor celor care au fost alături de noi la lansare, mai avem una programată la București spre sfârșitul lunii, pe 25 octombrie la Humanitas Cișmigiu.

Știu exact momentul în care am reușit să-mi spun bravo după o prezentare, în loc să mă critic că am uitat să zic ceva sau că am ezitat sau că m-am bâlbâit. Era în 2014, aveam 44 de ani, țineam un discurs în fața a 300 de oameni care mă aplaudau în picioare. Cred că mi-ar fi prins bine să fiu mai blândă cu mine mai devreme. 

Ne temem însă că blândețe ar însemna slăbiciune și ne ferim să lăudăm. Pe de altă parte, unul dintre motivele pentru care se crede că a scăzut performanța tinerilor la nivel general este și scăderea pretențiilor. Ne aflăm deci în acest cadru în care e nevoie să spunem adevăruri clare pentru a produce efecte. 

Sigur că unul dintre motivele pentru care a crescut analfabetismul funcțional este accesul la tehnologie și faptul că tinerii stau mult timp cu ochii în ecrane.  

Acum prefer să canalizez discuția acum spre ceea ce se poate face, despre cum ne uităm la ce funcționează, cum purtăm mai multe discuții despre reușite decât despre note.

M-a impresionat inițiativa Marii Britanii de anul acesta. Au declarat 2026 ca an al cititului de plăcere și au făcut o campanie de promovare a lecturii peste tot: în școli, în instituții, în companii, peste tot. A fost și este un efort constant unde sunt cu toții ALL IN.  

În școala noastră sunt foarte puține momente în care se încurajează cititul de plăcere. Se dau lecturi obligatorii, toți citesc doar rezumatele. Se vorbește prea puțin despre citit ca o activitate de dezvoltare a minții, a cunoașterii și o modalitate de cuprindere a lumii. Sigur că sunt și excepții, anul acesta am avut intervenții în două competiții care au legătură cu literatura: Meșterii cuvintelor la Bacău și Boovie, festivalul de trailere de carte. 

Cred însă că problema este mai largă decât școala. Și noi, adulții, avem tendința să ne concentrăm mai mult pe rezultate seci și întrebăm „ce notă ai luat?” înainte de „ce ți-a stârnit curiozitatea”, „ce ai descoperit?” sau „ce ți-a plăcut?”. 

Nu spun că notele nu contează. Contează. Rezultatele ne oferă informații și ne pot arăta unde suntem și ce mai avem de făcut. Dar ele nu spun totul despre un copil și nici măcar totul despre felul în care a ajuns la acel rezultat.

Un 10 luat fără niciun efort și un 8 pentru care cineva a muncit foarte mult nu spun aceeași poveste. 

Avem nevoie să ne uităm mai atent la reușite pentru că din ele învățăm CUM anume facem și pe mai târziu. Repet, extremele sunt dăunătoare, e trist că sunt unii părinți care nu sunt niciodată mulțumiți de rezultatele copiilor, indiferent cât au muncit, și sunt alții care au impresia că orice mâzgălitură a copilului arată că va fi un nou Picasso.   

Un copil care până acum nu citea și începe să citească trei pagini pe zi poate să nu fie premiantul clasei. Dar a făcut ceva important. Se străduiește și muncește. 

Un adolescent obișnuit să abandoneze de fiecare dată când dă de greu, merită laude în momentul în care depășește un obstacol.  

Nu toate reușitele au note, diplome sau medalii. Unele se întâmplă în interior și nici măcar nu se văd.

Să (ne) spunem și BRAVO. Măcar din când în când

Am fost mereu obișnuită să cred că pot mai mult, mai bine, chiar perfect. Toxic și obositor.

Ți-am spus povestea primului meu bravo. Am realizat atunci că pot alege între a mă concentra pe gândurile critice care-mi veneau în cap — despre cum aș fi putut să nu fac pauza aceea atât de mare, despre cât de tare am strâns microfonul în mână, despre cum am gesticulat prea mult, despre cum m-am fâțâit prea tare, sau că aș fi putut zâmbi mai mult — și a-mi spune că am făcut un lucru bun, deodată cu aplauzele sălii.

Mi se pare că aici avem ceva de învățat și pentru relația cu adolescenții. Nu trebuie să le spunem „ești extraordinar” pentru orice lucru pe care îl fac, nici că sunt cei mai buni, dar nici că nu sunt în stare de nimic și că X sau Y s-au descurcat mai bine. 

Mai util este să observăm concret ce au făcut: 

Am văzut că ai continuat, deși ți-a fost greu.

Ai găsit o altă soluție când prima nu a funcționat.

Mi-a plăcut că ai cerut ajutor.

Ai muncit mult pentru asta.

Ți-ai dat seama singur(ă) ce nu funcționa și ai schimbat ceva.

Există o diferență între  „ești foarte deștept” și „ai găsit o soluție la problema asta și ai încercat mai multe variante până ai reușit.”

Prima este o etichetă. A doua dă detalii despre cum a fost obținut rezultatul.

Cercetările despre laudă și motivație arată tocmai această diferență: copiii au rezultate mai bune pe termen lung atunci când observăm procesul: efortul, strategiile, perseverența, decât atunci când îi lăudăm pentru notă sau le punem etichetă: ”ce deștept ești, puiule”. Când ne referim la proces, îi ajutăm să înțeleagă cum au făcut și ce stă în puterea lor.  

4.1. de unde începem 

Conversația aceasta este despre reușite, despre ce a funcționat și ce am învățat. Funcționează după aceleași principii ca și celelalte, răspundeți pe rând la fiecare întrebare. Acordați spațiu celuilalt.  

Care este un lucru pe care l-ai făcut în ultima perioadă și de care ești mulțumit(ă)?

Ce ai făcut bine, chiar dacă nu a observat aproape nimeni?

Care este o reușită pe care ai tendința să o minimalizezi?

4.2. întrebări care continuă conversația pentru a înțelege ce anume a funcționat și care au fost acțiunile care au condus la reușită. 

Ce ai făcut ca să reușești?

Cum anume ai făcut asta? 

Ce ai învățat despre tine din reușita asta?

Ce ai făcut recent și ți-ai dat seama că te-ai descurcat mai bine decât credeai?

4.3. ce ar merita evitat

• nu transformați conversația într-o discuție despre note
• întrebarea despre notele celorlalți e strict interzisă, tot așa cum sunt următoarele exprimări: 

Bravo pentru 9, acum trebuie să luăm 10. 

Ai citit cartea asta, dar când termini și cealaltă?

Uite, colegul tău a reușit.”*

Sora ta (verișoara, fratele, etc… ) la vârsta ta…

Eu când eram de vârsta ta…

Scopul este să învățăm să observăm ce funcționează și să ne putem bucura de ceea ce facem bine, fără să avem nevoie ca fiecare reușită să devină o treaptă spre următoarea.

4.4. ce am învățat din conversația trecută

La conversația despre autenticitate am vorbit despre felul în care ne vedem pe noi înșine și despre cât de ușor este să preluăm definiții de la ceilalți. Reușita e ceva foarte personal,  depinde de unde anume începi și depinde la ce anume te uiți.

Motivul pentru care purtați aceste conversații este să vă descoperiți și să vă apropiați. Și poate că, din când în când, unul dintre lucrurile pe care le veți descoperi este că celălalt are motive să fie mândru de el însuși pe care voi nu le-ați fi observat.

Iar asta merită sărbătorit. Bravo!

Această conversație vine în completarea volumului TU. Ce nu ți-a zis nimeni pe care îl poți achiziționa dacă dai click aici.