Ce știu, ce pot, ce vreau și ce-mi place
Conversația 6
Nu am putut niciodată să fac podul de sus, roata, să merg în mâini. Am încercat odată la un retreat de yoga în Spania să stau în cap, am reușit pentru 10 secunde, am fotografia, apoi am căzut atât de rău că am avut vreo doi ani dureri de spate. Trăiesc foarte bine știind că nu voi învăța și nu voi putea niciodată să fac unele lucruri care țin de abilitățile mele fizice.
Dacă ne uităm numai la ce nu știm, riscăm să nu mai vedem ce știm deja să facem foarte bine.
Există cercetări importante despre trăsăturile pozitive de caracter (îți las la sfârșit link la siteul VIA Character unde vei putea să-ți faci gratuit un test) și despre felul în care acestea ne pot ajuta să ne dezvoltăm. Ideea este simplă: nu avem toți aceleași calități și nici nu le avem în aceeași măsură. Unele ne vin mai natural, altele se dezvoltă în timp.
Poate că ești o persoană foarte curioasă, dar nu foarte răbdătoare. Poate că ești o persoană perseverentă, dar nu foarte spontană. Poate că îți este ușor să înțelegi oamenii, dar îți este greu să vorbești în fața lor. Poate că ai multă creativitate și nu-ți place deloc să faci lucrurile exact în același fel în care le fac ceilalți.
Eu am descoperit, la un moment dat, că cele mai importante calități ale mele sunt în zona de înțelepciune și curaj (conform VIA Character). Cele pe care le am mai puțin pronunțate sunt în zona de cumpătare sau răbdare. Și, dacă mă uit în urmă, văd că această combinație m-a ajutat în multe situații, dar mi-a și creat probleme.
Am tendința să merg înainte, să încerc, să caut soluții, să mă implic. Mi-a fost mult mai ușor să fac încă un lucru decât să mă opresc. Iar drumul spre burnout a fost pavat cu bune intenții. Am făcut un burnout în 2010 când nu vorbea nimeni despre asta. M-am oprit o perioadă și am fost hotărâtă să înțeleg și să învăț cum putem trăi în echilibru și prosperitate fără să ne consumăm până nu mai rămâne nimic din noi.
Mi-am dat seama că nu are prea mult sens să încerc să devin, dintr-odată, o persoană complet diferită, dar că mă voi folosi de punctele mele forte.
De exemplu, dacă ești curios, poți folosi curiozitatea ca să descoperi lucruri noi. Dacă ai simțul umorului, poate că acesta te ajută să treci mai ușor prin situații dificile. Dacă ești atent la ceilalți, poate că observi lucruri pe care alții nu le văd.
E important să știm că o calitate poate fi foarte utilă într-o situație și mai puțin utilă în alta. Perseverența te poate ajuta să termini ceea ce ai început, dar te poate face să insiști prea mult asupra unui lucru care nu mai merită. Curajul te poate ajuta să încerci ceva nou, dar nu înseamnă că trebuie să-ți asumi orice risc. Grija față de ceilalți este minunată, dar nu înseamnă că trebuie să ai grijă de toată lumea tot timpul și să te ignori.
Nu este suficient să avem o calitate. Contează și cum o folosim.
Întrebările de mai jos sunt suficiente pentru a începe să observați ce calități aveți voi și ce calități vedeți în ceilalți.
6.1. de unde începem
Conversația aceasta este despre ceea ce știm să facem, despre calitățile pe care le avem și despre felul în care le folosim.
Răspundeți pe rând la fiecare întrebare și încercați să dați exemple concrete. Uneori ne este mai ușor să descoperim o calitate uitându-ne la ceea ce am făcut decât încercând să găsim cuvântul potrivit pentru ea.
La ce crezi că te pricepi mai bine decât îți dai seama?
Ce calitate îți place cel mai mult la tine?
Ce lucru pe care îl faci bine te-a ajutat într-o situație dificilă?
Ce calitate vezi la mine pe care poate eu nu o văd la fel de clar?
6.2. întrebări care continuă conversația
Ce calitate a ta ai vrea să o folosești mai mult?
Ai vreo calitate care te-a ajutat într-o situație, dar te-a încurcat în alta?
Ce faci atunci când ceva nu-ți iese? Ce calitate te ajută să continui?
Acum vă invit să faceți un exercițiu foarte frumos de apreciere. Fiecare dintre voi va scrie pe o foaie două lucruri despre celălalt:
- te admir (te apreciez) pentru …
- îți mulțumesc pentru…
Lucrurile pe care le veți scrie vor fi foarte concrete, vor fi fapte sau acțiuni.
În volumul TU. Ce nu ți-a zis nimeni este un exercițiu foarte util despre calități.
6.3. ce ar merita evitat
Nu transformați conversația într-un clasament al calităților. Nu este nevoie să stabilim cine este mai curajos, mai inteligent, mai creativ sau mai perseverent. Nu vă comparați între voi.
Evitați și etichetele care sună ca niște sentințe: „tu ești leneș”, „tu ești foarte timid”, „tu nu ești atent”.
Link la site-ul VIA trăsături pozitive de caracter: https://www.viacharacter.org/
În dreapta sus ai link către TAKE THE FREE SURVEY, apoi te înregistrezi și poți selecta în ce limbă vrei să completezi chestionarul.
Această conversație vine în completarea volumului TU. Ce nu ți-a zis nimeni pe care îl poți achiziționa dacă dai click aici.

