Educația femeilor

Drepturi egale 

Am fost aseară la Women of Change și mi-am adus aminte că prima prezentare pe care am ținut-o vreodată unui public mai numeros a fost pe tema drepturilor femeii. Era în urmă cu mai bine de 20 de ani, eu eram la un curs ținut de către niște traineri din Germania și ni s-a cerut să venim cu un subiect la alegere pe care să îl susținem. Mi-am ales să vorbesc despre recenta-atunci conferință cu privire la drepturile femeii care avusese loc la Beijing (1995). Găsiți aici Declarația de la Beijing și platforma de acțiune, un document la care încă se mai face referire. 

Conferința de ieri a adus pe scenă militante din zona activismului social, a politicului și a organizațiilor neguvernamentale, toate cu u  mesaj puternic despre implicarea femeilor în schimbare. Felicitări Elenei Belloiu și tuturor doamnelor care au contribuit la organizare. 

Mi-a plăcut la nebunie când Oana Bogdan ne-a spus că visul ei este să nu mai fie nevoie de evenimente organizate special pentru femei. Că-și dorește să ajungem cândva să înțelegem că noi, oamenii suntem diferiți, dar să nu mai fie nevoie de conferințe separate în care să vorbim de drepturile femeilor pentru că egalitatea va fi fost deja o realitate. Și prin egalitate înțeleg drepturi egale și echitate. Nu tratament egal, ci tratement echitabil, funcție de capacități și nevoi. Da, recunosc că sunt feministă, iar Petronela Rotar a punctat foarte bine ce ar trebui să înțelegem prin asta. 

Vot universal 

De puțin mai mult de 100 de ani femeile au început să-și permită să se lupte pentru drepturile lor. Gândiți-vă că sufragetele (femeile care au luptat pentru obținerea dreptului de vot) demonstrau public și ajungeau frecvent să intre în pușcării pentru asta. Celelalte femei stăteau cuminți acasă și-și vedeau de treaba lor. Drepturi egale înseamnă să pot alege eu ca femeie care este destinul meu și șansele mele să fie egale. 

Cel puțin din punct de vedere legal suntem în punctul acesta. La nivel declarativ, totul este bine stabilit. Putem să consultăm Constituția din poșetă – așa cum ne îndeamnă Elena Calistru să o purtăm mereu la noi – și totul este așa cum ar trebui să fie. Suntem în momentul în care decidem dacă facem o schimbare cu adevărat sau ne conformăm regulilor nescrise ale societății patriarhale în care trăim și comentăm doar de la cratiță. Eu cred că educația pe care o dăm copiilor noștri este șansa ca lucrurile să se schimbe cu adevărat. Pentru că, vă spun ceva care nu ar trebui să fie un secret, copiii noștri, băieți sau fete, sunt crescuți de mame. Iar acestea sunt femei. 

Mamele sunt femei 

Educația începe de acasă. Acolo unde le spunem copiilor noștri de mici ce pot face și ce nu pot face. Atunci când le spunem ”așa se face, pentru că așa s-a făcut mereu” sau ”nu se poate pentru că mereu s-a făcu astfel”. Discutam la cursul de resurse umane pe care tocmai l-am avut săptămâna asta despre politici anti-discriminare la locul de muncă și am luat în discuție un anunț de angajare la care se precizează din start genul aplicantului. În ce măsură este corect? Mi s-a spus că nu pot da un anunț de sudor și să nu scriu că am nevoie să angajez un bărbat. Da’ de ce? Eu cred că nu am de ce să pornesc de la ideea preconcepută că o femeie nu poate fi sudor. Poate că există o femeie care a ales meseria asta și poate că e foarte bună. Urmează să verific asta la un interviu, să stabilesc competențele ei, să văd în ce măsură s-ar încadra și abia apoi să iau o decizie. 

Indiferent de educația pe care am primit-o, putem decide acum dacă vom continua sau vom schimba ceva. Da, am văzut cum mamele noastre au avut un spațiu destul de strâmt de manevră, cum au fost obediente, dar este decizia personală a generației actuale de femei și a celor viitoare să continue asta. Este o decizie personală să ne educăm copiii să perpetueze asta.  

Demnitate și curaj 

Străbunica mea a avut șase copii. Străbunicul meu a fost căpitan de vas și înainte de a pleca într-una dintre călătorii, a vrut să-i lase străbunicii niște bani să se descurce să țină casa până la întoarcerea lui. Ea i-a spus că nu-i ajung, știa că el ar fi putut să-i lase mai mulți, dar el a refuzat. Când străbunicul s-a întors de pe mare, cei doi galbeni erau tot acolo unde i-a lăsat el. Ea fusese jignită și i-a arătat că se poate descurca și singură. Pe toată perioada cât el a fost plecat, ea s-a apucat și a cusut și a făcut bani din croitorie. Am moștenit asta cu ”pot și singură” de la ea. Am moștenit încrâncenarea și lupta. Le-am depășit și mă bucur, am aflat că există și metode care să aducă mai puțină suferință, dar mi-a luat ceva timp. Am început să comunic mai clar și la timp ce consider că am nevoie. Și să nu o iau personal dacă nu se poate. Să nu mă lupt să schimb pe cineva care nu are nici cea mai mică intenție de a se schimba. 

E valabil în toate relațiile noastre. Cu cât spunem mai clar ce efect are comportamentul celuilalt asupra noastră și ce dorim să se schimbe, cu atât mai bine. În general stăm și adunăm bile negre într-un sac pe care-l ducem mereu în spate și lovim cu sacul când ne ajunge cuțitul la ochi. Credem că a fi feminină înseamnă să manipulăm, să influențăm și să-l condiționăm sau pedepsim pe celălalt. 

Eliberare

Teama de consecințe este ceea ce ne împiedică să ne exprimăm în relații. Teama de a fi refuzate, teama ca relația să se strice și mai tare. Da, e posibil ca la momentul în care începem să ne exprimăm lucrurile să se schimbe. Am destule prietene care au cam început să spună ce fel de limbaj sau comportament doresc din partea soților lor și ele știu că s-ar putea ca mariajele lor să se destrame. După ce au cam tăcut vreo 20 de ani, acum le-a apucat să ceară să fie tratate cu mai mult respect. Și da, este posibil să rămână singure. Doar că lecția pe care ele o vor transmite copiilor lor va fi diferită de cea a mamelor lor. Este o lecție despre curaj. Să ai pretenția la respectul cuvenit a devenit un act de curaj. Pe care copiii, fetițe și băieți, îl vor învăța mai devreme. 

Teama de respingere și de neiubire ne ține pe loc în relații disfunționale, personale sau profesionale. Pe noi cele care ne permitem economic să trăim și singure. Pe multe dintre femei le mai ține în loc și teama că nu vor supraviețui. Lumea nu este doar despre noi cele care ne îmbrăcăm frumos și mergem la conferință. Lumea este și despre femeile din comunitățile sărace care încă nu au mijloace sau variante. 

Compasiunea adevărată înseamnă să înțelegem cât de greu le poate fi. Și să ne gândim care sunt metodele prin care putem ajuta, astfel încât ele să se poată ajuta singure în continuare. 

Statisticile spun că în România 1 din 4 femei a fost agresată fizic de către partenerul de viață. Statisticile se bazează pe date comunicate. Dacă extindem definiția și căutăm să aflăm realitatea, eu cred că cifra femeilor care au fost agresate cel puțin o dată în viață de către partener este mult mai mare. La nivel european cifra este de 1 din 3 femei. La noi este posibil ca palma aceea primită la un scandal să nu fie numărată. Pentru că nu s-a mai repetat. Dar ea a existat. Citisem cândva o statistică pe care acum nu am mai găsit-o, că 75% din femeile din România au fost lovite cel puțin o dată de către un partener pe parcursul vieții. Mi se pare mult mai realistă. Asta înseamnă o palmă, un pumn sau o îmbrânceală cândva. Mi s-a întâmplat și mie. M-am înfuriat, mi-au dat lacrimile și i-am spus printre dinți că e ultima dată. Am mai fost căsătoriți încă vreo opt ani după aceea și nu s-a mai întâmplat. Și nici nu mi s-a mai întâmplat vreodată. Probabil că nici nu sunt în statistici, dar ar trebui să fiu. 

Este de acționat la nivel educațional și să explicăm că acest lucru nu este permis. Că nu poți lovi un alt om, fie acesta femeie, fie copil. Mie mi-e greu să lovesc și pisoiul care se urcă pe masă și vrea să bea apă din pahar, că așa l-a învățat Ada. Un om este un om și a lovi un om este greșit. Ar trebui să fie alte mijloace de negociere și convingere pe care să le folosim în relațiile noastre. 

Revin la faptul că mamele sunt femei. De aici avem nevoi să pornim. NOI suntem cele care educăm generația următoare să se implice, să ceară, să dovedească, să lupte. NOI suntem cele care putem face o schimbare. Dacă fiecare dintre noi am face permanent câte o schimbare mică, sunt sigură că vom putea reuși împreună. Mai devreme sau mai târziu.