Dragă Eu, scrie-ți

Mi-am scris cândva o scrisoare. Eram întoarsă pe dos, nemulțumită, confuză, aveam impresia că nu sunt destul, că n-am făcut destul. Sentimentul ăsta mă mai apucă și acum din când în când, dar mă ține mult mai puțin. Înțelepciunea vine și cu vârsta. 

A fost un moment esențial, sunt zece ani de atunci. Am scris-o în vara anului 2015. Plecasem din companie în 2014 și înființasem Sonas, pentru că voiam să schimb lumea, dar uitasem s-o-ntreb dacă ea vrea să se schimbe.  În 2015 mama a făcut o criză cardiacă, a leșinat pe stradă și și-a rupt mâna, Ada era încă studentă, firma mergea foarte slab, iar eu eram extrem de speriată. Până la urmă, am decis să mă  întorc în Selgros, deși nu prea voiam. Dar am avut șansa să dezvolt un proiect excepțional  în perioada 2015-2018. 

Revin la acel moment de disperare, când mă simțeam respinsă și aveam impresia că nu-mi iese nimic. 

Scrisoarea începe așa: 

Multe dintre noi ne confruntăm cu blocaje. Ne punem întrebări și vrem validare din exterior și uneori nu ne vedem pe noi însene. Pentru mine și pentru tine am scris scrisoarea de mai jos; pentru femeile care au 40 de ani și care au acum copii mari, care devin din ce în ce mai independenți, pentru cele care au 50 de ani și ai căror copii au plecat deja de acasă. O jumătate de viață a trecut, restul urmează să fie descoperit. Scrisoarea este pentru toate femeile care simt că sunt la mijlocul urcușului, pentru toate femeile tinere care pot fi alături de ele însele de mai devreme. Scrisoarea de mai jos este pentru fiecare dintre noi.

Mă întorc deseori la scrisoarea asta, e de ajutor, aduce cumva vocea mea în absența mea. Mă ajută și când mă îndepărtez eu de mine, dar e o mână întinsă de ajutor și pentru cei care caută sprijin. Când eram în vacanță săptămânile trecute, am trimis-o mai multor persoane care mi-au scris. Le-am rugat să-mi dea un răgaz și-o să ne vedem când mă întorc. Am primit înapoi: 

[…] mulțumesc că mi-ai răspuns, te aștept. Mi-e greu, dar o să citesc scrisoarea asta de mai multe ori. Prima data când am citit m-am enervat, nu aveam chef de lecții, apoi m-am îmblânzit. Și am decis să fiu alături de mine. Îți mulțumesc.  

Întotdeauna, în scris, dacă îmi dau destul timp să stau în disconfort, ajung să spun lucruri care nu se văd așa ușor.  Uneori, abia după ce le văd pe hârtie descopăr soluțiile. Pare totul mai clar când scriu, când am răbdare să urmăresc suficient de atent un gând și să văd unde merge el, la ce se referă, de fapt. 

Letters Live (UK) e un eveniment care aduce pe scenă scrisori adevărate, scrise de oameni din epoci și contexte foarte diferite. Te invit să-l asculți pe Benedict Cumberbatch citind scrisoarea lui Gerald Durrell către soția lui. Îți doresc să iubești așa și să fii iubit(ă) așa cândva. 

În 2025, competiția a avut tema „Dear London” și a invitat oamenii să scrie propriile scrisori către oraș.  Anul ăsta, tema e „Dear Me”. Și mi se pare o invitație bună, îndrăznesc să te provoc și eu pe tine. Nu să le trimiți lor un text, ci să-ți scrii ție.  

Pentru că o scrisoare către tine poate fi un fel de pauză în care stai lângă tine, de partea ta, te observi și te susții. Poți să-i scrii celei care ai fost și să-i spui ce ai înțeles între timp. Poți să-i scrii celei care vei fi și să-i povestești despre viața pe care o trăiești acum. Poți să-i scrii celei care ești astăzi, atunci când ai nevoie să te auzi mai clar.  

Am avut jurnal în adolescență, apoi m-am oprit. Am reluat scrisul în jurnal când am făcut burnout-ul, în 2010, și mi-a prins extraordinar de bine. Am scris în perioada aceea enorm, zilnic. Apoi am scris doar în perioadele dificile. De câțiva ani scriu de câteva ori pe lună. 

Cred că scrisul te poate apropia de tine, te poate ajuta să vezi ce e dincolo de suprafață. Dincolo de agitația pe care o observi cu ochiul liber, undeva, înăuntrul tău e liniște. Cred că scrisul te poate ajuta să ajungi acolo. 

Cred în scris și am pornit atelierele de reflecție anul trecut tocmai din dorința de a oferi un spațiu în care să ne dăm voie să răspundem fără grabă unor întrebări și fără să pretindem că ar trebui să știm răspunsul corect. Atelierele pe care le-am intitulat „Gânduri sub lupă” sunt o oportunitate de autocunoaștere. Am plecat de la curiozitatea de a vedea ce se întâmplă când ne oprim puțin și ne uităm cu atenție la propriile gânduri, la alegerile noastre, la felul în care ne vorbim și la ce ne dorim cu adevărat.

Știu că cei care participă pleacă de fiecare dată cu mai multă claritate. Că, de la o lună la alta, observă schimbări mici în felul în care gândesc, în conversațiile pe care le poartă și în deciziile pe care le iau. Asta mă motivează să continui. În cele șapte întâlniri pe care le-am avut, ne-am adaptat și am construit împreună, chiar am dat și anumite teme (încredere, curaj, critică și blândețe). În toamnă aș vrea să începem cu speranța. 

Marele avantaj al lucrului în cadrul unui grup e că descoperim că suntem diferiți și, în același timp, surprinzător de asemănători. De fiecare dată mă bucur când participanții constată că se simt mai puțin singuri. 

Conectarea e marele cadou pe care îl face lucrul în grup. Întrebările importante sunt teribil de comune și când cineva are curajul să vorbească cu voce tare despre ceva foarte sensibil, se poate simți înțeles și acceptat. Și le poate oferi și celorlalți permisiunea de a face același lucru. Participanții (de cele mai multe ori sunt doar participante) se simt conectați și împreună. Dintr-un sondaj despre newsletterul meu (te rog mult să completezi, nu contează dacă nu ești încă abonat/ă) am aflat că 70% se îndreaptă către singurătate atunci când le este greu, în loc să găsească înțelegere sau alinare la o persoană.  

Pentru anul acesta am stabilit datele atelierelor de la OTOTO până în decembrie. Am creat linkul de înscriere doar la primul dintre ele, dar scrie-mi dacă vrei să participi la un altul sau urmărește postările mele când anunț. 

Atelierele de reflecție și autocunoaștere OTOTO Station: 17 septembrie, 15 octombrie, 19 noiembrie și 17 decembrie. La anul mai vedem. 

Și acum, dacă ai chef, scrie-ți o scrisoare. Ia loc la birou, ia o hârtie – recomand să scrii de mână – ia stiloul sau pixul care-ți place cel mai mult și scrie. Gândește-te la tine cum erai și cât de multă înțelegere ai pentru ceea ce ai fost sau la cine ai vrea să fii. Scrie cu blândețe.