Stupoare la mine-n bulă

Atâta mirare și indignare ca ieri nu am mai văzut demult. Cum e posibil așa ceva? Cum am ajuns aici? Ce fel de oameni sunt cei care s-au dus la meeting?

Lucurile merg foarte prost, dar nu știu să fi mers vreodată mult mai bine la noi. Speranța, în schimb, a fost mereu extrem de mare. Poate că sunt cinică, consider că speranța e o dezamăgire încă necunoscută și șansa de a schimba ceva vine doar din acțiune. Faptele au impact strict în cercul de manifestare. Eu pot interveni asupra câtorva oameni cu care pot interacționa direct: la muncă, în situații sociale, în activitățile caritabile pe care le susțin, în scrierile mele. Acolo mă concentrez și acolo intervin.

Un număr mare de indivizi a decis să urce ieri în mașină, tren, autocar și să participe la o manifestație de partid. Cine e de vină? Partidul! Oamenii, săracii de ei, au fost fie manipulați, fie amenințați. Întotdeauna e dușmanul de vină. Fiecare dintre cei care a fost acolo a hotărât cu capul lui dacă vrea să meargă sau nu. Repet, este vorba de o decizie. Faptul că s-a dus pentru că a fost ”manipulat” reflectă doar gradul și capacitatea de a gândi cu propriul creier, dar tot o decizie a fost.

A decis că e mai important să dea bine, să își păstreze niște avantaje pe care le are acum și să se supună. Numărul mare de membri ai partidului comunist în Romania a fost extrem de mare. Nu pentru că rezonau cu ideologia, ci pentru că erau interesați de avantajele care veneau la pachet: casă, funcție și așa mai departe.

Multe comentarii despre cum ar fi mai bine să emigrăm masiv. Și cine ne oprește? Din fericire, de ceva timp avem posibilitatea de a pleca. Am ales să rămânem aici. Să nu aud de speranță. E o altă formă în care ne lăsăm absorbiți de un viitor posibil mai bun decât prezentul. Viitorul este influențat de fiecare decizie pe care o luăm în prezent. De cum alegem să susținem educația și dezvoltarea gândirii critice. Atâta vreme cât părinții își pregătesc odraslele doar ca să fie mai performanți, să ia note excelente la toate materiile, ca să poată pleca mai ușor din țara asta, dar care nu iau atitudine constantă împotriva a ceea ce deranjează, nu ajungem nicăieri. Părinți care nu comentează dacă ceva e în neregulă la școală, care susțin încă o oră de matematică în loc de o materie opțională care are mai multă legătură cu viața și mai puțin cu cifrele. La o școală din București, s-a propus o oră de educație financiară pe săptămână, astfel încât copiii să învețe care-i treaba cu banii, cu salariile, cu taxele, cu impozitele. Părinții au refuzat.

Părinții care comentează că se face religie la școală, au continuat să opteze pentru religie ca materie opțională. Așa cum vina e plasată în exterior, pentru cei mai mulți dintre noi, tot de acolo va veni și soluția. E mai ușor așa. Atâta vreme cât ceva mai presus de e vină (partidul) și altcineva este responsabil (divinitatea), noi avem prea puțin de făcut.

Am auzit și expresii de genul: oamenii sunt nevinovați, pentru că sunt proști. Bine că suntem noi atât de deștepți. Întrebarea foarte dureroasă este dacă nu cumva suntem prea puțini. Ce face fiecare dintre noi ca lucrurile să stea altfel? Cum susținem gândirea critică? Cum susținem educația? Unde contribuim cu bani sau cu prezența? În ce proiecte ne implicăm? De câte ori comentăm când vedem o nedreptate sau un abuz în corporațiile de succes în care lucrăm noi, ăștia deștepții? Pentru deștepți și pentru proști, există un adevăr cu care rezonează mulți: capul plecat sabia nu-l taie. Până când demnitatea și adevărul nu vor depăși frica pentru propria piele, nu se va schimba nimic. Oamenii care au fost ”forțați” să meargă ieri în piață au tot atât de multă coloană vertebrală și demnitate cât oricare dintre noi care tace atunci când vede o decizie greșită, un comportament greșit sau o nedreptate întâmplată în chiar la el/ea în bulă.