Exercițiu de imaginație – transformarea

Când eram mică am avut o cărticică galbenă, cartonată, n-o mai găsesc. Era în limba germană, de Peter Hacks: „Meta Morfoß und Ein Märchen für Claudias Puppe” – Meta Morfoß și O poveste pentru păpușa Claudiei. Am săpat în tot internetul să dau de titlu și de autor, știam doar  Meta Morfoß  și că are coperta galbenă. E bun și internetul. IRL a fost mai greu. Am răscolit în pivniță să o caut, am vreo trei cutii și încă două geamantane pline de cărți de când era Ada mică, dar nu era acolo, așa că o să-ți zic doar esențialul, ce mai țin eu minte că m-a impresionat atunci. 

Această Meta Morfoß avea capacitatea de a se transforma în orice, de aici îi vine și numele. Și făcea niște lucruri minunate, putea să fie un ghepard când voia să ajungă cel mai repede undeva sau o girafă dacă voia să ia ceva de pe raftul cel mai de sus din cămară. Exemplele pe care ți le-am dat e posibil să fie inventate de mine, nu mai țin minte mare lucru din carte. 

Am fost întrebată într-un interviu viața cărui personaj dintre cele pe care le-am creat eu aș vrea să o am. Am făcut o trecere în revistă a personajelor mele. În toate romanele mele, personajele principale sunt femei încercate de situații dificile de viață, sunt sau devin puternice, sunt extrem de inteligente, rezolvă cazuri complicate, dar trec prin situații complicate, de ce aș vrea eu să fiu una dintre ele? Viața lor e foarte departe de a fi un model. Sigur că în ficțiune tușele sunt mai groase, evenimentele mai speciale, e firesc, romanele sunt făcute să dea de gândit și să impresioneze. I-am zis reporterei că prefer viața mea plictisitoare. Apoi reportera mi-a oferit să aleg un personaj din orice operă literară. Și atunci mi-am dat seama: 

– Aș vrea să fiu o focă din romanul lui Kurt Vonnegut, Galapagos. 

– Adică ai putea fi oricine și tu alegi să fii o focă? a râs ea. 

– Da. Știi, tot timpul, toată viața, ne străduim să fim mai bine cu noi, cu cei din jur, ne preocupăm inutil de tot felul de lucruri, din cauza creierelor noastre foarte mari. Gândim mult și luăm decizii proaste. Vonnegut a găsit o soluție foarte bună în povestea sa, care prezintă un posibil viitor în urma unei catastrofe, peste un milion de ani, când omenirea se va fi transformat într-un fel de animale marine, cu un creier mult mai mic. Explicația lui Vonnegut pentru problemele pe care le are omenirea e că avem creiere prea mari cu care gândim prea mult și prea prost: creăm arme, inițiem războaie și irosim resurse în numele unor idealuri nerezonabile. 

Când am scris cel de al treilea roman din seria Gigi Alexa, Ultima vară otrăvită, eram în plină pandemie. Am ales câte un citat din Galapagos ca motto pentru fiecare capitol din roman. Mai jos este un exemplu: 

În acele vremuri, fiecare om matur avea un creier cântărind cam trei kilograme! Nu exista nicio limită pentru planurile diabolice pe care le putea închipui și îndeplini o asemenea mașinărie capabilă să genereze gânduri, de vreme ce acea mașină era supradimensionată. 

Prin urmare, pun următoarea întrebare: poate exista vreo îndoială că asemenea creiere, cântărind cam trei kilograme fiecare, au constituit cândva piedici aproape fatale pentru evoluția speciei umane? 

O a doua întrebare: în acele vremuri, în afară de sistemul nervos extrem de complicat, ce altă cauză a putut exista pentru relele pe care le vedeam sau de care auzeam aproape pretutindeni? 

Răspunsul meu: nu a existat nicio altă cauză. 

Pământul era o planetă foarte nevinovată, dacă facem abstracție de aceste creiere foarte, foarte mari.

Kurt Vonnegut, Galapagos – comandă aici

Acum, serios, e mult mai mult decât o glumă, pentru că lucrurile pe care ni le dorim deseori de la viață: liniște, calm, senzația de viață bună vin dintr-o capacitate de ancorare în prezent pe care animalele o au la un nivel mult superior nouă. 

Cred că am un talent special să pierd cărți. Le împrumut și uit cui le-am dat, apoi mă trezesc că-mi trebuie un citat sau că vreau să le recitesc. Așa se face că am ajuns să cumpăr de mai multe ori câte un volum sau să am câte două exemplare din unele mai speciale, pentru că mi-au fost înapoiate după ce am mai cumpărat una. SAKI e un autor care a trăit (și murit) acum mai bine de o sută de ani, cunoscut pentru povestirile sale satirice scurte. De un umor foarte fin – și foarte negru – Saki ia la mișto societatea vremurilor. 

Nevoia de a reciti una dintre povestirile lui Saki am avut-o tot cu ocazia celui de al treilea volum din Gigi, pentru că am scris acolo ceva despre vidre. Laura a lui Saki nu are nicio legătură cu romanul meu, dar trebuia neapărat să o găsesc, așa că am primit-o de la bookbloggeriță, The Reading Otter :), amuzată de chinurile mele. Ea a descoperit-o într-un anticariat online. În Laura, personajul cu același nume decide pe patul de moarte că vrea să se reîncarneze într-o vidră ca să-l poată chinui și după moarte pe soțul rigid și lipsit de simțul umorului al prietenei sale. 

– Așa că vezi, conchise Laura, într-adevăr am motive să cred c-am să mă reîncarnez într-un organism inferior. Vreun animal, probabil. Pe de altă parte, nici n-am fost din cale-afară de rea, așa că sper totuși să devin un animal cât de cât frumos, elegant, plin de viață, căruia să-i placă să se distreze. Poate o vidră.

…

– După mine, viața de vidră trebuie să fie destul de plăcută, continuă Laura. Gândește-te numai, somon la masă, indiferent de sezon, și satisfacția de a urmări păstrăvii până în ascunzișurile lor fără să mai pierzi ceasuri întregi așteptându-i să binevoiască să urce la momeala pe care tot stai și le-o dai pe la nas. Siluetă zveltă, elegantã…

Articolul despre Saki, Lighioane și supralighioane

Și din cauză că e atât de frig afară aș vrea să fiu o focă… îmi imaginez că lor nu le este niciodată frig. Cum ar fi să pot înota fără să tremur pe lângă banchize? Sau să stau la soare pe gheață. Mi-ar plăcea mult de tot să mănânc pește crud cu salată de alge. Și să nu-mi pese dacă mă îngraș. Să mă bucur chiar dacă mai acumulez niște grăsime pe talie, pentru că-mi va ține de cald.

Mi-am făcut cont pe Substack și trimit săptămânal câte un articol cu idei pe care să le folosești pentru jurnal. De la metamorfoză a pornit ultima provocare și exercițiul era să scrii despre ce ai face într-o zi în care ai fi … un animal pe care ți-l alegi. Apoi invitația mea era să te gândești la motivele pentru care l-ai ales și ce crezi că spune asta despre tine.