Povestea, povestea…

„Scriitorii sunt o rasă sălbatică, domnule Strike. Dacă vrei prietenie pe viață și camaraderie altruistă, alătură-te armatei și învață să ucizi. Dacă vrei o viață de alianțe temporare cu colegi care se vor bucura de fiecare eșec al tău, scrie romane.”

Unele dintre replicile pe care le punem în gura personajelor pot fi ale noastre. Mi se atrage atenția că Gigi vorbește uneori ca mine, dar e valabil pentru mai multe, am această libertate de a include și opiniile mele, nu contează cine vorbește. Nu, nu semăn cu Gigi, nici cu alt personaj de-ale mele, lumea ficțiunii în care se învârt ele e complexă, viașa mea e plictisitoare, dar o prefer, îmi place mai mult să trag sforile. Citatul de mai sus e din „The Silkworm” (Viermele de mătase) de Robert Galbraith, nimeni altcineva decât JK Rowling, care a ales să scrie cărțile polițiste sub pseudonim. 

Primul roman din seria Harry Potter l-am citit imediat după ce l-a dat Ada gata. Cred că ea avea în jur de 11 ani și mă fascina bucuria cu care mă anunța în fiecare zi că a mai citit cinci pagini, zece pagini… Mie mi-au plăcut mereu poveștile, mi se par modalitatea simplă de a învăța despre valori, adevăruri, acțiuni și consecințe. Din păcate a cam dispărut obiceiul de a citi poveștile vechi și de a le plasa într-un context general, temele sunt universal valabile, despre cum plecăm și creștem, despre călătorii și provocări. Avem dorința de a le ușura cât mai mult odraslelor noastre copilăria și de a-i proteja cât mai mult de orice, dar nu le păgubim imaginația și le reducem capacitatea de a vedea complexitatea. 

Harry Potter pleacă la școala de magie, își face prieteni cu care trăiește aventuri formidabile în lupta sa cu răul din care iese învingător. Pe foarte scurt. Deși nu era prima care scria despre vrăjitori și vrăjitoare, abilitatea necontestabilă de a crea o lume și de a face cititorii să plonjeze în ea a dus la succesul extraordinar al autoarei. La momentul la care s-au ecranizat cărțile, Harry Potter a devenit fenomen. 

Ada a primit de la fratele și cumnata mea din Danemarca la foarte scurt timp de la apariția filmului un așternut de pat cu Harry Potter. Abia după vreo 20 de ani, era vai de el, decolorat și ponosit, ne tot încurca prin dulap, am hotărât să-l facem cârpe de geam. Fascinația pentru personaje ne-a ținut o bună perioadă de timp și încă mi se mai întâmplă să-mi cumpăr câte ceva dacă apare vreo campanie. Ultima achiziție a fost o pușculiță în forma unei bufnițe albe, pe care i-am dăruit-o unei nepoțele din Danemarca, totuși. Recunosc că m-am dus la magazin să-mi cumpăr din nou una, dar nu mai erau. În ceea ce privește casele, credeam că aparțin casei Ravenclaw , atât de nefericit tradusă la noi cu Ochi-de-șoim, nu înțeleg pe cine și cu ce deranja Gheară-de-corb. Sigur că pot fi și eu subiectivă, corbul este pasărea cea mai inteligentă. M-am gândit cândva să-mi iau un corb ca animal de curte, nu de casă, nu suport animalele închise. Am găsit într-o toamnă un scatiu care nu mai putea zbura și l-am ținut liber prin casă până în primăvară când a murit. Și acum mă mir cum m-a lăsat mama, poate pentru ștergeam repede găinațul? Sau poate că, fiind atât de mic, nici nu era foarte mult? 

Cu toții ne dorim să știm cât mai multe lucruri despre noi și modalitatea foarte simplă este să încercăm să ne încadrăm în tot felul de tipare: zodie, că e zodiacul european, apoi cel chinezesc, căutăm și ascendentul, vrem să știm ce temperament avem, noroc că sunt doar patru… Dorința vine atât din a ne flata, cât și din a primi asigurări că totul va fi bine… 

Cele patru case din Harry Potter sunt (voi păstra denumirile în engleză): 

 – Gryffindor  

Caracteristici principale: Curaj, determinare, îndrăzneală. Culori: roșu și auriu.

– Hufflepuff  

Caracteristici principale: Loialitate, muncă asiduă, răbdare. Culori: galben și negru.

– Ravenclaw  

Caracteristici principale: Inteligență, înțelepciune, creativitate.  Culori: albastru și argintiu.

– Slytherin  

Caracteristici principale: Ambiție, vicleșug, determinare. Culori: verde și argintiu. 

Ei bine, una era ce-am vrut, alta mi-a ieșit. Dacă stăteam puțin mai bine pe gânduri, ar fi fost clar și fără să fac testul, care, apropo, e destul de bine făcut, pentru mine curajul e foarte important în viață… Aparțin de casa Gryffindor. Dacă e să mă consoleze ceva, acolo sunt cei mai tari: Hermione, Harry Potter. Asta nu mă împiedică să-mi cultiv înțelepciunea. Găsești testul pe harrypotter.com, vezi că trebuie să-ți faci cont. 

În 2019 am făcut un ghid de călătorie pentru Brașov, Fii erou de Brașov. Acolo am făcut stabilit niște Case (spre exemplu a Istoriei, a Formelor, a Artelor, a Naturii) și am organizat tot conținutul funcție de interesele de explorare ale unui turist. Inspirația a fost, recunosc, Harry Potter. În ghid era și un test, mai întâi  răspundeai la întrebări ca să poți afla cărei case îi aparții. The Brasov Travel Guide a fost un eșec răsunător.  Găsești detalii în articolul despre călătorii publicat pe blog.

Mă întorc la JK Rowling față de a cărei artă am o admirație profundă. Ador capacitatea ei creativă, ambiția și determinarea de a scrie constant. Îmi place și cum a dezvoltat universurile sale (Harry Potter și Robert Galbraith), da, înțeleg că are o echipă extraordinară, dar e meritul ei că înțelege și (se) promovează. Și că se joacă. Pentru că joaca și jocurile au fost o componentă importantă din modul în care a crescut și durează povestea Harry Potter. La noi s-a ajuns rău de tot. Nu numai că nu le mai citim copiilor povești nemuritoare că se sperie, dar nu-i lăsăm nici să citească Harry Potter că învață despre magie și vrăji. Eu pe asta chiar n-o înțeleg: nu vrei să afle copilul despre vrăji, dar citești zilnic horoscopul, nu vrei să afle despre magie, dar îi zici să creadă în Moș Crăciun, și acuzi cărțile de povești că umblă cu vrăji și magie.

Ah, ceva interesant de urmărit e concursul pentru cofetari – Wizards of Baking. Am văzut cu Ada câteva episoade și sunt foarte interesante, ritmul e alert, iar ceea ce fac oamenii ăia sfidează tot ce ai știut până acum despre deserturi, torturi, bomboane sau prăjituri. 

În 2012 J K Rowling publică primul roman pentru public adult, The Casual Vacancy (nu mai e disponibil pe nicăieri). Romanul explorează drama și conflictele dintr-un mic orășel englezesc, Pagford, după moartea subită (titlul romanului în română) a unui membru al consiliului local. Deși nu este tocmai un roman polițist clasic, intriga sa complexă, cu secretele și tensiunile dintre personaje, îl apropie de genul crime fiction într-un sens mai larg, având o notă socială profundă și întunecată. Romanul abordează teme mature precum ipocrizia, corupția, discriminarea și complexitatea relațiilor interumane. În 2013 începe să publice sub pseudonimul Robert Galbraith romanele din seria Cormoran Strike. La fel ca în cazul celor din seria pentru copii, ele devin din ce în ce mai voluminoase. JK Rowling alias Robert Galbraith excelează prin complexitatea psihologică a personajelor cu intrigi bine țesute și un simț acut al detaliului. Fiecare roman din serie reușește să construiască o lume întunecată și captivantă, unde misterele sunt dezvăluite treptat, iar tensiunea se menține până la ultima pagină. 

Autoarea folosește dialoguri naturale și introspecții puternice pentru a construi personaje complexe, fiecare având propriile defecte și motivații. Londra, cu străzile sale aglomerate și diversitatea sa, devine un personaj în sine, oferind un fundal autentic și vibrant.

Prin seria Cormoran Strike, Rowling reușește să îmbine tradiția literaturii polițiste clasice cu o abordare modernă, axată pe psihologia personajelor și relevanța socială a poveștilor. Fiecare roman este o combinație de mister inteligent, emoție brută și comentariu social subtil, demonstrând versatilitatea și măiestria autoarei. Poate cu vreo sută de pagini mai mult decât necesar. 

La fel cu universul complex pe care l-a construit cu cărțile pentru copii, și cel dedicat lui Cormoran Strike și asociatei sale Robin Ellacott. Cărțile au fost ecranizate sub forma unui serial, Strike, câte un sezon pentru fiecare volum. Diferența majoră între universul Harry Potter și cel al lui Strike, e că siteul destinat cărților polițiste e sub numele de autor și nu sub cel al personajului. Descoperă Robert Galbraith aici.

Cred că am scris articolul din mai multe motive, primul fiind acela că romanele din seria Harry Potter pot fi un început excelent în lumea cititului pentru orice copil. Dacă la 10 sau 12 ani te plângi că nu reușești să-l faci să citească pe copilul tău, poate că i-ai putea recomanda seria. Primul volum nu e chiar atât de înspăimântător, are doar vreo 300 de pagini, apoi vine greul, dar va fi deja prins. 

Al doilea motiv e că romanele ei crime fiction sunt deosebite. E o artizană a scrisului, mie îmi place foarte mult cum construiește și cum te ține. Sunt șapte în seria Cormoran și acum plănuiește să scrie niște romane plasate în viitor. 

Chiar dacă nu rezonez cu convingerile ei politice și cu activismul care pare transfob, pot înțelege de unde vine îngrijorarea ei și unele dintre argumente sunt chiar rezonabile, în special în zona de auto-identificare. Rowling și-a exprimat îngrijorarea față de propunerile legislative care permit persoanelor să își schimbe genul legal prin auto-identificare, fără o evaluare medicală. Ea a argumentat că acest lucru ar putea fi exploatat de persoane cu intenții rele. Într-un articol lung publicat pe site-ul său, Rowling și-a explicat punctele de vedere, menționând experiențele sale personale cu abuzul domestic și sexual, și modul în care acestea i-au format convingerile. A susținut că femeile trebuie să aibă spații protejate și că protejarea drepturilor femeilor cisgen nu trebuie să vină în contradicție cu drepturile persoanelor transgender. A scris un eseu în 2020 în care își explică poziția . 

Nu intru în dispute, pentru că nu ăsta e subiectul, vreau doar să-ți propun să încerci să o citești. Mi se pare o autoare fabuloasă care deschide lumi odată ce se apucă de scris, fie că scrie fantasy sau crime fiction. Și mă distrează și cum creează un univers vandabil pentru fiecare lume. Pe siteul Robert Galbraith are o secțiune întreagă de jocuri: cuvinte încrucișate, quiz-uri sau puzzle din filme. Ca să nu mai vorbesc de coloana sonoră a serialului, care e bestială. 

Cred că articolul e o pledoarie pentru toată opera sa literară. Personajele și bătăliile sunt construite admirabil, indiferent de vârsta lor sau de cea a cititorilor cărora le e dedicată povestea.  

Tot din „The Silkworm” (Viermele de mătase): 

„Nu ne iubim unul pe altul; iubim ideea pe care o avem despre celălalt. Foarte puțini oameni înțeleg asta sau pot suporta să contempleze acest lucru. Au o credință oarbă în propriile puteri de creație. Toată dragostea, în cele din urmă, este iubire de sine.”