Sobremesa sau poftă bună la masa ÎMPREUNĂ
Sobremesa este un cuvânt din spaniolă, intraductibil, care înseamnă acel spațiu în care, după ce am mâncat bine, stăm împreună și ne bucurăm unii de alții.
Despre fericire se vorbește public și intens o dată pe an, când se publică raportul cu privire la starea de bine mondială, World Happiness Report. Presa rostogolește cifre și clasamente. Raportul are în jur de 200 de pagini de fiecare dată, explică metodologia, diferitele concluzii și tema suplimentară pe care o ia în discuție. Este explicația mea pentru cât de confuze sunt informațiile care se publică pe tema asta. Nu e nimic de speriat, ține doar o zi, în rest vorbim doar despre nefericire și multiplele motive pentru care ne merge rău. Sigur că e adevărat că sunt o mulțime de lucruri care merg prost, de la sistemele politice, cele de sănătate sau educație, dar explicația pentru că ne plângem permanent nu e doar disfuncționalitatea acestor sisteme, ci apetența noastră de a ne victimiza și de a da vina pe ceva din exterior.
Acum mulți ani când am început eu să vorbesc despre fericire, am primit mai multe sugestii de a înlocui termenul. În România e mult să vorbești despre fericire. Odată e de vină percepția generală că fericirea este euforie sau bucurie continuă, dar asta nu e numai la noi, se explică peste tot că raportul studiază starea de bine subiectivă, deci percepția cu privire la viață și la fericire, a doua provocare este atașamentul pentru propria nefericire, care e greu de scos din sistem. Să accepți că poți întreprinde acțiuni concrete care să aibă drept consecință creșterea nivelului stării de bine e ceva greu de digerat în România, ar însemna că suntem responsabili… Iar noi nu vrem să ne asumăm responsabilitatea, e mult mai ușor să fim victime ale sistemelor…
În fiecare an când se alcătuiește acest raport, care presupune interviuri cu extrem de mulți oameni din fiecare țară, se alege o temă adiacentă. Anul acesta raportul a verificat generozitatea și încrederea în ceilalți, iar una dintre concluzii, cea despre care vorbesc eu în articol a fost că suntem mai fericiți dacă luăm masa mai des împreună cu ceilalți. Fie că avem familii mai numeroase, fie că alegem să mâncăm cu colegii, cu cât avem mai multe mese pe care le mâncăm împreună, cu atât suntem mai fericiți.
Pe ce ar putea raportul să insiste mai mult este ceea ce creează mâncatul împreună: un spațiu în care putem vorbi, putem împărtăși, putem fi și ne putem simți ÎMPREUNĂ.
Masa e prilej de apropiere
Sunt puține momente în care reușim să ne strângem să stăm de vorbă. Venim și plecăm în treburile noastre fiecare. Părinții ajung epuizați acasă, copiii au, eventual, chef de conversație autentică și nu doar să fie mustrați. De cele mai multe ori, în cele mai multe case, masa este un prilej de discuții inconfortabile decât unul de bucurie.
Pasiunea care unește
Am organizat acum câțiva ani un eveniment în magazinele Selgros unde pasionații de gătit puteau lua lecții de la un bucătar. Participanții se înscriau la cursul care se ținea chiar în cadrul magazinului și totul era supravegheat de un blogger culinar. Cursuri de gătit s-au mai făcut, unele chiar în magazine, ce era complet diferit era faptul că mâncam chiar acolo, pe culoarul cel mare al magazinului.
Cea mai mare bucurie a mea a fost să-i descopăr pe bloggerii alături de care am desfășurat campania. Dincolo de faptul că am învățat mult, am legat prietenii care vor dăinui.
În anul următor am organizat un concurs. Participanții se înscriau cu un preparat și câștigătorii aveau apoi șansa de a găti într-un restaurant sub atenta supraveghere a unui chef și apoi, evident, luam masa împreună. Cel care gătea își invita familia și prietenii la masă.
În ambele situații beneficiul a fost acela de a oferi un moment de împreună, de savoare și de bucurie. Pentru că m-am tot plimbat la astfel de evenimente și pentru că tot timpul eram expusă postărilor prietenilor bloggeri, după care mă apucam eu să gătesc, m-am îngrășat vreo 5 kg în anul acela.
De unde vine gustul bun
Dacă tot mâncăm, măcar să fie ceva bun. Întotdeauna am urât zicalele ”burta nu are oglindă” și ”foamea e cel mai bun bucătar”. Eram atât de mofturoasă, aș zice mai bine pretențioasă, încât nici mătușa mea cea mai aprigă nu mă putea face să mănânc tot din farfurie, chiar dacă îmi plăcea. La noi s-a gătit mereu bine, cred că și de asta am suferit atât de tare când am gătit eu prima dată și am greșit prima ciorbă, m-aș fi așteptat să se transmită cumva în genă talentul ăsta. Dar nu, a trebuit să muncesc pentru asta.
Bucuria mesenilor atunci când le place ce ai gătit nu se poate compara cu nimic. E o satisfacție incredibilă să-i auzi cum mormăie de plăcere și plescăie. Dacă râgâitul ar fi și la noi acceptabil social, l-aș primi cu drag și pe acela, indiferent cum sună.
Lichiu la Haferland
Am avut un eveniment la Criț în 2017 sau 2018. Ne-am întâlnit cu o parte dinter bloggeri culinari și am petrecut câteva zile la casa de oaspeți din Criț. Am stat de vorbă, am gătit și ne-am simțit extraordinar. Tema era lichiul, un fel de plăcintă din aluat de cozonac, care are stratul superior din smântână cu multe ouă. tradițională în comunitățile săsești din TransilvaniaS-au încercat foarte multe rețete și s-a mâncat foarte mult acolo.
Scriu articolul cu nostalgie. Pe unii dintre prietenii bloggeri i-am revăzut în perioada în care am plecat de la Selgros, pe alții nu. Știu cât de multă bucurie ne-a adus colaborarea și știu că sunt undeva aproape. O să-i nominalizez pe cei cu care sunt mai apropiată mai jos, ordinea este alfabetică, în funcție de denumirea siteului:
Alex Juncu – Bucătăria familiei mele
Dincolo de arta din preparate, fotografiile pe care le face sunt artă. Râde mult și se bucură tare de ea, de familie, de viață. Umorul ei este molipsitor, se citește și în rețete. Alex locuiește la Târgu Mureș și m-am întâlnit cu ea acum aproape doi ani la Târgu Mureș și am povestit la o cină. De la Alex am învățat un cheesecake cu ananas caramelizat.
Corina Ureche – Bucătăria urecheatei
Corina face multe și pe toate le face bine. Eu o admir pentru deschidere și sinceritate și dorința ei de a veni în sprijinul celor care o urmăresc cu soluții sau rețete simple și idei. Îți recomand de la ea Caserola de serviciu, un proiect în care este foarte implicată. E important ce și cum ne luăm de mâncare la pachet, ține cont că e mult mai bine dacă mănânci împreună cu colegii.
Iuliana Sbârnea – Bucate aromate
Mi-a trimis odată Iuliana un flacon cu o licoare rozalie. Era trandafirată, o băutură alcoolică cu trandafiri. Nu mi-aș fi imaginat că poate fi atât de interesant un lichior, eu nu prea beau băuturi dulci.
Aș putea să-ți recomand și mâncărurile, dar cel mai folositor mi se pare să-ți dau link la lichiorurile de casă. Dacă-ți trece vreodată prin cap să faci un lichior de caise, aici e cazul să încerci.
Cristina Toth – Diva în bucătărie
Pe Cristina o știam de la prieteni înainte să ne cunoaștem. Este minunat de precisă și meticuloasă. I-am admirat disciplina încă înainte de a fi eu pe cont propriu. E complicat să lucrezi ca freelancer. Deși sunt multe informații importante pe siteul Divei, mie mi se pare foarte utilă colecția de rețete de VALENTINE’S DAY .
Carmen Paraschivescu – Garda culinară
Carmen este psiholog și psihoterapeut. A prezentat romanele mele când am avut lansare la Constanța. Am făcut împreună analiza personajelor, le-am pus pe fiecare pe canapea, am scos multe lucruri la iveală. Carmen mi-a făcut bucuria de a scrie un articol pe care l-am publicat pe site, îl găsești aici: Julieta la psiholog.
Carmen nu a mai publicat de ceva timp pe site, dar îți pot recomanda o rețetă fabuloasă dintre ale ei. Dat fiind spațiul multietinic în care locuiește, ea este pasionată să scoată la lumină rețete ale comunităților. Mi-a făcut tare bine să aud de mâncăruri pe care le știam din copilărie, bunicii materni au locuit acolo. Te invit să descoperi piperchi târgâsiti, o mâncare de ardei capia cu brânză, ceva ce vei vrea să tot repeți toată vara.
Laura Laurențiu – Laura Laurențiu
Ei bine, cu Laura e o poveste mai specială. Pe ea și pe Oana de la Savori Urbane le-am cunoscut la Timișoara și le-am admirat enorm. Dacă vreodată ai dubii cu privire la execuția unei rețete, la ele ar trebui să cauți indicații.
Laura s-a întrecut pe sine și a scos și o carte. Mai mult decât despre mâncare, ea vorbește despre cum putem să ne bucurăm împreună de masa în familie:
”Duminica la prânz poate fi oricând dorim, poate la cina de sâmbătă. Sau de joi. Mai importantă decât momentul ales este continuitatea și chiar mai importantă este semnificația: acea zi și oră a fiecărei săptămâni în care ne așezăm la o masă frumos aranjată, alături de familie și de prieteni.”
Rețetele Laurei nu sunt tocmai simple, dar ea are talentul de a te însoți în cadrul procesului. Dacă ar fi să recomand ceva, aș zice că merită să încerci să faci drobul de miel așa cum propune Laura, călind totul înainte. Mi-a ieșit fabulos. Recunosc, nu am mai pus și ouăle înăuntru.
Ce e foarte fain în cartea Laurei e că găsești meniuri. Felurile sunt deja ”asortate” între ele, trebuie doar să-ți pregătești lista de cumpărături și să-ți inviți musafirii.
Dana Burlacu Visternicu – Prăjiturici și altele
Pe Dana, zisă și Prăjiturica, am iubit-o și mai mult după ce am găsit la ea rețeta de mălai cu prune, o prăjitură extrem de simplă, care are ca principale ingrediente cuvintele din titlu. Se face foarte ușor și e nemaipomenită. Tot din Bucovina e și varianta de mălai dulce cu vișine, merită încercat și acela.
Oana Igrețiu – Savori urbane
Oana și Diana contribuie la crearea comunității. Pentru că blogul e un dialog cu susținătorii. Ce-mi mai place mie mult de tot, dincolo de indicațiile și fotografiile care sunt de mare ajutor, e că Oana propune câte o melodie la sfârșitul fiecărei rețete. E atâta muzică bună pe lumea asta, tot atâta câtă mâncare bună, e cazul să ținem cont de asta și să nu facem rabat la niciuna.
Că tot am vorbit de lichiu (se mai numește și hencleș), poate fi și cu fructe și te invit să încerci rețeta Oanei.
Mi-e dor de prietenii mei, mă gândesc cum am putea face să repetăm evenimentul.
