anti burnout sau pro bunăstare?
Acum cincisprezece ani se vorbea foarte puțin (spre deloc) de burnout, ceea ce mă califică drept un trendsetter în domeniu. Faptul că produce dezastre este necontestabil și poate cauza tot felul de boli din cauza regimului de viață stresant, fără somn sau hrană de calitate și fără relaxare. Îmbolnăvirea se produce datorită burnoutului, dar burnoutul nu este boală, conform Organizației Mondiale a Sănătății, burnout este un fenomen ocupațional și nu o condiție medicală.
Oricât de nepopulară ar fi opinia mea, cred că e important să știm ce ne dorim, de fapt, astfel încât să avem completări în legislație care să ne ofere cu adevărat protecție. Definiția conform OMS este următoarea: „Burnout este un sindrom conceptualizat ca rezultat al stresului cronic la locul de muncă, care nu a fost gestionat cu succes. Se caracterizează prin trei dimensiuni principale: senzații de epuizare sau pierdere de energie, detașare mentală crescută față de activitatea profesională, sau sentimente de negativism ori cinism legate de locul de muncă, eficiență profesională redusă. Burnout se referă în mod specific la fenomenul ocupațional și nu trebuie aplicat pentru a descrie experiențe din alte arii ale vieții.”
Totul a început cu o depresie minoră, dar ceva teribil de incomod. Pentru mine a reprezentat o cotitură esențială. Inițial m-am enervat că am lăsat lucrurile să degenereze, teoretic ar fi trebuit să știu mai bine. Apoi m-am calmat, tot din pretențiile exagerate pe care le aveam de la mine m-am consumat, apoi m-am evaluat cu atenție, am înțeles unde am greșit și am făcut toate schimbările necesare. Am înțeles că eram perfecționistă și dependentă de muncă. Am avut sprijinul colegilor mei, mi-am luat o pauză de trei luni, m-au așteptat cu răbdare și am vorbit din ce în ce mai mult cu oamenii din organizație despre ceea ce putem face fiecare dintre noi.
Am făcut numeroase formări și am studiat enorm de la momentul acela: o formare în art-terapie, una începută și nefinalizată în psihoterapie integrativă și una în coaching, pentru că mi-a plăcut mai mult. Mi-a luat nouă ani de atunci și până la publicarea „Caietului fericirii” și am avut obrăznicia de a vorbi des despre fericire la muncă, încă pe când conceptul însemna doar (încă) o masă de biliard sau teambuilding.
E nevoie să schimbăm fundamental modul în care ne asumăm responsabilitatea asupra noastră și, în rândul oamenilor care au impact asupra mediului de muncă, asupra colegilor noștri.
De la momentul în care lucrez pe cont propriu, au fost foarte puține companii/instituții care au dorit seminare sau workshop-uri de fericire la muncă, așa că le-am numit diferit. Încă fericirea e un concept de temut la noi. Oricare ar fi denumirea, vorbim despre același lucru: cum creăm o cultură în care omul să fie respectat și conștient pentru valoarea pe care o are, cum susținem și cum creștem colaborarea, cum informăm despre rezultate și impact, dar și cum sancționăm abaterile de la această cultură a Oamenilor. Aș vrea să adaug și că burnoutul se poate produce la toate nivelurile ierarhice și se poate întâmpla chiar și atunci când nu se depășesc cele 40 de ore pe săptămână. Burnoutul poate surveni și când omul are senzația că e captiv, că muncește în zadar, că nu are nicio posibilitate de a influența orarul de lucru sau că ceea ce face nu contează.
Responsabilitatea climatului de muncă este a angajatorului, desigur, iar pentru asta ar trebui luate măsuri care să stimuleze înțelegerea, asumarea și curajul de a interveni. Până la a avea o lege, cred că putem vorbi despre ceea ce putem face ACUM. Care sunt acele măsuri care ar putea preveni. Să vorbim mai mult despre ceea ce putem face PENTRU BUNĂSTAREA MENTALĂ și EMOȚIONALĂ a angajaților. Măsurile ar putea include workshop-uri sau seminare de gestionarea stresului, de colaborare și cooperare, de creștere a încrederii și a curajului personal, de bunăstare, prosperitate sau fericire la locul de muncă.
Am lucrat cu companii care au fost suficient de deschise să poarte un dialog despre cum muncim împreună, ce înseamnă sensul, ce înseamnă preocuparea față de om și cum se pot îmbunătăți relațiile. Din păcate, îmi asum că nu am vorbit destul de mult despre asta, am de gând să repar și să intervin mai mult. Din septembrie voi lucra alături de Domnica Petrovai și Raul Lupaș la MindEducation și suntem puși pe fapte mari.
Am făcut la un moment dat și un curs de trainer pentru facilitatori în sănătate mintală și cred că ar fi o idee bună ca organizațiile să le ceară celor care se ocupă de oameni (prefer această denumire decât cea de resurse umane) să parcurgă un curs de facilitator. I-ar ajuta mult la prevenție, ar putea observa din timp disfuncționalitățile și să creeze programe de intervenție.
Renunțăm să luăm atitudine pentru că ne îndoim că putem schimba lumea. Evident că e greu să o schimbi pe toată deodată. Dar dacă ne-am concentra să schimbăm lumea noastră mică, persoanele, multe sau puține, pe care le putem influența, e posibil să producem, în timp, o schimbare suficient de mare.
Am fost coach -facilitator la World Happiness Summit în 2023 și 2024, anul acesta nu m-am dus, era mai complicat, s-a ținut la Miami. Și nici la anul nu merg, e în Australia. În 2022 a fost publicat un manifest pe care l-am semnat și te invit să-l citești este despre cum putem interveni fiecare dintre noi, acolo unde suntem, la creșterea stării de bine. Găsești aici The Como Wellbeing Manifesto .
Aștept cu interes să primesc solicitări pentru organizarea de ateliere pentru bunăstarea angajaților din companie/ organizație/ instituție și vom crea acele programe care vor crește implicarea oamenilor și vor îmbunătăți climatul.
